– Fragment –
— Treburile gospodariei pur si simplu nu sunt stilul meu, spunea ea.
El era suficient de inteligent ca sa inteleaga adevarul din cuvintele ei; suficient de inteligent incat sa nu se astepte ca ea sa-si modifice imaginea despre sine, ca femeie educata. Era sursa principala a vitalitatii si fericirii ei.
In timpul unei ierni aspre nu reusira sa gaseasca nici un servitor. O bucatareasa neserioasa venea cand aveau invitati, dar restul treburilor cadeau in sarcina lui Georgie. Era anul in care Jill studia literatura franceza la universitatea Columbia, incercand sa-si termine biografia lui Gustave Flaubert. De obicei Jill statea seara la biroul ei din dormitorul lor, lucrand la carte. Bibber dormea. Georgie putea fi in bucatarie, lustruind argintaria si obiectele de bronz. Purta sort si bea whisky. Era inconjurat de cutii de tigari, suportii pentru busteni ai semineului, boluri, cani si un sertar mare cu argintarie. Nu-i placea sa lustruiasca argintaria, dar daca n-ar fi facut-o s-ar fi innegrit. Cum spusese Jill, nu era stilul ei. Nu era insa nici stilul lui, si nici nu fusese educat pentru asta, dar chiar daca el, cum spunea ea, nu era intelectual, nu era totusi nici atat de neintelectual incat sa accepte toate vulgaritatile si cliseele care insoteau lupta pentru egalitate sexuala. Stia ca lupta era una recenta, ca e reala si inexorabila; iar daca ea evita sarcinile ei domestice, el simtea ca era posibil ca ea s-o faca fara sa vrea. Fusese crescuta ca o intelectuala, dar emanciparea ei era inca pusa sub semnul intrebarii in multe domenii, astfel ca, de vreme ce el parea sa se bucure de mai multa libertate si sa detina o pozitie traditionala mai puternica, era rolul lui sa cedeze in chestiuni precum gospodaria. Stia ca nu fusese alegerea ei sa fie crescuta ca o intelectuala, insa alegerea facuta de altii parea irevocabila. Natura lui accentuat sexuala ii atribuia lui Jill tandrete, caldura si intunericul suprem al iubirii; dar oare de ce, se intreba el in timp ce lustruia furculitele, parea sa existe o anumita contradictie intre aceste atribute si posedarea unei minti limpezi ? El stia ca intelectul nu e un atribut masculin, desi agregatul traditiei pusese in mainile barbatilor puteri decisive pentru atat de multe secole incat dezvatarea de vechea lor suprematie trebuia sa dureze destul de mult. Dar de ce instinctele sale il faceau sa se astepte ca femeia pe care o tinea in brate in fiecare noapte sa-si ascunda, macar, cultura? De ce parea sa existe o problema intre iubirea enorma pe care el o simtea fata de ea si capacitatea ei de a intelege teoria cuantica?
Ea cobori la parter si se opri in usa bucatariei, privindu-l cum lucreaza. Sentimentele ei erau calde. Cat de bun, tandru, hotarat si aratos era barbatul cu care se casatorise. Cat de importanta era pentru el casa lor. Dar apoi, in timp ce il privea, sentimentele ei se racira brusc, ajungand la o indoiala paroxistica. Era el, asa cum statea aplecat deasupra mesei din bucatarie, facand munca unei femei, cu adevarat un barbat? Se maritase oare cu o jumatate de barbat, cu o aberatie? Ii facea placere sa poarte sort? Era el un travestit? Si era oare si ea aberanta? Dar asta era inadmisibil, ca si rationamentul care ar fi facut-o sa inteleaga ca el lustruia argintaria pentru ca era obligat s-o faca. Brusc, intr-un colt al imaginatiei ei aparu ca prin ceata un vagabond brutal, un marinar paros si betiv care ar fi batut-o sambata seara, si-ar fi facut poftele grosolane cu ea si ar fi pus-o sa frece podeaua in patru labe. Asta era tipul de barbat cu care ar fi trebuit sa se casatoreasca. Acesta fusese destinul ei. El privi spre ea, ii zambi tandru si o intreba cum merge cartea ei.
— Ça marche, ça marche, spuse ea greoi, si se intoarse la biroul ei de la etaj.
„Micul Gustave nu se intelegea deloc cu baietii de la scoala lui“, scrise ea. Era ingrozitor de nepopular…
Dupa ce isi termina treaba Georgie se duse si el in dormitor. Isi trecu mana incet prin parul ei.
— Stai sa termin paragraful asta, spuse ea.
Il auzi cum face dus, ii auzi picioarele goale pe covor in timp ce traversa incaperea si se arunca fericit in pat. Impinsa in mod egal de datorie si dorinta, dar inca cu gandul la splendorile lui Flaubert, Jill se spala, se dadu cu parfum si veni langa el in patul incapator, care, cu lenjeria lui curata si frumos mirositoare si cu luminile placute ale celor doua veioze, semana intr-adevar cu un ascunzis din padure. Bosquet, se gandi ea, brume, bruit. Apoi, ridicandu-se in capul oaselor in bratele lui, exclama „Elle avait lu Paul et Virginie et elle avait rêvé la maisonette de bambous, le nègre Domingo, le chien Fidèle, mais surtout l.amitié douce de quelque bon petit frère, qui va chercher pour vous de fruits rouges dans de grands arbres plus hauts que le clochers, ou qui court pieds nus sur le sable, vous apportant un nid d’oiseau“…
— Fir-ar a dracului ! spuse el.
Vorbise pe un ton foarte suparat. Se ridica din pat, lua o patura din dulap si isi asternu patul in living.