Afirmatia lui Serban nu a trecut neobservata inca din seara Galei, mai ales ca in mediile profesionale si jurnalistice zvonuri privind un proiect de comasare a celor doua institutii-emblema ale orasului existau de ceva vreme. Mai mult decat atat, in editiile din 24 si 26 iunie ale „Ziarului de Iasi“ au fost tratate pe larg conflictele dintre cei doi manageri: Beatrice Rancea si Cristian Hadji-Culea. „Andrei Serban a facut repetitii in frig si a gasit usi inchise“, a spus Rancea, facand referire la perioada in care regizorul a montat Troienele si Indiile galante la Iasi (toamna anului 2012). Troienele ar fi trebuit sa fie co-produs de opera si de teatru, insa, explica Hadji-Culea, „a venit intr-o perioada in care programul de repetitii si premiere al teatrului fusese de mult stabilit si anuntat“.
Intrebarea care s-a pus ulterior, legitima, de altfel: stie Andrei Serban ceva mai mult decat cunoaste opinia publica? A fost discursul sau menit a „testa“ reactia fata de amintita unificare sau a exprimat, pur si simplu, o dorinta personala?
Surse ale „Suplimentului de cultura“ din cadrul Ministerului Culturii si Patrimoniului National ne-au confirmat ca fostul ministru, Daniel Barbu, ar fi fost convins ca, din punct de vedere financiar, trecerea sub un management comun a celor doua institutii ar aduce o economie importanta la buget. Conform unui draft de proiect legislativ, Opera Nationala Romana Iasi si Teatrul National „Vasile Alecsandri“ ar fi urmat sa fie conduse de un singur manager, cu cate un director artistic pentru opera si teatru, iar departamentele contabile si administrative sa fie unificate, desfiintandu-se astfel posturi din afara artisticului. Cert este ca Barbu nu a mai dorit sau nu a mai avut timpul sa promoveze ulterior o astfel de initiativa.
Un eveniment care poate fi probat insa este anuntul de scoatere la concurs a postului de manager al Teatrului National „Vasile Alecsandri“, Cristian Hadji-Culea conducand in acest moment institutia din pozitia de interimar. In momentul in care se profilau mai multi candidati (unii chiar ieseni), anuntul a disparut fara nici o explicatie de pe site-ul ministerului.
Revenind la comasare, ideea a fost primita cu multa raceala de mediul teatral local. Principala temere este ca o asemenea schimbare ar duce la izolarea actorilor si a regizorilor de teatru, in favoarea unor bugete mai generoase pentru reprezentatiile de opera.
Ce observam in acest moment: in vreme ce imaginea Nationalului iesean a avut enorm de suferit in ultimii ani prin lipsa de expunere, de viziune de orice fel, cea a Operei a crescut „ca voinicul din poveste“. „Sa nu vrei sa afli ca e premiera la Opera, si tot afli cumva“, imi spunea un amic zilele trecute, dand din umeri cand venea vorba despre activitatea teatrului din aceasta stagiune. Desi Hadji-Culea a adus regizori de prima marime din Romania pentru a monta la Iasi, spectacolele nu au atras (decat cu o exceptie parca menita sa confirme regula) atentia juriului de nominalizari al UNITER. De altfel, desi Iasul a gazduit anul trecut Gala UNITER, singurele premii obtinute de institutia-gazda au fost cele pentru intreaga activitate. Singurul motiv de mandrie al actualului management de la TNI pare sa fie un premiu de arhitectura, obtinut pentru conceptul „Teatru la cub“.
De cealalta parte, Beatrice Rancea s-a concentrat foarte mult nu numai pe spectacole, dar a cautat sa ofere unui public foarte variat evenimente conexe, precum traditionalul concert in aer liber care deschide stagiunea, si sa consolideze imaginea Operei prin evenimente precum „Gala Operelor Nationale Romane“, transmis in fiecare an in prime time de Televiziunea Romana. Fiecare nou spectacol sau eveniment este insotit de o campanie de promovare agresiva si conferinte de presa pe care nu le rateaza nici o institutie media locala – motivul e unul pragmatic: pleaca sigur cu o stire. Conteaza, evident, si imaginea glamour a lui Beatrice Rancea, recunoscuta de publicul larg gratie aparitiilor TV in show-uri de mare audienta.
Cu toate reprosurile care se pot aduce Operei, un lucru e sigur: perseverenta, construirea unei bune imagini care transcede mediul cultural si atinge pana si zona de masa, numele importante atrase in productii grandioase, precum si cultivarea unor vedete (soprane, tenori, dirijori etc.), crearea de evenimente speciale in care sunt puse in valoare corul si orchestra au dus la un rezultat palpabil, despre care vorbeste tot orasul. Toate acestea in vreme ce Teatrul National, care ar trebui, in mod firesc, sa atraga un public mai numeros decat „nisa“ numita opera, pare ca nu exista in perceptia generala.
Confruntandu-ne cu realitatea descrisa mai sus, unii se pot intreba pe drept cuvant daca un management unic al lui Beatrice Rancea nu ar putea duce la o vizibilitate mai mare a TNI si la un program cultural mai articulat. Insa, scuzata-mi fie comparatia, ca si in cazul discutiei despre fuziunea PNL-PDL, apar dileme greu de rezolvat, de exemplu ce denumire va purta institutia nou creata? Nimeni nu va fi foarte fericit ca numele lui „Vasile Alecsandri“ sa dispara din titulatura, dupa cum tot ieseanul iti va indica cladirea teatrului, putini fiind aceia care ar putea sa iti raspunda unde este cladirea operei. Si o ultima remarca pe acest subiect – daca tu, ca Minister al Culturii, constati un management dezastruos al unei institutii din subordine, atunci cum e mai logic sa actionezi: sanctionezi lipsa de performanta ori semnezi pentru comasare ca sa-ti iei de-o grija sa mai cauti o echipa de conducere competenta? Unde mai pui ca o concurenta culturala serioasa intre Opera si TNI ar fi foarte sanatoasa, iar fiecare iesean amator de arta ar avea numai de castigat.