Obligatiile de serviciu nu erau asa de crunte, puteam sa le ocolesc. Iar Gabriel a fost mereu printre favoritii mei, cu deosebire in realizarile video, unele adevarate capodopere la vremea lor. Mea culpa, sunt un tip comod, care prefera sa se bucure intr-un cadru mai restrans de anumite placeri culturale. Atata vreme cat muzica este pusa pe disc, iar discul e destinat auditiei acasa, ma resemnez sa-l ascult nederanjat de inghesuiala si zgomotul manifestatiilor rockeristice. Presupun ca n-o sa am prea curand ocazia sa aud cum suna „pe viu“ cateva dintre piesele ce m-au cucerit, smulgandu-mi superlativele, insa… Cum experientele mele din ultimii ani au fost cam chinuite la spectacole date de mari nume in Romania, regretul ca am lipsit de la Romexpo nu musca din mine nici macar cat imbuca fotbalistul uruguayan, pedepsit de FIFA, din adversarii sai. Mi-o scapa „esenta“ fenomenului rock, a carui dezlantuire se intampla mai cu seama live; dar daca un muzician se exprima pe sine intr-un mod organic, dupa cum scria Wilhelm Furtwängler, atunci am increderea suava ca mesajul va ajunge la mine si prin intermediul imprimarilor de studio sau de pe scena, tehnic limitate totusi din cauze obiective.
Dar a mai fost un motiv pentru care n-am opintit sa ajung la evenimentul bucurestean. Cu cateva zile inainte de 8 mai, aflasem ca este iminenta aparitia unui DVD (& Blu-Ray) cu filmul concertelor din 21/22 octombrie 2013, la sala O2 din Londra, loc devenit deja punct de reper in discografiile respectabile. Mi-am spus atunci (un soi de autoconsolare) ca pot sa particip de cate ori vreau la concertul la care nu ma voi duce! Fiindca, stiind pasiunea lui Gabriel pentru tehnologiile cele mai performante in domeniul audio-video, nu aveam vreo indoiala ca va beneficia de noile aparate de filmare HD, la 4K, de sunet surround etc. Ce-si poate dori mai mult rockerul singuratic? Pe 23 iunie discul (in multiple variante de comercializare) a fost lansat, prin intermediul consacratei firme Eagle Rock. Pe 27 iunie, cand m-am uitat pe site-ul artistului, era deja sold out! Greu de suspectat ca tirajul va fi fost unul minim; si greu de admis ca nu se vor mai stanta exemplare pentru iubitorii editiilor de lux! Nu ma pot lauda ca detin vreunul, bugetul fiind intr-o situatie de avarie, iar eu croit pe economisire ca un politician pe afaceri cinstite… Am vazut insa continutul, multumita prietenilor anonimi.
Despre spectacolul Back to Front (scris de la dreapta la stanga, cu literele inversate) am numai cuvinte sarace, chiar daca toate elogioase. Peste doua ore intens folosite, cu jocuri de scena ce amintesc faimoase prestatii de-acum un sfert de veac si efecte pirotehnice de buna factura, nu lipsite de un aer déja-vu, insa placute vederii si simtirii. Show-ul este dirijat artistic de aclamatul Hamish Hamilton, care nu-si streseaza imaginatia si preia gaselnita lui Mark Brickman – 6 ecrane verticale utilizate in concertele lui David Gilmour din 2006 –, proiectand 5 dreptunghiuri pe un display, cu animatii agitate aleator. Impune prin sunetul exceptional captat si excelent distribuit in cate boxe folositi la home-system. Ambele fluxuri, stereo si surround, au dinamica exemplara si detaliile bogate, asa cum mi-as dori sa aud acasa pe orice coloana sonora. De admirat este si forma buna a colegilor de trupa: Tony Levine, bas; Manu Katche, tobe; David Rhodes, chitara; David Sancious, claviaturi. Fetele nou cooptate si vocalistul invitat sunt doar pete de culoare.
Un disc de colectie. De revazut deseori.