Cu al doilea film regizat de el, MacFarlane merge si mai departe, dand dintr-un limbaj despuiat intr-un limbaj de-a dreptul scarbos. Daca Ted mai avea urme de umor, A Million Ways to Die in the West te tine cu falcile tot mai inclestate cu fiecare grosolanie pe care o emite. Iar cand, in sfarsit, vine si faza la care ai putea rade (o calatorie psihedelica a eroului drogat de indieni), nu poti sa schitezi o grimasa nici gadilat. Acesta a fost primul film la care nu m-au mai deranjat telefoanele mobile. Folosirea lor in timpul proiectiilor a devenit un lucru atat de obisnuit la noi incat cinematograful Studio din Bucuresti (care e cinematograful Uniunii Cineastilor) a tradus, de teama sa nu-si piarda publicul, in felul urmator recomandarile cumparate din afara pentru a fi aratate inaintea proiectiilor: „Va rugam sa puneti pe silent telefoanele mobile“ (ca varianta pentru „Please turn off your mobile phones“). Ma simt tot mai stinghera printre oamenii cu mobilele deschise la film si astept cu mare nerabdare ziua cand nu se vor mai organiza vizionari de presa si avanpremiere, ci ni se vor trimite parole ca sa vedem filmele pe calculator, acasa.
Sa revenim la oile noastre sau, mai bine zis, ale lui Albert (Seth MacFarlane), un tip din Arizona anului 1882 care e atat de inadaptat la epoca sa incat nu e in stare sa se „pistoleze“ si prefera sa se lase umilit. Cand, dupa un astfel de moment, iubita Louise (Amanda Seyfried) ii da cu flit, Albert devine atat de concentrat pe propria-i suferinta incat nu observa aparitia unei tipe si mai misto pe nume Anna (Charlize Theron), care se stabileste cu fratele ei in orasel si il ia sub aripa ei, oferindu-se sa-l invete sa traga cu pistolul ca sa se poata duela cu noul iubit al fostei iubite. Petrecand timpul impreuna, Albert si Anna se indragostesc, iar cand apare cel mai temut talhar din regiune, Clinch Leatherwood (Liam Neeson), si-si revendica sotia, adica pe Anna, Albert e pus cu adevarat in situatia de a lupta pentru cine merita sa fie iubit, desi e suparat ca Anna nu i-a spus cine e.
Citind acestea, o sa spuneti ca sinopsisul nu suna asa rau pentru o comedie western. Uitati esentialul. MacFarlane crede ca are un umor nebun, poate de aceea face pauze dupa replici, ca sa ne lase sa radem, si toarna cu polonicul tot felul de chestii vulgare, de la adversarul lovit de diaree care umple doua palarii pana la remarci de genul „Am auzit cum te-ai partait“ (cum ii spune Albert Louisei) sau la cuplul pe care un baiat virgin (Giovanni Ribisi) il formeaza cu o prostituata de la bordel (Sarah Silverman), ce iese din tura murdara la gura si spune pe sleau ce operatiuni a executat. Probabil ca MacFarlane a ras cu lacrimi scriind scenariul impreuna cu Alec Sulkin si Wellesley Wild (cu care a mai scris Ted si serialul de animatie Family Guy), dar ce vezi si auzi e de o asa tristete incat pana si la avanpremiera, unde oamenii vin pe baza de invitatie ca sa se simta bine, nu s-a ras decat razlet. Prin aerul sau jucat de ochelarist fara ochelari, Albert se crede vreun Woody Allen. Bineinteles ca multa lume se va duce la film ca la pomul laudat, vazand numele de pe afis, dar nu m-ar mira sa aflu ca Charlize Theron nu a citit intreg scenariul cand a spus da, desi are o scena in care pune o floare intre fesele lui Liam Neeson (sau ale dublurii acestuia). E clar ca la Hollywood se fac, vezi Doamne, si filme pentru oameni mari, dar nici chiar asa mari nu suntem… Cameo-urile cu Jammie Fox (in chip de Django), Ryan Reynolds sau Christopher Lloyd (alias Doc Brown din trilogia Inapoi in viitor) meritau o cauza mai buna decat aceasta copro-comedie care isi jigneste spectatorii la fiecare cadru.