Ieri insa a plouat non-stop cu bulbuci. Am umblat toata ziua prin oras, cu cizmele de cauciuc ca doua caiacuri mai mici, cu umbrela pe care n-o poate intoarce vantul cu spitele-n sus, cu geaca de piele impermeabila, si m-am uitat la lume pe sub marginea albastra a umbrelei. Vedeam numai picioare de oameni, ploaia batea din fata si trebuia sa tin umbrela paravan. Apoi, ploaia a inceput sa cada perpendicular pe o linie care unea toate capetele oamenilor de pe strada si-am putut sa ma uit mai bine la ei. Jumatate fusesera prevazatori, plecasera dimineata cu umbrela de-acasa, altii iesisera in fuga si-o uitasera in cuier, altii nici n-aveau umbrela, altii o lasasera pe vreun scaun de cafenea sau sub un fotoliu de cinema, altii se adaposteau sub stresini de supermarketuri, altii ocoleau baltile, altii tropaiau veseli printre muncitorii de la drumuri si poduri. Si m-am gandit, cum ma uitam la toti oamenii astia, ce bine ar fi sa existe un serviciu de prestari-servicii-umbrele, adica niste indivizi a caror activitate sa se desfasoare in felul urmator: ploua; pleci dimineata de-acasa cu o umbrela mare, rezistenta, performanta, mergi pe jos intre punctul x si punctul y, aria ta de acoperire, si te uiti dupa oameni fara umbrele, care stau infrigurati la semafor in timp ce puloverele lor de lana iau apa la bord; alegi unul, te duci la el si-l intrebi „Pot sa va duc pana undeva?“. Daca spune da, il rogi sa te ia de brat si-l conduci pana in punctul z, poate faceti si putina conversatie, ii recomanzi un film de vazut prin oras, un concert, o conferinta, ii dai niste bomboane mentolate ca sa nu-l doara gatul dupa ploaie, si cartea de vizita, ca sa te sune daca mai ajunge vreodata prin zona si n-are umbrela la el. Salariul unui astfel de lucrator ar fi asigurat de o firma privata care ziua produce antidepresive, iar noaptea abtibilduri cu fotbalisti.