Mai intii, Iuri Mamleev e sursa de inspiratie declarata a valului tinar. Cu alte cuvinte, incisivitatea fara margini in fata sistemului si visceralul, intunecatul, racnetul existential provin, intr-o mare masura, de aici. Apoi, Mamleev reprezinta el insusi un trimis al Diavolului pe pamint (plus, desi in alta cheie, un continuator al „traditiei” Platonov ori „mostenitorul lui Gogol si Dostoievski”, cum il numesc tinerii scriitori rusi), daca ne gindim la capacitatea-i de a prevedea si „prelucra” o apocalipsa, in pagini de literatura. Autorul insusi a facut parte dintr-un cerc secret de intelectuali, autointitulati „misticii sexuali”, foarte aproape spiritualiceste – daca putem spune asa – de sectantii pe care ii descrie in romanul sau.
Nu in ultimul rind, opera sa a circulat exclusiv in underground-ul rusesc, din cauza cenzurii sovietice, pina in 1989, cind au inceput sa-i fie editate cartile. Iar romanul Sectantii (Editura Curtea Veche, 2006, traducere din limba rusa de Mircea Aurel Buiciuc) a fost publicat abia in 1980, in America, sub titlul The Sky above Hell, intr-o versiune… romantata, pentru a nu stirni prea mult „soc”.
Dar cum e cartea lui Mamleev? „Pentru mine personal, Sectantii a fost si ramine un roman-enigma. Nici un fel de interpretari, fie si luate la un loc, nu sint exhaustive”, spune autorul si, pe buna dreptate, desi studiile pe tema romanului au tot curs, nimic – si mai cu seama textul insusi – nu-ti da senzatia unei decodificari-ultimatum. Daca am spune ca e un roman-cult sau o carte de capatii, i-am reduce considerabil forta. Asadar, Sectantii e o „avalansa” noir, existentialista, ametitoare, terifianta, lucida si dementa in egala masura. E un roman al vietii pe invers, cu toate cotiturile ei patologice, unul al criminalilor de trup si suflet in serie, in care cadavrele sint vii si viii sint cadavre umblatoare, seva filosofica e constiinta si singe, iar singele e iubire dementiala de sine, constiinta, viata pe tarimul de dincolo. Si mai e moarte, multa moarte. La propriu, „putrezind” in pintecele femeilor, sub pielea cetatenilor „obisnuiti”, in miinile criminalilor si-n spiritele sectantilor. In creiere dezvelite pe viu de nebunia nefiintei, ramase nude, zacind in fata unui dezastru al spiritului.
Citind Sectantii – dupa cum va tin puterile – veti trece in intunericul bolnav al unei lumi ireale prin realismul in care o inmoaie estetic Mamleev. Iar daca rezistati, senzatia de dupa e aceea a unor frisoane reci, continue, care iti invadeaza intreg corpul, ca un fel de trezire subita a celulelor, in spaima.
„El schita tabloul unei lumi in care s-ar fi putut razbi spre transcendent prin negativism, prin negare; aceasta era o lume in care tot ce e pozitiv parea sa fie distrus, iar tot ce e duhnitor-negativ, dimpotriva, devenea afirmativ. In aceasta lume sau, mai exact, antilume, la tot ce era negativ si rau i se permitea o viata vie; chiar si nefiinta insasi, inexistenta devenea aceasta lume existenta; era aidoma unui revers al lumii noastre, care capatase subit caracter de sine statator; si invers, lumea obisnuita a tot ce este pozitiv devenea aici intoarsa pe dos, pieritoare” – Iuri Mamleev, Sectantii.