
Acesta nu este un articol politic!
Cu Oda Bucuriei in castile de iPod treci granitele locale pentru a trai revelatia Uniunii. De data asta, esti liber sa judeci dupa capul tau parfumat ce se intimpla in Tideland-ul european. Esti numarul 27. Cu un buletin valabil si 1GB muzical, ai acum acces liber la super-promovatele tarimuri vestice.
Acum poti filtra si singur toate povestile la pachet despre cum e in tarile de jos, de sus sau de mijloc. Fara pretentii intelectuale sau conotatii politice, ochii backpackerului au vazut ultima saptamina de 2006 in buricul Uniunii Europene si prima saptamina integrata pe Valea Jiului. Iata marea trecere prin tarimul extremelor. Babes and dudes, doamnelor si domnilor, Uniunea Europeana! De la Bruxelles, Paris si Budapesta pina la Horezu, Lupeni si Petrosani. On y va! On the road, cum ne-am obisnuit deja.
Facut in UE
Gropi si gherete de incheiat asigurari medicale, vami pustii si sase litri de tuica pentru prietenii flamanzi iti tin de urit pentru cele optsprezece ore de condus demential pina pe tarimul belgian. Filmele interioare in loc de You-tube si autostrada in loc de scara rulanta te duc exact in punctul unde trebuie sa fii pentru a ajunge mai departe. Trairile de viitor cetatean integrat se opresc la prima benzinarie. Primul euro, prima toaleta. Primul danke schon degeaba, pentru ca spatiul e impinzit de exploratori conationali. Chiar daca nu e inca limba oficiala a Uniunii Europene, dulcele grai nu te lasa sa faci pauza de tara. Nici limba, nici imbulzeala sau mostenirea comunista a fricii de a nu ajunge niciodata in fata cozii nu iti transforma senzatiile biologice de roman tensionat intr-un moment de notat. Abia dupa Viena se zice ca esti salvat. Copii cuminti care stau pe banchetele din spate hipnotizati de ecranele incorporate in scaunele parintilor atenti, gunoi reciclabil, vinzatori amabili, sosele sclipitoare, carari batute de soare. Toate, in bolul de sticla al echilibrului pe linga care treci ca spectator siderat. La care brat al Uniunii voi stau eu, ca mediocru cetatean al unei tari contestate, iubite, violate? Si care imi va fi de acum statutul in ochii celui care ma vede pentru prima oara? Facut in Uniunea Europeana. Buna rezonanta. Pierdut cetatenie pe autostrada. Puncte pe harta, kilometri distanta si ginduri pe tastatura rulanta. Nu-i mare miracolul vazut de la distanta. Incepe cu o iluminare perfecta si cu o sosea impecabila.
Gata, stiu: tarim belgian. Fara steaguri albastre, fara stele galbene. Primul gind, un banc cu Bula. Invatatoarea: flamanzii de-o parte, valonii de cealalta. Da, doamna, poporul belgian unde sta?… Si vorba unui prieten, se vrea uniune sau separare? Pentru ca gluma cu stirea dezbinarii ramine in cap ca un semn mare de intrebare. Cine sint ei, flamanzii, ce gindesc ei, valonii, si cum arata capitala lor, de acum si capitala mea? Am fost, am vazut, am aflat. Prima lectie: pentru a comunica, ai nevoie de mai multe dialecte. Folosesti dialectul respectiv ca sa te identifici cu regiunea de unde vii. Si la ei ca la noi. Mindrie locala, superstitie globala. Pe linga neerlandeza sau flamanda care e acelasi lucru cu olandeza, vorbesti fluent franceza, germana, engleza. Esti strain, ai de ales in ce limba comunici cu cel de linga tine. Esti belgian, aplici aceeasi strategie. Loc girla de comunicare intre specii. Ei, detinatorii polului deciziilor legislative europene, si noi, copiii lui Dracula.
Craciun a la Belgie
Greetings from Belgium, tara fondatoare a Uniunii Europene. Ploaie si frig, la un pahar de vin sec cu o familie de romani care peste ani si ani se va intoarce („Am veni inapoi acasa daca ar fi mai bine”) si la o vorba cu o doamna indragostita de tara mea de inca acum zece ani. Magazine selecte, inventive, distincte, imbibate pe dinafara cu miros de cartofi prajiti cu maioneza venit de la Friteria de la orice colt care se respecta. Ciclisti, calareti, lumini, biserici gotice, case transparente. In balanta cu ei insisi, in echilibru cu bunastarea de acasa. Atenti la detalii, pasionati de natura, la masa de Craciun pun nota de plata pe masa. Responsabilitatile se impart, concediile de maternitate nu se intind pe doi ani, relaxarea costa bani. Si aici se discuta politrics. Si nu neaparat despre colegii marocani, tunisieni, algerieni in ale caror restaurante despici picioare de broasca cu kuskus. Noi cu nemultumirile noastre, ei cu ale lor. De la batrinii din caminele luxoase unde bunicile isi asteapta nepotii cu bomboane de ciocolata in pantofi cu toc pentru a povesti de ultimul party la implinirea celor optzeci de ani, pina la studentul relaxat din barurile cu zeci de feluri de bere si politicianul ciclist.
Marea Nordului si ceata te baga in fast- foodul cu muzica clasica, iar nisipul inghetat scrisneste sub talpile aspre de roman umblat, gindit, cautat. Blocurile nu au gri, iar ferestrele, nimic de ascuns. De pe ponton si pina la cartile cu Meditation for dummies, de la patinoarul din centru si pina la bisericile crosetate, te crezi un personaj din Dune scapat din prinsoare. „Une frite mayonnaise, please” la Friteria de pe malul marii in care nimeni nu inoata si nimeni nu se ineaca. Astepindu-l pe Pere Noel sau pe St. Nicholas, in functie de limba pe care o vorbesti, sari elegant pe masa de Craciun. De data asta fara toba de casa, fara cirnati, fara sarmale. Aici maninci monden-regeste: somon file cu sampanie, iepure cu compot de mere, ceva vietati marine cu toate felurile de sosuri de brinza, vin rosu, vin alb, amaretto. Nimic insa fara iconicele waffels despre care unii bunici de acasa spun ca au gust de gogosi neumflate. Aici nu ai sanse deci sa te umfli ca o gogoasa pentru ca oricum toti nutritionistii stau la pinda. Gusti, incerci, mirosi, dai cadoul, ti se plateste ospitalier factura, bati din palme si o dai mai departe in tara berii, prin Bruges si Ghent. Alta planeta. Calugari catolici, picturi de Jan Van Eyck, cafenele dezinvolte, ciocolata la cafea, tirg de Craciun, caruseluri cu sclipici, jocuri mecanice in aer liber si patinoare cu muzica de cabaret. Kitsch si-n sacru, si-n profan, cu oameni albi, oameni negri, gri, albastri, purpurii, alaturi de tarcul inghetat si sfint. Ten minutes older, esti linga oamenii fara casa cu piercing-uri in sprinceana si ace invizibile in vene. Run, Lola, run!
Cea mai pixelata capitala europeana
La o distanta de o ora, esti in buricul Uniunii Europene: Bruxelles, Brussel, Brussel, Brussele, esti liber sa-i spui cum vrei, atita timp cit esti turist, si nu emigrant. Bine-ai venit in cea mai pixelata capitala europeana. In metrou, tunisieni, in baruri, marocani, in piete, chinezi, pe sosele, polonezi, prin magazine, americani. Aici e bine sa stii pe ce tarim calci. Capitala a Belgiei federale, a Regiunii autonome Brussel, sediu al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, una dintre cele trei capitale ale Europei, alaturi de Luxemburg si Strassburg (da un click pe Wikipedia pentru verificare), plus capitala institutionala a Uniunii Europene, Bruxelles-ul e un fel de artist intelectual pe care initial nu il remarci prin trasaturile fine, ci prin spontaneitate. Mai pe romaneste, esti in camara miresei, dupa una dintre multele variante de traducere ale denumirii orasului. De vita regala, dar cu trairi de adolescent razvratit, te ia pe sus, te duce in La Grand-Place unde iti spala ochii cu fatadele dantelariilor in piatra, pentru ca apoi sa iti arate cu mindrie solemna simbolul sau: Menneken Pis. Cu alte cuvinte, baietelul-fintina care face pipi si a carui reproducere neinspirata o vad mereu pe usa toaletei unei vecine, e simbolul capitalei Uniunii Europene. Tot ce poti sa faci in situatii de genul asta e a sa rizi oligofrenic linga pustiul pisacios si apoi sa faci un dus imaginar cu ciocolata curgatoare. Ce meserie aveti? Sint ciocolatier de performanta. Ma cheama Godiva si nu vin din Charlie’s Chocolate Factory. Pe linga asta n-am nici o problema in a sta alaturi de ghereta unde se servesc supa de melci si peste. Un Stille Nacht regal la caruselul expresionist din tirgul de piei de ren, de schnaps si camasi chinezesti, un joc de lumini si baloane de sapun proiectate pe fatada Primariei linga bradul cu reni luminati si ai zburat cu gindul la flegmatica ta Piata a Unirii. In loc de ciocolata calda sau bere Waterloo, ai baga o cafea in Van Graph. Fara Napoleon.
Romania coming soon!
Steagul e sus, regele e acasa. Calci pragul apartamentelor oamenilor cu studii si ai senzatia de nava spatiala in stil japonez, cu dotari de Star Trek si muzica de club londonez. Aici a fost o fabrica de ciocolata. Home, sweet home. Greu te-ai urni din micul tau spatiu vital unde iti gatesti ca pe tron. Eu sint Imparatul. Eu, omul simplu, cu un job sanatos, integrat perfect in sistemul de asigurari, in cel al creditelor bancare, cel sanitar si educational. Sint piulita perfecta, angajatul anului, iubitul ideal, ginditorul intelectual, artistul rational. Si e loc si pentru altii. Cu mici inghitituri in sec, dar acceptat. Pentru ca si romanii de aici sint observatori in Parlamentul European, consultanti pe probleme europene, jurnalisti pentru presa europeana. Si altii, care nu par grabiti sa se intoarca la casa din Petrosani. In schimb, in statia de metrou ai afise optimiste: Romania coming soon! Teatru, balet, arta. Sibiul, capitala culturala, Romania, natie de artisti. In ochii lor, in imaginatia mea: Romania, super-flower-power.
Atom Heart – Mother belgian
Trecind pe linga a cincea Basilica din lume dupa marime, Basilica de la Koekelberg, esti avertizat sa nu calci prin iarba din parc de frica seringilor uitate de oamenii substantelor halucinogene. Pauza. Nu toti facem fata sistemului perfect si nu toti stim sa ne integram. Penibil nu e sa fii artist, ci sa te crezi unul. Si cum ar fi sa fie totul roz-bombon si in viata imigrantului african aflat in cautarea soarelui vesnic? Gummo, Parfum, Suskind. Life is beautiful, without it you would be dead. Mama mea este atomul. Trec deci prin parcul Mini-Europa pentru a ajunge la marele Atom. Sentimente spatiale in fata atomului de fier marit de 150 de miliarde de ori si construit pentru a fi prezentat in cadrul Expozitiei Mondiale din 1958. Imens. Iata deci realul simbol al capitalei Uniunii Europene: atomul, esenta. Cozi lungi, dar civilizate, asteptari rabdatoare si intri intr-o catedrala a stiintei. Welcome on board. Calatoria in spatiu si timp te baga in filme de anii cincizeci cu statui de Stalin, papusi Barbie cu figura de Marylin Monroe, cu roboti magici de bucatarie si sotii cu bigudiuri si corsete. In Atom ai loc de culcat copii calatori in capsule cu paturi si leagan. Pe scara rulanta esti ferit de timp, esti ferit de spatiu. La picioarele tale sta intreaga Uniune Europeana in miniatura, fara nume de oameni celebri, fara idei politice sau povestiri eroice. Iata Ubermensch-ul european, deasupra prejudecatilor, rasismelor, discriminarilor. Esti doar un atom in Atom. Putina muzica trance, va rog. Cafea si cobor din Atom. In urma mea care nu lasa semne, vine linistea. Las in spate locul unde au calcat Rodin, Marx, Baudelaire, Victor Hugo si care e de acum un punct si pe harta ta, si pe harta mea.
Paris, visul imaginatiei din Valea Jiului
Bon voyage! Si ca sa inchei turneul pe culmile rasfatului vizual, bagi un nas in Paris, la o zi distanta de casa integrata. Inainte de eterna si fascinanta Romanie iti mai faci cadou o zi de normalitate. Te lasi dus de lumini, culori si rase, mai puternic decit in Bruxelles. O zi in Paris e ca si cum ai saruta cu nasul. Simti vibratia locului prin Sacre Coeur, pe la zidul in care sta scris „Te iubesc” in zeci de limbi, ai vrea o expozitie Dali, ai saliva in orice lucrare de arta moderna in Centre Pompidou, te-ai da cu caruselul. In schimb, fugi prin metrouri, cot la cot cu toate natiile posibile, cu toate gindurile omenirii. Piramida din Codul lui Da Vinci, Structura futurista din La Deffense, delirul de lumini de pe fatada Galeriilor Lafayette si o salata asiatica inainte de Atelierul Brancusi. Dispari din peisajul impinzit de turisti, trecind pe linga sfintul steag frantuzesc, cu ochii pironiti pe un alt fel de Atom, turnul Eiffel. Fardata cu sclipici pina in cele mai intime structuri, imaginea Uniunii pare sa se incheie aici. Stai insa sa vezi unde te pot duce un zbor de 35 de euro si o noapte cu microbuzul.
Petrosani-suprarealist Legoland
Inapoi acasa. Nu vezi nici griul si nu auzi nici manelele din barul din gara de acasa. Nici soferul spiritual nu te biziie cu intrebari, nici caldura din autocar nu e insuportabila. Nimic nu e prea mult pentru ca integrarea te asteapta in virf de munte. Acolo nu ai cu ce sa compari cu standardele europene nici rasaritul de luna, nici apusul de soare. In timp ce Romania se zguduie de explozii de lumini artificiale, timpul se modifica, anul se schimba si odata cu el statutul plaiurilor mioritice batute de schiurile de tura. Tinut in suspans pina in ultimul moment, simti pasiv relaxarea de la gura sobei afumate si te feresti de frenezia de la poale. De miine esti cetatean al Uniunii. Ferit sus de lipsa de semnal, mesajele de jos iti taie respiratia.
Proaspat-integratii se simt bine in pielea lor. Si ei au inceput sa se considere niste partide bune. Babuta cu traista cu pita, ciobanul ridat, copilul fara tenisi Converse, personalul blazat al complexului turistic. Toti, mindri cetateni europeni. Inzapeziti, dar integrati. Cu salariu de diurna frantuzeasca de o zi, romanul se simte european. Pe casa lui darapanata flutura steagul Uniunii. Pe Valea Jiului vibreaza si acorduri de Simfonia a noua si maneaua. Drogati fara doza, tacere fara liniste. Pe Dacia 1310 plina de fin se zbate un steag albastru. In loc de Atom si Eiffel faci sightseeing la furnale gigante. In loc de parfum frantuzesc adulmeci aroma de fum de fabrica, iar magazinul poarta nume dadaist. I love the smell of napalm in the morning. It smells like… victory. Treci pe linga supermarketul Visul Imaginatiei, intri in alimentara fara piine si ajungi la telescaunul salvator. Te ascunzi ca strutul in zapada. Esti sus, nu mai conteaza. De aici, ca si din Atom, nu se vad detaliile. De pe platou admiri apocaliptica Vale a Jiului nu ca pe un Mini-Europa Park, ci ca pe un joc stricat de Lego unde piesele nu se mai imbina unele cu altele, lasind in urma un puzzle despicat. Rammstein, urban, industrial. Sus nu a ajuns killerul comunist. Acolo e liniste. Paring si Retezat, intr-o Elvetie suprarealista. Maria: „Sus nu eram europeni, nu eram romani, eram doar noi insine. Nici prea fericiti, nici prea tristi. Acolo era doar zapada, era iarba si era munte”. Nu te poti bucura de tot ce a facut mina omului. Atunci il feliciti ca n-a ajuns peste tot. Ii multumesti sistemului ca n-a avut tehnologia necesara de a distruge virfurile muntilor si te inchini in fata fulgului de nea care acopera craterele din sosea. Citate celebre: „Banii n-aduc fericirea”, „te dau la tigan daca nu asculti de mama”, „merge si asa”, „o lasam pe miine”, „sa moara capra vecinului”. Mituri si legende, ture de un leu jumate, ratrace ratacite pe pirtie, salvamontisti intelegatori, cabane de beton, mineri ratacitori. Schimbare de mentalitate, investitie, prioritate. Saracie fara Zen, apus fara taxa. Rezultatul la problema e tot 42. Asta e granita Uniunii. Aici se incheie Ghidul navetistului european. Here be dragons!