Realizarea unui film biografic despre cel care a schimbat istoria Poloniei si a Europei de Est a intarziat pana acum dintr-un motiv foarte simplu: Lech Walesa inca traieste si nimeni nu s-a incumetat sa faca un film biografic cu el in coasta. Era nevoie de cineva de statura lui Andrzej Wajda, prieten cu Walesa (i-a dat si un rol mic in Omul de fier, 1981), care sa se arunce in acest proiect dificil. Dar nici Wajda, nici scenaristul Janusz Glowacki nu au dorit o biografie comoda si calduta, iar cineastul polonez – ajuns la 88 de ani! – a spus in repetate randuri ca acesta e cel mai dificil proiect al sau. Dar tot el adauga ca trebuie sa duca proiectul la bun sfarsit, citandu-l chiar pe Lech Walesa cu al sau celebrul dicton: „Nu vreau, dar trebuie!“.
Pentru un cineast de aproape 90 de ani, Walesa/ Walesa Man of Hope/ Walesa. Czlowiek z nadziei e incredibil de antrenant. El urmareste traiectoria eroului sau de la sfarsitul lui 1970, cand s-a aflat in miezul revoltelor muncitorilor de pe santierul naval din Gdansk, aratand cum 10 ani mai tarziu viata face din el liderul muncitorilor si, de aici, al nou-infiintatului sindicat Solidaritatea. Sindicatul aglutineaza nemultumirea locuitorilor din Gdansk si a polonezilor, ducand in 1989 la caderea regimului comunist, eveniment care va antrena reconfigurarea tuturor statelor comuniste din Europa. Filmul retine si momentul premiului Nobel pentru Pace, ridicat in 1983 de sotia lui Walesa, pentru ca el se temea ca, daca se va duce in persoana la Oslo, nu va mai putea sa reintre in tara.
Dar nu doar Lech Walesa e pe primul plan. Nu cred ca ni s-a parut celor care am vazut filmul la avanpremiera din 29 mai, de la cinema Studio din Bucuresti, dar dupa cele cateva cuvinte adresate de Danuta Walesa ne-am dat seama ca aceasta n-a fost si nu e genul de sotie supusa („apriga femeie!“, cum se spunea odinioara). Primele cuvinte pe care ni le-a adresat, fara sa zambeasca, au fost: „Nu ma asteptam sa fiti asa putini“ (primele cinci-sase randuri erau libere). Andrzej Wajda o cunoaste si mai bine pentru ca echilibreaza in permanenta „aventurile“ revolutionare ale sotului cu privirea mustratoare, dar iubitoare a Penelopei, care creste tot mai multi copii pe masura ce sotul e tot mai antrenat in activitatile lui (cuplul are opt copii, ultimul nascut in 1985). Cum o fi reusit aceasta femeie sa creasca mai mult singura opt copii cand sotul ei era mai mereu dat afara de la serviciu? Pe scena, Danuta Walesa a mai remarcat ca cea care o interpreteaza in film, Agnieszka Grochowska, e „dulce, dar n-a avut de jucat un personaj prea dulce“. Nu e chiar asa. Andrzej Wajda vine cu privirea celui care stie cum se vor sfarsi lucrurile, pentru ca plecarile lui Walesa la greve si proteste urmeaza acelasi ritual al lasarii acasa a ceasului si a verighetei, in caz ca nu se mai intoarce, lucru care prin repetitie aduce mai mult o nota comica. Noi stim ca Walesa se va intoarce, si inca cum!
Pe langa reconstruirea Poloniei in comunism prin detalii autentice de scenografie, costume, imagine care nu te lasa nici o clipa se te indoiesti de adevarul lor, filmul contine si imagini de epoca introduse tot mai frecvent, pe masura ce si Lech Walesa devenea tot mai cunoscut, astfel incat sa fie filmat. Ele sunt intercalate fluid in poveste si, la un moment dat, figura actorului care il joaca pe Walesa, Robert Wieckiewicz, e supraimpresionata peste imagini de arhiva, astfel incat totul pare incredibil de real. (Procedeul a fost folosit prima data de Philip Kaufman in filmul TV Hemingway & Gellhorn, iesit cu un an mai devreme decat filmul lui Wajda, adica in 2012.) Copertele filmului, care furnizeaza si cateva semne de carte, tin de interviul pe care Lech Walesa l-a acordat celebrei jurnaliste italiene Oriana Fallaci, in martie 1981. Ele dau filmului coloana vertebrala si sugereaza si pozitia lui Wajda, aceea a cuiva care doreste sa isi inteleaga eroul, cu bune si rele. Wajda sugereaza ca Walesa ar fi semnat o intelegere cu puterea pentru a fi eliberat chiar cand sotia i-a nascut primul copil, in 1970, si il vede pe Walesa ca pe un om integru, robust si optimist, dar orgolios, inflexibil si egoist pentru ca pune mereu familia pe planul doi.
Cred ca atat pentru tinerii polonezi, cat si pentru tinerii romani nascuti dupa 1990, Solidaritatea si Revolutia Romana sunt lucruri care le sunt cu atat mai straine cu cat le sunt varate mai adanc pe gat la scoala. Dar un astfel de film, jucat ireprosabil – Robert Wieckiewicz (cu cele cinci mustati diferite in functie de perioada) gaseste perfect cheia carismei personajului –, cu muzica rock din acele vremuri care insiropeaza imaginile si cu toata dificultatea de a discerne intre ce e imagine de arhiva/adevar si ce e reconstituire/reinterpretare poate fi mult mai eficient. Pentru Andrzej Wajda e mai mult de-atat, e incheierea trilogiei incepute in 1977 cu Omul de marmura si continuate in 1981 cu Omul de fier.