Am vreo doi prieteni care prefera, atunci cand vor sa se uite la un eveniment sportiv, sa caute transmisii pe Internet ale canalelor TV straine. Nu e snobism, ci rezultatul unei angoase pe care o traiesc de ani de zile si care e consecinta prestatiilor de multe ori indoielnice ale comentatorilor romani. De o buna perioada incoace, un alt amic urmareste meciurile de fotbal cu sonorul fixat pe „mute“. Taman din acelasi motiv.
In mod cert, reactia lor de respingere a tot ceea ce inseamna comentariu romanesc al unui meci nu este corecta, pentru ca avem cativa crainici care isi fac meseria foarte bine. Ne lovim insa si de o gramada de oameni care, pusi in postura de a relata live un eveniment, te fac sa inchizi televizorul. Recent, am trecut eu insumi prin doua experiente de genul asta, urmarind meciurile de tenis de la Roland Garros transmise de Eurosportul in limba romana si pe cele de fotbal, din debutul Campionatului Mondial din Brazilia. Cum nu pot vedea „pe muteste“ o competitie, fiindca mi se pare ca pierd o gramada de elemente de atmosfera care pot face crocanta o transmisie, am cautat canale straine. Si am gasit, in cazul turneului de la Roland Garros, de exemplu, doi comentatori englezi foarte, foarte buni, iar in cazul Mondialului, doi americani tipici extrem de simpatici si de autentici, adica unul de origine mexicana si unul de provenienta italiana. O bucurie. Si intr-un caz, si in celalalt!
Da, de fapt despre asta e vorba: un moment important din sport trebuie trait cat mai aproape de intensitatea pe care o resimt cei ce se afla acolo, in tribune. Si nu sunt suficiente pentru treaba asta nici o transmisie HD, nici un televizor „destept“ de ultima generatie si cu diagonala de neam prost. Cel care te teleporteaza mental, daca stie cum s-o faca, din fotoliul de la domitil in scaunul din stadion e domnul comentator. Meserie grea, pe care prea putini o cunosc.
In primul rand, ca sa fii comentator bun trebuie sa ai „vorbele la tine“. Sintagma ascunde, de fapt, mai multe lucruri fara de care ea nu ar fi valida. Nu poti face meseria asta daca nu stii bine romaneste, daca nu ai o dictie excelenta, daca nu esti capabil sa alegi cuvintele potrivite, in momentele potrivite si mai ales in cele nepotrivite. Cu alte cuvinte, sa fii si un vorbitor inteligent, si unul destept. In plus, oleaca de talent actoricesc nu strica niciodata.
In al doilea rand, ca sa fii comentator bun trebuie sa te documentezi. Ca in orice zona a jurnalismului, asta e un act sanitar minimal pentru tine, daca te respecti si daca esti capabil sa constientizezi ca telespectatorii sunt, cum e normal sa se intample cu orice consumator onest de sport, pasionali si cu temele facute la zi. Nu transmiti pentru orice categorie de public, ci pentru o nisa de unde pot aparea mereu o multime de indivizi cel putin la fel de bine pregatiti ca tine. In plus, nu o face pe desteptul, ca vei fi taxat, dar nu incerca nici sa pari prost, ca va rade toata tara de tine.
In al treilea rand, ca sa fii comentator bun trebuie sa fii in stare sa descrii ceea ce vezi, mergand pe linia de echilibru, extrem de subtire, dintre cat de mult stii si cat de mult simti. Altfel spus, trebuie sa ai har de povestitor. Complicata treaba!
In al patrulea rand, trebuie sa ai umor.
Daca reusesti sa combini cu succes toate conditiile de mai sus, nu o sa fuga nimeni de relatarile tale „pe viu“. Comentariul sportiv ascunde, de fapt, foarte multa munca si oleaca de talent, oleaca mai mult pentru unii, mai zgarcit cu altii. Nici un consumator de sport de pe lumea asta nu o va lua la goana sau pe aratura Internetului, cautand sa-si exerseze capacitatile de intelegere a unei limbi straine. Dar o va face atunci cand un individ antipatic va omori spectacolul si pasiunea audientei, parca aproape rugand-o sa emigreze.
FOTO: www.tvr.ro