Prolog
De-a lungul vietii, am stat la ia-ma-nene de mi-au iesit ochii. De cele mai multe ori, in comunism, dar nici cu ocaziile de dupa nu mi-e rusine. Si-am mers cu cei mai bizari neni, cu nu-ti poti inchipui ce vehicule, in cele mai bizare conditii: in remorca, cu picioarele in grau, in camion muncitoresc, in tractor de arat, in tir, in ambulanta, in Trabant, in Dacie fara podea, aproape ca pedalai ca Flinstones ca sa inaintezi. Numai cu tancul si cu avionul de ocazie nu-mi amintesc sa fi calatorit, dar cred ca inca nu-i timpul trecut.
1.
Am pierdut trenul si-am iesit la sosea. Desi era nationala Iasi-Bucuresti, pentru multi e greu de inchipuit/amintit atmosfera rutiera de atunci: vreo zece oameni imprastiati pe marginea drumului, de regula, la iesirea dintr-o localitate, facand semne disperate cate unui vehicul care trecea din an in Pasti.
In ziua respectiva, nu eram decat doi. Eu, licean vioi, cu un rucsac pescaresc in spate, si un nene lung si desirat, cu o sacosa de carpa in mana. M-am plasat strategic, dupa cum era pe-atunci obiceiul oamenilor de ocazie, la vreo zece metri de omul cu sacosa, cumva luandu-i fata: adica masinile se apropiau mai intai de mine, apoi ajungeau prin dreptul lui. Cinci minute, a tolerat situatia asa cum era ea. Apoi s-a facut ca se lasa pagubas, a trecut tiptil prin spatele meu si mi-a luat el fata, plasandu-se vreo douazeci de metri mai incolo. Am mai facut noi din mana vreun sfert de ora si pe urma am incercat eu sa-l fentez. Pe urma, el pe mine. Si tot asa, vreo ora intreaga. Incet-incet, de la marginea localitatii, aproape ca am ajuns in centrul ei, depasindu-ne in mers de rac.
Tocmai cand voiam sa-i propun un pact de neagresiune, sa ne unim cumva fortele, a oprit un autobuz rablagit, caruia nici macar nu i-am facut semn, si ne-a inhatat pe-amandoi.
2.
La inceputul lui decembrie 1989, stateam in camin la liceul de arta din Iasi. Habar n-aveam, dar nici nu-mi pasa de ce: am fost anuntati ca trebuie sa plecam in vacanta de iarna cu vreo doua saptamani inainte de vreme. Sa mergem frumusel acasa, bine-mersi invoiti de la ore, dar sa eliberam camera cu totul. Ce putem lua luam acasa, ce nu, punem in cutii si depozitam intr-o sala indicata de pedagog. Cica urmau sa vina niste sportivi in turneu care vor fi cazati in locul nostru. I-am si vazut: numai dulapuri de oameni, doi pe doi – cei care au impiedicat pornirea unei revolutii la Iasi.
Am pus in cutii cartile si caietele. Hainele, m-am incapatanat sa le iau cu mine. Cand am realizat ca nu-mi incap toate in rucsacul pescaresc si in cateva sacose de plastic, mi-a venit ideea grozava sa scap de unele, imbracandu-le. Aveam pe mine asa: trei perechi de pantaloni, doua tricouri, patru pulovere, geaca si palton. La plecare, aratam si ma miscam precum un cosmonaut pe luna. Cu chiu cu vai am ajuns la gara, am urcat in tren, am coborat si am ajuns la podul de unde trebuia sa gasesc o masina de ocazie spre casa.
Vreo ora, timp in care lesinam de cald de cate haine purtam pe mine, nici n-am avut cui sa-i fac semne cu mainile inghetate bocna (manusi n-aveam, le pierdusem). Dar prima masina aparuta m-a si luat: o betoniera, in aer liber, intre cabina plina de oameni si cisterna rotitoare. Am ajuns acasa cu un zambet si o bucurie incremenite, inghetate pe fata.
3.
Cu putin inainte de examenul la facultate, m-au luat niste rude, cu masina lor, la mare. Am petrecut acolo, impreuna cu verii mei, vreo doua saptamani minunate. Atat ca, la intoarcere, rudele mele s-au oprit cu masina intr-un sat pe langa Vaslui, la parinti, ca aveau de cules niste fasole. Am stat si eu o zi la cules fasole dintr-un lan de porumb aproape la fel de larg ca marea.
Era greva la CFR, omor la autobuze si masini de ocazie, nu prea aveam cu ce ma intoarce de unul singur acasa. Am insistat totusi, chipurile pentru ca am de invatat pentru facultate. Dimineata devreme, m-a adus unchiul meu cu masina pana in Vaslui si m-a lasat in autogara. Dupa ce-a plecat, am aflat ca e greva si la autobuze.
Am traversat Vasluiul si m-am plasat la marginea lui, la capatul soselei inspre Iasi. Acolo mai erau cam vreo suta de oameni care aproape ca se aruncau in fata masinilor. De la zece dimineata pana pe la opt-noua seara n-a oprit niciuna pentru mine. Se intuneca, ramasesem singur, cu curul pe bordura, gandindu-ma ce naiba o sa fac eu o noapte intreaga in Vaslui, unde nu stiam absolut pe nimeni (si – spun pentru cei mai tineri – nu, pe-atunci nu exista mobil, nu aveai cum si pe cine sa suni sa te ajute).
Cand aproape s-a intunecat de tot, a oprit o masina bengoasa, fara sa-i fac semn, si-un nene pe care o sa-l tin minte tot restul vietii ca pe omul lui Dumnezeu m-a adus pana in centrul Iasiului.
Epilog
Lucrez noaptea, ma culc inspre dimineata. Si de multe ori merg pana la non-stop-ul din gara sa cumpar chestii. De regula, tigari. Si de fiecare data, la unu-doua noaptea, pe marginea Soselei Nationale sunt doi-trei oameni la ocazie. La ora aceea, masinile trec, ca pe vremuri, una la cinci minute. Si tot de fiecare data ma mir: de unde vin, unde merg cetatenii aia, cine isi inchipuie ei ca o sa-i ia atunci la ocazie?
Recent, am trecut inspre nonstop pe langa un autostopist care arata vai de mama lui: zdrentaros, nespalat, cu o teava de vreo doi metri in mana. Mi s-a rupt inima de el. „Pe asta n-o sa-l ia nimeni, niciodata, chiar si in timpul zilei“, mi-am zis. Cand m-am intors de la magazin, in dreptul lui era oprita o Dacie 1300. Soferul lega teava pe portbagajul de deasupra al masinii. Au urcat si-au bagat gaz.
Ma gandesc ca trebuie sa existe o lege nescrisa, un Dumnezeu al oamenilor de ocazie: si canibal sa fii, odata asezat pe marginea strazii, totdeauna se va gasi un confrate care sa opreasca, sa-ti faca loc langa el si sa te duca, daca e nevoie, si pana la capatul lumii.