Centrul National al Dansului ramine, la nivelul propunerilor estetice, o institutie inca fragila, intr-un stadiu de asimilari si filtrari de directie autentica. Multi dintre performeri isi cauta calapodul de expresie potrivit, ceea ce, pina la un anumit nivel, este absolut normal. O serie de spectacole de la CNDB au o existenta estetica indecisa, o structura de imprumut si o adoptie de forme, care tine mai degraba de tendinte si mode. Toate acestea insa, repet, nu au cum sa nu fie prezente intr-o institutie care e la inceput si care trebuie sa demonstreze ca e cit mai deschisa posibil. Pe de alta parte, Centrul a reusit intr-un timp foarte scurt ce nu au reusit pe termen lung multe dintre institutiile de spectacol din Romania. A initiat doua sesiuni de concurs de proiecte, l-a adus la Bucuresti pe unul dintre cei mai reformatori coregrafi contemporani din lume – Xavier Le Roy –, a mizat pe recuperarea unor valori ale coregrafiei romanesti ramase in umbra, in proiectul Sertar, si a produs propriile performance-uri.
Spectacolele argumentate pina la capat, precum si cele care, de la un punct incolo, sint destul de inchise in formula lor merita o analiza si o clasificare aplicate. In prima categorie includ Preview, conceput de Manuel Pelmus, o plonjare pe intuneric in anatomia corpului invizibil, corp sters din interiorul contururilor prezente si accesibile la prima vedere. Tot aici intra si My presence – proof of time, in care Eduard Gabia personalizeaza timpul obiectiv ca pe un attachement subiectiv. Fiecare actiune – casca de motociclist pusa si scoasa de mai multe ori – e o mostra de declinare a pronumelui personal: eu-pe mine-ma-al meu. Harta gindurilor. Last Concern about Fitting into the World, performata de Maria Baroncea, este masina de spalat a gesturilor comune si uneori inconstiente pe care obosesti sa le mai faci la un moment dat. Cind esti tu si cum ajungi sa-ti hasurezi secundele de intimitate? Maria Baroncea isi traseaza vulnerabil, prin serpentine de miscare, punctele de sprijin subiectiv. Solo-urile prezentate la MNAC de cinci coregrafi antrenati de Florin Fieroiu – Mihaela Dancs, Florin Flueras, Iuliana Stoianescu, Dana Balint, Ionut Stana – au demonstrat, cu inevitabile fisuri de concept si realizare, incercari diferite de pliere a corpului pe o situatie imaginara (Mihaela Dancs), pe o realitate sfidata prin explozia de pumni si picioare (Ionut Stana), pe tensiunile acumulate ale unui meci de fotbal, inteligent decliseizat (Florin Flueras). Si daca solo-ul lui Flueras a fost atent dozat, nu acelasi lucru se poate spune despre performance-ul conceput de el, Putin mai reali decit necesar, care induce o stagnare de continut si o redundanta greoaie. Repetitia in timpi succesivi sta si la baza performance-ului Switching the Body, in care Ion Dumitrescu si Eduard Gabia compun din miscari minimaliste, reluate ca niste sound-track-uri, invariabile gesturi lipsite de o tinta clara. Acel „de ce?” care ne obsedeaza enervant se suspenda aici total. Switching the Body este un fel de punct si de la capat, care isi consuma insa sensul destul de repede.
In contextul general al spectacolelor de anul acesta de la CNDB, cred ca e nevoie de o asumare mai precisa a intentiilor care, de multe ori, par arbitrare.