Nu demult un adolescent tigan, originar din Romania, aproape ca a fost ucis in bataie intr-un cartier din Paris. Acuzat de furtisaguri marunte, el a fost luat cu forta de un grup de tineri, dus undeva si stalcit in bataie. Se pare ca va supravietui, dar asta nu schimba foarte mult situatia. Astfel de lucruri se intampla tot mai des. Asadar, in ciuda eforturilor atator organizatii militante impotriva rasismului, a apelurilor la toleranta, a campaniilor mediatice pentru promovarea egalitatii intre oameni, lucrurile stau tot atat de prost ca pe vremuri?
Chiar mai rau de-atat. Si asta pentru ca situatia e mult mai complicata.
In primele zile de dupa atacul asupra tanarului din Romania presa era impanzita de acuzatii de rasism si intoleranta fata de tigani – sau romi, termenul corect politic. S-a vorbit despre ura de rasa, despre situatia precara a unei populatii amenintate, despre majoritarii nationalisti si xenofobi, mai ales ca in Franta Frontul National al lui Marine le Pen tocmai fusese votat cu galeata la alegerile pentru Parlamentul European. Si – lucru la prima vedere surprinzator – dupa acele cateva zile discutia despre rasism si xenofobie s-a stins parca de la sine. Nimeni n-a mai pomenit-o. Ca si cum n-ar fi fost.
Explicatia disparitiei temei rasiste, care altfel prinde de minune, este insa foarte simpla. Ba chiar de doua ori simpla. Mai intai fiindca, din cate se pare, ciomagirea tanarului roman a fost o reglare de conturi intre cei care detineau controlul asupra afacerilor dubioase din cartier si „strainii“ care le-au incalcat teritoriul. In al doilea rand (desi s-ar putea sa par tendentios) fiindca, tot din cate se pare, batausii au fost niste francezi… ma tem ca „magrebieni“ iar nu-i un termen corect politic, asa ca hai sa zicem francezi originari din nordul Africii sau cetateni francezi de origine araba. Ceva pe-acolo. Oricum, nu erau albi.
Caci acesta este unul din tabuurile societatii occidentale moderne. Nu-l dezavuez, nu-l laud, doar constat: rareori indrazneste cineva sa acuze de rasism o minoritate dezavantajata din perspectiva oficiala, un cetatean minoritar care agreseaza unul majoritar, o gasca de tineri africani care tabacesc un francez spelb. Rasismul, xenofobia, intoleranta sunt adesea asociate automat cu majoritatea opresoare alba. Nu fara temei: odinioara lucrurile au stat asa, din motive numeroase, ce tin de istoria recenta a civilizatiei umane. Dar asta nu inseamna ca au stat doar asa sau ca lucrurile nu s-au schimbat deloc in ultimele decenii. Exista insa o conditionare ideologica, care a inculcat cetateanului occidental mediu o constiinta a vinovatiei sale implicite. Aceasta conditionare isi are originea intr-un proiect generos, cel de eliminare a discriminarii rasiale sau de orice alt fel, declansat in Europa Occidentala si in America de Nord ca reactie la o autentica stare de subordonare si oprimare a ne-caucazienilor.
Insa, ca orice proiect asumat cu entuziasm si apoi dus la extrem, si acesta a uitat ca rasismul, ca tot ce tine de umanitate, e raspandit destul de uniform pe suprafata planetei. Prostia, intoleranta, ura de rasa nu sunt in sine caracteristici rasiale ale albilor sau ale oricui altcuiva. Le poate avea oricine. Stiu, ne e mai greu sa ne imaginam un rasist negru decat unul alb, un xenofob tigan decat unul roman (sau francez „de bastina“), iar cand incepem sa banuim ca ei exista, ne blocam, uluiti si confuzi. Probabil ca o asemenea posibilitate a blocat si discursul mediatic si politic antirasist in zilele de dupa agresarea adolescentului rom roman – asta si banuiala ca, pana la urma, s-ar putea sa fie o simpla rafuiala intre interlopii de cartier. Dar daca s-ar descoperi ca interlopii francezi sunt albi, asa-i ca incidentul tot ar semana a rasism?
Ma gandesc ce clare erau lucrurile cand lumea era inchisa in cliseele si cercurile ei politice, granitele erau pazite strict si noi stiam ca in America albii spanzura negri, iar in Romania suntem cu totii egali. Acum, cu deschiderea asta globala, s-a complicat treaba si cu rasismul. Dar tot nu e bine s-o spunem prea des.