descopeream sala de lectura si cursurile de badminton pentru incepatori, in timp ce-mi programam concerte si iesiri la cinema, la etajul doi al corpului stiinte, Cédric Villani statea la biroul lui si facea calcule peste calcule. Un an mai tarziu, avea sa castige Medalia Fields (Nobel-ul pentru matematica), in timp ce eu ma intorceam acasa dupa master si-asteptam sa pice un job din cer. N-as fi aflat asta daca Editura Humanitas n-ar fi publicat recent Teorema vie, a aceluiasi Villani, in care tanarul matematician tine un jurnal al anului dinaintea Fields-ului (a, am o rugaminte pentru toti traducatorii din franceza: va rog eu frumos, nu mai traduceti „excitat“ de fiecare data cand vedeti „excité“, pentru ca se-ajunge la stangacii de tipul „copiii isi deschid excitati cadourile de Craciun“). N-am inteles nimic din aventura demonstratiei matematice, dar asta nu m-a impiedicat sa citesc restul si sa-mi placa. Cum ar fi, de pilda, pasajul despre nebunia matematicienilor: „Paul Erdös, matematicianul ratacitor, autor a 1.500 de articole (record mondial), unul dintre fondatorii teoriei probabilistice a numerelor, hoinarind prin lume in hainele lui zdrentuite, fara casa, fara familie, fara slujba, numai cu geanta, valiza, maculatorul si geniul lui. Grigori Perelman, care si-a petrecut sapte ani in singuratate ca sa patrunda, in secret, misterele faimoasei conjecturi Poincaré, si a uimit apoi lumea matematica oferindu-i o solutie neasteptata despre care se credea ca nu e posibila. Poate pentru a nu strica puritatea acestei solutii a refuzat milionul de dolari oferit de un mecena american si a demisionat de la institut. Kurt Gödel, cel mai mare logician din toate timpurile, care, spre surpriza generala, a demonstrat ca nici o teorie matematica nu e completa si ca intotdeauna vor exista enunturi care nu sunt nici adevarate, nici false. In ultima parte a vietii, mistuit de un complex al persecutiei, a sfarsit prin a muri de foame, de teama sa nu fie otravit“. Ce bine totusi ca nu sunt matematician.