Astia din piata nu e patrioti, frate, e drogati platiti cu dolari falsi sa urle. N-a chemat, bre, nimeni pe mineri. Decat a venit ei sa planteze panselute.
N-a jefuit, bre, nimeni nici o industrie. Care industrie, manca-ti-as, mormanu’ ala de fiare vechi? Care flota, trai-ti-ar familia? Aia a fost, bre, flota? Care sistem de irigatii, tevisoarele alea care s-a furat de pe camp? Care petrol l-am vandut pe nimic, cu tot cu sonde si rafinarii, frate? N-a furat nimeni, bre, curentu’ electric, ca doar n-avea cum sa-l care cu sacu’ la el acasa. N-a fost nici un jaf, decat privatizare, manca-ti-as!
N-am turnat, bre, pe nimeni. Decat am scris cateva portrete literare pentru stat, trai-ti-ar, le-am facut respectivilor un bine, i-am scos in evidenta. N-am fost lasi, fi-ti-ar penita aurita, aveam familie, copii, am rezistat si noi cum am putut, prin cultura. N-am ucis, bre, pe nimeni la Canal. Imi faceam decat datoria.
N-am imprumutat bani de la nici o banca care nu i-am dat inapoi. Decat a intrat ea in faliment ca proasta.
Care mita si santaj, fratioare?
E mostenire de la o matusa.
Care-am castigat eu, bre, cu schimbu’ de pamanturi cu statu’? Pamantu’ ala e zero, niste boscheti, n-am luat nimic pe el, frate. Decat
l-am curatat.
N-a furat, bre, nimeni nici un ban de la autostrazi, decat s-a facut studii de fezabilitate de toti, manca-ti-as.
N-a murit, ba nene, nimeni pe hol la urgente la noi. Dom’ doctor decat a vrut sa-l opereze, dar ala era mort de la el de-acasa.
N-am cerut, bre, nici un protocol, decat a vrut parinti?’ sa dea o atentie la profesori.
Sotul meu nu e, ba nene, ruda cu mine. Fiica mea nu e, bre, impinsa de la spate de mine. Decat e ea talentata.
N-a fost, bre, nici o prostie sa marim TVA-ul, sa taiem otova salariile, sa imprumutam miliarde de euro. Nu s-a construit, manca-ti-as, terenuri de fotbal in panta, patinoare, gondole si nici parcuri in camp. Decat am salvat economia.
N-a venit, ba nene, garda financiara la tine trimisa de mine. Decat vrea sa aplice corect legea, decat sa omoare economia subterana.
N-a incercat, bre, nimeni sa fenteze democratia. N-am schimbat noi legea in interesul nostru, care o schimba astia acum in interesul lor. Nu e, bre, nici o influenta straina.
N-are, bre, Curtea Constitutionala nici o legatura cu politica. E democratie curata, e stat de drept, manca-ti-as.
Nu e, bre, nici un plagiat. A fost inspiratie divina. Sfintu’ Duh a tras cu ochiu’ in cartea aia si pe urma mi-a dictat mie. De unde sa stiu io, ba nene? Apoi, chiar nu vezi – fi-ti-ar doctoratu’ magna cum laude – ca e alte fonturi la mine, ca alta e oglinda paginii?
Care morti a votat, manca-ti-as? Morti’ e morti, nu voteaza, trai-ti-ar. N-a fost, bre, depasit recordul de viteza la vot in strainatate. Decat asa sunt harnici romani’ din strainatate. Voteaza rapid, sunt mai eficienti ca astia din tara, manca-ti-as.
Nu vrem, bre, sa-i schimbam pe astia care controleaza Justitia ca s-o controlam noi. Esti nebun? Nu controleaza nimeni Justitia. Decat e independenta.
Nu-i, bre, nimeni vinovat de nimic. E dosare politice. E linsaje mediatice.
Nu s-a sucit, bre, nimeni de la nimic, decat a reevaluat situatia.
Nu vrem, ba nene, sa manipulam pe nimeni. Care propaganda aservita, fi-ti-ar copilu’ satul? Noi ori suntem de stanga, ori suntem de dreapta. N-avem, bre, nici un interes, decat comentam din suflet, da’ profesionist.
Nu-s eu propagandist, fratioare, care injura pe Facebook de zece ori pe zi o tabara politica adversa, decat tu, care spui o data pe an ca ti-e scarba de toti.
N-am taiat, trai-ti-ar pomul, nici un tei, decat niste copaci care era uscati. Nu e, bre, trafalet, e-o tija sfintita. N-a luat, bre, nimeni, bani’ lu’ tataia. N-am, trai-ti-ar, nici o legatura cu interlopii care le-am botezat copilu’. N-am, ba frate, nici o legatura cu frate-miu. Decat asa zice ei, tigani’.
Ceci n’est pas o tara, manca-ti-as!