In mod paradoxal, scenariul se tine aproape de proza lui Istrati – o sa gasesti replici intregi mutate din carte pe ecran –, dar, cu toate astea, pe ecran suna ca si cum ar fi fost scrise special pentru film, ca sa para retro, si nereusind decat sa pice stramb: „Om rau si plin de venin (…), om smintit si rau, te blestem sa iubesti pe cine te uraste si sa urasti pe cine te iubeste“. Sau: „N-am reusit niciodata sa inteleg daca mama a inceput sa-l insele pe tata pentru ca manca bataie sau tata a inceput s-o bata si din pricina asta mama-l insela“.
Exista o permanenta neconcordanta intre stilul vizual nostalgic a la television roumaine, cu filmari in oglinda ale Chirei (Iulia Cirstea) si Chiralinei (Iulia Dumitru) dansand in ralenti (desi sunt, pe de alta parte, destule cadre reusite – imaginea e a lui Dan Alexandru), si replicile care trimit si la genul minimalist („Uite, Cosma, a fost dupa marfa. Ia zi, ce fac copiii?“, intreaba fratele mamei, jucat de Florin Zamfirescu, cu o palarie de cowboy pe cap) si aceste exprimari sententioase precum „Ce-a fost va mai fi fost, toate la timpul lor“, luate ca atare din proza.
Povestea din film parca se desfasoara si ea in afara timpului, intr-un trecut incert unde trebuie sa ti se spuna ca anumite personaje sunt turci sau greci ca sa iti dai seama de asta si unde eroii bantuie printr-o geografie utopica, ireala, ca dintr-un fantasy, cum e padurea prin care se plimba Dragomir (Stefan Iancu) si Chira dupa ce mama lor a fost schilodita de tata si a fugit in lume, si in care padure apar diverse personaje. Suna a citat din Concurs, dar intr-o conventie care aici nu functioneaza.
Asa cum e infatisata in scenariul scris de Ioan Grigorescu si Dan Pita, nuvela Chira Chiralina exprima – ca sa vorbim ca la scoala – violenta conjugala si destramarea unei familii cu probleme. Tatal coleric o bate pe mama si pe cei doi copii, iar dupa ce mama isi ia campii, fata se face prostituata, iar baiatul e sedus de un pedofil si ajunge nu doar homosexual, dar si fumator!! Scenariul foloseste multe flashback-uri, punctul de plecare fiind Dragomir matur (Corneliu Ulici) care isi povesteste in scris viata, asezat la masa lui de brad, purtand multe inele pe degete (si Istrati pomenea de inele) si, bineinteles, fumand ca turcul Nazim efendi, corupatorul de minori.
Ai putea vedea o incercare a scenariului de a aduce in prezent povestea. Poate doar inconstient, cineastul reinterpreteaza textul exprimand prin el lipsa proprie de aderenta la prezentul pe care il considera corupt, sub nivelul trecutului. Tinerii de azi, asa cum e acuzat Dragomir de unchiul sau Ilie (Florin Zamfirescu) pe patul de moarte, intr-o scena de un penibil apoteotic, sunt sedusi de „tot ce linguseste“, de „dorinte desarte“. Scena e intr-un crescendo ridicol nu doar din pricina regiei si a interpretarilor, ci mai ales pentru ca forteaza un deznodamant neasteptat pentru o poveste care, daca nu stiai textul, nu puteai banui ca duce undeva. „Te-am chemat pentru ca sunt nemultumit de tine pentru ca esti un desfranat si nu tii cont de lumina din sufletul tau. (…) Ai trait cu femei, dar mai cu seama cu barbati. Ti-ai batut joc de trupul tau si n-ai tinut cont de nimeni dimprejur“, ii spune unchiul eroului, horcaind tot mai amenintator si intinzandu-se dupa un ultim gat de bautura. „Desertaciune e totul si goana dupa vant“, mai aflam, iar finalul cade trist si ud peste aceasta reinterpretare rigida a unei proze interesante mai ales prin ce sugera si prin libertatea cu care autorul ei se misca prin lume. Redus la carcasa cuvintelor, farmecul lui Panait Istrati se spulbera ca cenusa in vant.
Kyra Kyralina, de Dan Pita. Cu: Iulia Dumitru, Iulia Cirstea, Corneliu Ulici, Stefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Constantin Florescu