Dadusem o caruta de bani pe ea, arata frumos, dar, in privinta comoditatii, ma facea sa ma visez uneori fachir, dormind pe cuie.
Cand umblam prin magazine si cumparam felurite chestii, mi-am adus aminte de o reclama tv cu o saltea-supersaltea. Pentru ca am recunoscut-o in fata ochilor. De obicei, nu cred in porcariile prezentate bombastic la teveu, desi, trebuie sa recunosc, uneori ma ademeneste cate-o tigaie-supertiganie, ma holbez la cate stie sa faca, pana-mi zic in sine: „Da-o naibii, sigur e teapa“.
Deci, avand salteaua respectiva in fata, nu m-am putut abtine sa ma asez pe ea. Da, domnule, era saltea-supersaltea, mai entuziasmanta decat o prezenta reclama. Cand am auzit ca mai are si ioni de argint (habar n-am ce-s, dar cum suna sa dormi pe ioni de argint in loc de cuie?!), memorie (ok, exista riscul sa aiba Alzheimer intr-o buna zi, dar trebuie sa ti-l asumi) si-un fel de paratrasnet pentru descarcarile electrice, am platit-o scurt, pe loc. Plus doua perne-superperne. Scump, dar mi-am cumparat un somn dulce, credeam eu.
Vreo doua saptamani, pana m-am obisnuit cu ele, dupa ce inchideam ochii, ma simteam ca la Hilton. Apoi Hiltonul ar fi devenit o normalitate pe care n-as mai fi bagat-o in seama, daca n-as fi facut o mare tampenie. Nu mai tin minte in ce conditii, cum de m-au aburit, ca nu fac asta de obicei: le-am scapat numarul de telefon celor de la magazin (sincer, nici nu-mi amintesc sa-l fi dat). Dupa achizitie, a inceput teroarea.
Aproape ca m-au sunat imediat, sa ma intrebe daca am ajuns cu salteaua si pernele acasa, daca ma simt bine, daca nu mai vreau sa cumpar si altceva. Parea ca oamenii aia chiar iubesc lucrurile pe care le vand, ca se despart cu greu de ele si, totodata, s-au indragostit si de mine, clientul. Le-am spus ca totul e ok, salteaua si pernele is bine, sunt fericit cu ce-am luat deja, nu mai vreau nimic.
Apoi au inceput sa ma sune saptamanal, sa ma convinga sa cumpar „alte produse de la aceeasi marca“. De fiecare data de pe alt numar. Mai intai le raspundeam politicos ca nu ma mai intereseaza nimic. Apoi le inchideam instant cand auzeam despre ce-i vorba. Apoi ii injuram instant si le ceream sa ma scoata din baza de date. Nimic. Sunau din nou, alte voci, alte numere, care incercau sa ma convinga ca nu stiu ce pierd.
In ultima vreme parca au innebunit. Au inceput sa ma sune zilnic. Cica am implinit un an de la salteaua-supersaltea. „Si eu ce trebuie sa fac, sa dau de baut?“, ii intreb. Nu, cica am cu ocazia asta un beneficiu minune, ca sa nu pierd sansa, sa mai cumpar si altceva. Nu sarbatoresc un an cu salteaua, nu fac petrecere, nu mai cumpar nimic, le-am urlat. Fara rezultat. M-au adus la stadiul in care – daca nu stiu numarul si nu recunosc din prima vocea care ma suna – aproape tip la orice persoana care ma cauta cu treburi de om sanatos la cap.
Ultimul stadiu: duminica, pe la 8-9 dimineata, primesc apel. Ma uit chior de somn, numar necunoscut, nu raspund. La zece minute, alt apel, alt numar. Dupa vreo alte 3-4 apeluri, raspund, cu gandul ca, frate, o fi patit cineva ceva, nu se poate sa fie aia cu salteaua-supersaltea. Ei erau. Le spun calm: „Oameni buni, voi sunteti normali la cap? Duminica dimineata?“. Si inchid. La 30 de secunde, ma suna din nou. Alt numar, aceeasi voce: „Ma scuzati, s-a intrerupt“. Zic: „Doamna draga, eu am intrerupt, nu ma intereseaza…“. „De unde stiti ca nu va intereseaza, daca nu v-am spus oferta noastra?“… „Notati undeva acolo: nu ma intereseaza nimic, niciodata de la firma voastra, nici daca vreti sa mi-o lasati mie mostenire. Scoateti-mi numarul din baza de date si nu ma mai sunati…“ Si inchid a mia oara.
Oameni buni, parca am intrat in Mafie si nu mai pot iesi, parca mi-am vandut sufletul Diavolului. Ascultati-mi sfatul prietenesc: mai bine dormiti pe paie, pe cuie, sa nu va cumparati niciodata salteaua-supersaltea, pentru ca nu veti scapa niciodata de cei care o vand. Nici nu cred ca merita sa incercati achizitia prin intermediar, cu masca pe fata, cu date false si fara sa le lasati un numar de telefon. Sunt convins ca va vor gasi.
Eu, unul, nu mai vad decat o solutie. Cand ma suna data viitoare, iau frumos cutitul in mana si ii amenint pe aia ca tai salteaua, daca nu se opresc. Altfel, n-am alta speranta decat sa dea Alzheimerul in ei si in supersaltelele lor cu memorie.