In acest video pentru piesa Do What You Want, vedeta apare goala impreuna cu R Kelly intr-un scenariu pe care criticii l-au declarat „o adevarata reclama pentru viol“. Clipul este regizat de Terry Richardson, fotograf extrem de controversat, realizator al altui clip foarte comentat, Wrecking Ball, al lui Miley Cyrus.
Clipul lui Lady Gaga a fost filmat in septembrie anul trecut si urma sa aiba premiera in decembrie, dar, in ultima clipa, Gaga a amanat lansarea, oficial, invocand „un management prost“. „Toate videoclipurile mele de succes au fost concepute intr-o perioada in care eram odihnita, iar creativitatea mea a fost onorata“, a declarat vedeta. „Cei care mi-au tradat acum increderea si-au batut joc de timpul si sanatatea mea si m-au lasat singura sa rezolv problemele ivite.“
Toata situatia este inflamata de faptul ca R Kelly a fost judecat si achitat in noiembrie anul trecut pentru detinere de material pornografic cu minori, iar Richardson, regizorul, a suportat in ultima vreme un sir de acuzatii de abuz sexual din partea modelelor cu care a lucrat.