„Haide, mai, ca nu e chiar atat de nasol“, mi-a spus Elena Vladareanu, autoarea textului, la capatul unei ore in care jucarii sunt imprastiate peste tot, asa cum am vazut si la prietenii mei, in care activitatile se repeta rutinant, asa cum se plang si mamele din jurul meu, in care iesitul in oras e prezentat ca o victorie, asa cum observ si la tatii care nu mai vin la bere pentru ca trebuie sa faca baita la baietel.
Tocmai asta e absolut extraordinar la Habemus bebe, piesa scrisa de Elena Vladareanu si regizata de Robert Balan, ca aduna fragmente fidele din viata reala a oricarei mame, pe care le aranjeaza atat de bine incat mesajul artistic reuseste sa-l cucereasca chiar si pe un sceptic ca mine. „Este cel mai personal si, in acelasi timp, cel mai politic text pe care l-am scris vreodata. Asta si pentru ca maternitatea, pe langa toate lucrurile cunoscute, dar la care intr-un fel sau altul ma asteptam, m-a pus si in situatia de a ma confrunta cu limitele corpului meu si cu statutul meu artistic (sau social, ca sa nu sune atat de pretentios)“, explica Elena Vladareanu in foia program.
Amestecul intre cele doua planuri este, de altfel, subliniat pe tot parcursul spectacolului prin tricourile albe pe care cele trei actrite le poarta pe scena cu mesajul in negru „Artista femeie in misiune patriotica“, aluzie la asteptarile pe care cei din jur si tara le au de la noile mame. Desi, de multe ori, ele nici macar nu s-au dezmeticit bine.
„O, Doamne, o sa fac sex“
„Toate mamele sunt anxioase. Da, dar mamele adevarate nu transmit copiilor anxietatea. Nu e suficient sa le dai nastere, trebuie sa le dai curajul sa traiasca, nu doar sa supravietuiasca. Ai devenit mama cand stii ca white noise nu e o carte, cand stii mai multe cantece despre pitici, cand singura persoana a verbului devine persoana I plural.“
Cu un decor minimalist – la urma urmei, un copil, daca e sa fim onesti, are nevoie doar de mama si de multe jucarii, iar pe scena au fost enorm de multe jucarii, atat de multe ca o parte au ajuns si la public –, Habemus bebe e un spectacol autoironic, dar mai ales ironic cu toate cliseele de care are parte o mama incepatoare. De exemplu ca in urmatorul citat: „Ganduri pentru casnicie. Tanara femeie ramane sotia barbatului ei chiar daca a devenit si mama. Desi dominata de instinctul matern, ea este datoare sa vegheze ca si pana acum la drepturile sotului, sa manifeste acelasi interes si afectiune pentru el. O planificare corecta a timpului permite mamei sa se ocupe de copil, de sot si de ea insasi. Pentru aceasta este nevoie de putina incredere in sine“. Mesajul e preluat dintr-o carte de sfaturi absurde pentru femei pe care mamele o studiaza intens. Nu va voi dezvalui care anume, pentru asta trebuie sa mergeti la spectacol.
Tocmai increderea in sine ii lipseste unei mame in primele luni dupa nastere. „Aveti un copil, va ajunge, puteti sa va puneti sterilet. Caci va trebui sa va reluati si activitatea sexuala. O, Doamne, va trebui sa fac sex. O, Doamne, o sa fac sex. Sunt oribila, oare ii va placea de mine, oare mi-a crescut burta, sa astept sa zica el, el asteapta sa spun eu, nu are de unde sa stie ca sunt pregatita.“ Iata o dovada.
Si aspectele negative – evident, om fara copii fiind, astea mi-au ramas mie in cap – nu se termina aici. Nu mai poti iesi in oras cu prietenii, asta am mai mentionat deja, nici macar la concerte nu mai poti merge, dirijorul a dat-o afara pe una dintre mamele-personaj pentru ca bebelusul facea prea mult scandal, nici macar la teatru, evident. Ramane doar Facebook-ul – minune a tehnicii moderne care le ajuta pe tinerele doamne sa nu se alieneze cu totul de lumea de dinainte de cataclismul care poarta, cel mai probabil, nume de sfant. „E drept fata de copil ca eu sa imi folosesc timpul si pentru altceva care sa nu intre in schema alaptat-joaca-activitati?“, se intreaba autoarea in aceeasi foaie. „Cum ma impac cu faptul ca biroul si laptopul si cartile au fost inlocuite rapid de blatul de bucatarie, aragaz si oale?“
Dar „nu e chiar atat de nasol“. Mai exista si parti frumoase in aceasta aventura a cresterii unui copil. Ca, de exemplu, posibilitatea de a crea un dictionar similar cu cel pe care ni-l dezvaluie Habemus bebe. „Dictionar: acua – broasca, aula – oala, acru – iaurt, cacabel – cascaval, dudur – vultur, episea – sete, mamaca – rata, maturas – faras, Morania – Romania, papadul – papagal.“ Si bucuria sa descoperi ca poate ai un copil care e la randul sau artist, pentru ca ce poetic suna totusi „maturas“ in locul banalului „faras“, si ce corect suna „Morania“ pentru tara asta careia ii facem copii in scop patriotic.
Oricum, concluzia e simpla. „SMS: habemus bebe. Detalii mai tarziu.“
Habemus bebe
Text: Elena Vladareanu
Cu: Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Misosnikz
Regia: Robert Balan
Piesa jucata la WASP – Working Art Space and Production – Bucuresti