– Fragment –
A iubi, pe langa multe alte lucruri, inseamna a te desfata privind si observand persoana pe care o iubesti. Si nu doar a te desfata contemplandu-i partile frumoase, ci si partile ei urate, putine sau multe cate sunt. Inca din primele zile de casnicie am gasit o placere de nepretuit in a o privi pe Leda (acesta este numele ei) si in a-i studia chipul si trupul pana la cele mai mici gesturi, pana la cele mai fugitive expresii sufletesti. Sotia mea, atunci cand ne-am casatorit, avea putin peste treizeci de ani (mai tarziu, aducand pe lume trei copii, unele trasaturi ale ei n-as spune ca s-au schimbat, dar, in parte, s-au modificat). Desi nu neaparat de-o statura impunatoare, era inalta, cu un chip si un trup foarte frumoase, chiar daca departe de a fi perfecte. Chipul prelung si slab avea acel aspect nedefinit, pierdut, aproape sters, pe care-l au uneori zeitatile clasice in unele tablouri antice mediocre, pictate indoielnic si devenite si mai indoielnice odata cu patina timpului. Acest aspect singular, al unei frumuseti imperceptibile care, precum o raza de soare pe un zid sau umbra unui nor trecator peste mare, poate disparea in orice moment, i se tragea fara indoiala de la parul lung, de un blond metalic, mereu un pic ravasit, cu suvite ce pareau sa sugereze agitatia spaimei si a fricii, si de asemenea de la ochii albastri, foarte mari, putin oblici, cu pupila dilatata si apoasa, a caror privire evaziva si reprimata te facea sa te gandesti, la fel ca parul, la o stare sufleteasca inspaimantata si sfioasa. Avea un nas mare, drept si nobil si o gura mare rosie, cu un contur din cale afara de sinuos, de o senzualitate posomorata si greoaie, cu buza de jos rasfranta adanc peste barbia prea mica. Era un chip neregulat si totusi foarte frumos, de o frumusete, asa cum am spus, imperceptibila care, in unele momente si imprejurari, despre care voi vorbi mai incolo, parea sa se dizolve si sa dispara. Acelasi lucru se putea spune si despre trup. (…) Oricat ar parea de ciudat, uneori, privind-o, mi se intampla sa ma gandesc la ea ca la o fiinta cu trasaturi si forme clasice, fara defecte, numai armonie, seninatate, simetrie. Intr-atat ma insela si ma seducea acea frumusete, pe care, in lipsa altor cuvinte, esti nevoit sa o numesti spirituala. Insa erau si momente in care acel val auriu se rupea si nu numai ca mi se dezvaluiau numeroase neregularitati, dar asistam la o transformare neplacuta a intregii ei fiinte. Am facut aceasta descoperire in prima zi de casnicie si, pentru o clipa, aproape am avut senzatia ca am fost inselat, la fel ca barbatul care, casatorindu-se din interes, descopera, dupa nunta, ca sotia e saraca. Asadar, in repetate randuri, chipul sotiei mele se contracta intr-o grimasa vizibila, muta, in care pareau sa se exprime o teama, neliniste, sfiala si, in acelasi timp, un interes dezgustat. In timpul acestei grimase, neregularitatea naturala a trasaturilor ei iesea la iveala, ca sa zic asa, intr-o maniera violenta, dand intregului chip aspectul respingator al unei masti grotesti care, intentionat, cu scopul unui comic neobisnuit, la limita dintre neplacut si obscen, exagereaza pana la caricatura unele trasaturi: mai ales gura, apoi cele doua riduri ce pornesc din colturile gurii, narile si ochii. Sotia mea isi dadea pe buze cu mult ruj de culoare rosu aprins; pe langa asta, fiind palida, isi farda si obrajii. Aceste culori artificiale nu se observau cand chipul era calm, armonizandu-se cu cele ale ochilor, parului si tenului. Dar, odata ce aparea grimasa aceea, se distingeau, crude si aprinse, iar chipul ei, cu o clipa mai devreme atat de senin, luminos, de o frumusete clasica, evoca trasaturile ridicole si inflacarate ale mastilor de carnaval. El capata in plus acel aer obscen pe care moliciunea, caldura si vivacitatea carnii il imprima crisparilor de asemenea natura. (…)
Am spus ca a iubi inseamna sa iubesti totul la fiinta iubita, atat partile frumoase precum si, daca ele exista, partile urate. Aceste grimase, aceste distorsiuni, desi foarte respingatoare, mi-au fost imediat la fel de dragi ca frumusetea, armonia si seninatatea momentelor mai bune. Dar a iubi, uneori, inseamna a nu intelege; fiindca daca e adevarat ca exista o forma de iubire care presupune intelegere, e la fel de adevarat ca exista si o alta, mai pasionala, care te face orb in fata fiintei iubite. Eu orb nu eram; dar imi lipsea luciditatea mintii unei iubiri incercate si indelungate. Stiam ca sotia mea, in anumite imprejurari, devenea urata si vulgara; mi se parea un fapt curios si, ca tot ce avea legatura cu ea, demn de iubit, insa dincolo de aceasta constatare nu voiam sa stiu sau sa ajung.