desi ne pun pe ganduri referitor la nivelul invatamantului liceal romanesc, fac totusi deliciul profesorilor corectori si al mass-mediei.
Va voi exemplifica in cele ce urmeaza cam ce ineptii au reusit sa debiteze unii elevi cand au trebuit sa scrie despre opera lui Eminescu.
Unul zice asa: a vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta. Nu poate sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singuratica slava*. Cu alte cuvinte, in viziunea ingusta a acestui elev mediocru, Eminescu ar fi un suparacios care traieste intr-o pestera si se enerveaza cand cineva ii deranjeaza linistea. Se raporteaza la opera eminesciana ca la un cantec interpretat la harpa, caruia i-a uitat versurile, dar este evident ca nu le-a stiut niciodata, pentru ca si-a petrecut vremea drogandu-se prin cluburi.
O alta perla, mai gogonata chiar decat prima: cu Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire, dublata de o sete de cunoastere absoluta**. Asta stii tu sa scrii despre poet dupa doispe ani de scoala, ca-i era sete? De ce, ma rog, nu ai scris ca-i venea sa faca pipi? Rusine, domnule elev, rusine!
Dar de departe cea mai „stralucitoare“ perla din colectia rusinoasa a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014, este una care ar trebui sa dea de gandit parintilor acestui elev, sa le fie rusine ca pe pamantul poporului nostru au dat nastere unei asemenea loaze: astfel se stinse, in al optulea lustru de viata, cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale***. Comparatia dintre Eminescu si crin, acesta din urma fiind nimeni altul decat Crin Antonescu, reprezinta o ingerinta grosolana a politicului in literatura, mai ales ca nu cred ca intereseaza pe nimeni cat de subtire este teava lui Crin.
*Tudor Arghezi
**Zoe Dumitrescu Busulenga
***George Calinescu