de studio realizate oficial de Led Zeppelin. In istoria muzicii rock, intinsa pe nici sase decenii, aceste titluri pot fi categorisite precum trilogiile filosofice ale lui Lucian Blaga, dar cumva in ordine inversa. Astfel, Trilogia cunoasterii cuprinde primele trei albume, I (1969); II (1969); III (1970). Trilogia valorilor pe urmatoarele: IV (1971); Houses of The Holy (1973); Physical Graffiti (1975). Iar Trilogia culturii pe ultimele: Presence (1976); In Through The Out Doors (1979); Coda (1982). Exagerez? Poate, dar nu prea mult! In fond, cultura nu-i un depozit amorf de cunostinte, din care omenirea se alimenteaza la nevoie pentru diferite necesitati. Si nici nu functioneaza ca un top alcatuit dupa suma banilor obtinuti din vanzarea titlurilor clasificate. Iar daca frazele anterioare sunt valabile, nimic nu impiedica enuntul altor posibilitati. Amatorii de jocuri logice pot continua la infinit.
Povestea trupei Led Zeppelin e prea bine cunoscuta ca s-o reamintesc. Un amestec fascinant de magie, mitologie si poezie a produs fenomenul caruia prea putini i-au gasit explicatii pertinente. Legenda ar fi fost de inteles daca tipii se rezumau sa compuna, sa inregistreze si, eventual, sa apara foarte rar in concerte. Paradoxul epocii moderne reclama insa atitudinea opusa: ca sa devii un artist legendar, musai sa fii foarte cunoscut, sa canti in toata lumea, mass-media sa galgaie de faptele tale, bune sau rele (no news is bad news!) etc. Dar cu toata abundenta, puse cap la cap, faptele publice sa nu se potriveasca mai deloc! Se stie, contradictia starneste curiozitatea, tensiunea asteptarii naste revelatii. Pare imposibil? Da’ de unde! Un creier bine mobilat pentru marketing, ajutat de-o echipa dedicata, poate face minuni. Peter Grant, managerul Zeppelinilor, cu exigenta sa financiara pusa in slujba muzicienilor, nu a buzunarului propriu, a dovedit-o. E drept, a si avut sub contract un cvartet de exceptie, ales aproape intamplator dintre mult prea multele talente ce populau arealul rock britanic la sfarsitul anilor 1960. Valoarea fiecaruia in parte nu era atat de ridicata, ca sa pretinda loc intr-o super-trupa heavy-metal prin excelenta. Dar formula a functionat perfect, statutul s-a impus fara drept de apel, chiar daca „imprumuturile“ compozitionale, de exemplu, au fost recunoscute abia cu cativa ani in urma, dupa lungi procese. Iar unui carcotas, ca mine, solistul vocal nici azi nu-i suna tocmai adecvat, judecand dupa icnetele intentionat erotice, cu rol cathartic, lansate nu doar in toiul concertelor care dadeau pe spate zeci si sute de mii de spectatori aromatizati de fumul plantelor cu proprietati speciale.
Page, Plant si Jones au pus punct activitatii trupei dupa moartea bateristului John Bonham. Carierele solo ulterioare s-au hranit din succesul grupului, mai vizibil la vocalistul Plant. Realizari discografice sub sigla Led Zeppelin au continuat sa apara. La schimbarea mijloacelor tehnice de auditie (caseta, CD, mp3, iPod, Blu-Ray), chitaristul Jimmy Page a fost pe faza si a pus in circulatie versiuni imbunatatite macar formal. Cam asa se petrece si acum. Firma Atlantic a demarat o masiva campanie de reeditare, desigur cu supervizarea lui Page. Primele trei discuri au si ajuns pe piata, in format obisnuit si de lux, CD, vinil si digital HD, remasterizate, cu multe inedite de satisfacut pretentiosii. Care pretentiosi, rockeri batrani, nevindecati de iluzia ca participa la un act de cultura, sa-i zicem de performanta, au precomandat intr-o veselie setul noilor aparitii, cu sufletul in pioneze ca nu le va sosi pachetul in Ziua Z…
A sosit. Am ascultat cu placere. Si?