– Fragment –
Anii nebuni erau pe trecute si charlestonul cu fustele scurte, plisate, cosuletele trase pe frunte peste accroche-cœur. Marele Gatsby era Everestul lui Leon. Erinia a intrat neanuntata in cabinetul doctorului, a pretuit dintr-o privire torsul unei Venere negre si o reproducere izbutita dupa La Goulue de Toulouse-Lautrec. Abia pe urma a zarit fata de creta a doctorului, pe care ochelarii cu rama de argint abia se distingeau. A spus cu aerul cel mai firesc: Bonjour, monsieur le docteur. Doctorul isi ridica ochii din dezordinea hartiilor de pe birou. Vazu in fata lui o doamna la vreo 40 de ani. O creola. Purta un trois-quarts de crep marocanin grena, perfect asortat la culoarea buzelor. Sub jacheta lejera, talia abia se ghicea. Ce-i retinuse insa cel mai mult doctorului atentia a fost macul de matase neagra, aproape mototolit, care-i atarna la rever. Probabil ca baietandrul subtire din spatele ei se aplecase sa-si lege sireturile de la espadrile si iesise din cadru.
— Dumneavoastra? Cu cine am onoarea?
— Erinia. Erinia Schallmon.
— Schallmon… Schallmon… sunteti ruda cu bancherul?
— Da, e sotul meu. Dar parintii mei au ramas in Grecia, la Salonic. Lucrez in diplomatie. Sunt atasat cultural la Ambasada Greciei.
Doctorul o priveste lung prin lentilele groase. In ochii lui mariti incape acum, in sfarsit, si baiatul cu parul valvoi, imprastiat pe umeri.
— Sunt coplesit. Si tanarul?
— E baiatul meu, Leon. De fapt, pentru el am……
— Aveti vreo recomandare?
— Tocmai ca… stiti, e o urgenta. Chiar consulul mi-a vorbit de dumneavoastra.
Leon incepe brusc sa tuseasca si-si duce batista la gura sa nu i se vada rasul.
— Nu pot sa va refuz – asta spun si ochii lui de sticla –, asadar, doamna Erinia Schallmon, ia sa vedem ce are tanarul.
Se ridica de la birou si-i spune baiatului sa se intinda pe canapeaua invelita cu o musama alba.
— Unde-i problema?
— La genunchiul drept… dar cred ca incepe si la celalalt.
— Am sa va rog sa descoperiti genunchii baiatului.
Erinia incearca sa ridice cracul pantalonului pêcheur, strans pe gamba incordata. Nu reuseste si-i spune lui Leon sa se dezbrace.
— De tot?
— Nu, numai pantalonul, il linisteste doctorul, amuzat de spaima copilului.
Pe masura ce stofa moale, de un albastru marin, aluneca pe coapsele fine, bronzate, se dezvelesc genunchii cu rotulele lor ca niste capace mici care acopera ceva nestiut.
— Aha, spune doctorul, pipaind tot mai zelos excrescenta aia ciudata. Nu-i o problema grava, distinsa doamna, dar o sa ceara timp si rabdare, ma refer la dumneavoastra. Restul ma priveste pe mine.
— Domnule doctor, grecoaicele sunt puternice, spuneti-mi deschis: e grav?
— Sigur, nu e ceva care se rezolva de la sine. E vorba de un Osgood-Schlatter destul de avansat. Ar necesita o interventie chirurgicala…
Leon continua sa-si roada absent unghiile.
— O, nu. El trebuie sa fie balerin! Eu cred orbeste in dorintele pe care nu ni le putem explica. Baiatul nu vrea s-auda de altceva. Poate ca e de vina si cartea aia pe care a citit-o pana acum de vreo trei ori…
— Nu stiu despre ce vorbiti. Ce carte?
— Indiferentii de Alberto Moravia.
Doctorul isi potriveste mai bine ochelarii pe nas.
— Nu inteleg…
— Si acolo e vorba de un adolescent pe care nu-l intereseaza nimic pe lume. Baiatul meu, daca nu ajunge balerin, o sa traiasca precum un lichen dependent de un copac. Daca o sa gaseasca un copac. Da, da, e greu cu indiferentii.
— Si sotul dumneavoastra, distinsul bancher Halevy Schallmon, e de acord?
— Cu ce anume? Cu operatia?
— Nu, cu baletul.
— Sigur, desi Levy si-ar fi dorit ca Leon sa imbratiseze o cariera militara… dar el nu se amesteca in educatia si, cum sa spun, in modelarea personalitatii unui adolescent. Asta e una din atributiile minore, rezervate femeilor.
— Inteleg, inteleg. Asadar, dumneavoastra sunteti gata sa-i faceti pofta copilului!
— Domnule doctor, va rog, aici nu e vorba de o pofta!
Leon inceteaza sa-si roada unghiile si-l priveste tinta pe medic.
— Aici e vorba de o vocatie certa. E vorba de darul care i-a fost harazit. Iertati-ma. Sper ca acum intelegeti. Daca operatia ii va curma orice perspectiva de a ajunge balerin, renuntam la operatie.
Fata baiatului se destinde brusc si incepe sa-si roada din nou unghiile.
— Bine, o sa gasesc alta varianta, e drept, nu radicala, dar convenabila pentru toti. Pentru dumneavoastra, ca-l veti vedea balerin. Va previn ca nu stiu cat va dura aceasta cariera, fiindca in timp osul se reface. Pentru baiat, fiindca scapa de operatie, si pentru mine, ca voi avea ocazia sa va vad mai des… deocamdata o sa-i punem piciorul in ghips pentru o luna si o sa vina periodic la control. Va previn ca atingerea unei mobilitati perfecte poate sa dureze ani. E bine ca v-ati gandit sa veniti la mine, acum.
— Poate traim o zi providentiala! Iertati-ma, sunt o exaltata. Nu stiu cum sa va multumesc… si onorariul dumneavoastra?
— Lasati asta! Deocamdata ramane sa reveniti la sfarsitul saptamanii.
AUTOAREA
Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (ed. I, 1982; ed. a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cantece (1989), Cainele ud e o salcie (Cartea Romaneasca, 2013) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (ed. I, 1993; ed. a II-a, Polirom, 2007; Premiul USR), Sexagenara si tanarul (ed. I, 2000; ed. a II-a, Polirom, 2004, 2012; Premiul USR), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) – , precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei „Cuvantul“). In 2007 a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tuturor celor care contribuie la raspandirea culturii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffmann, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.
CARTEA
Gravitand in jurul imaginii obsedante a balonului verde de pe scena unui spectacol de balet, cartea Norei Iuga este un roman-puzzle format din amintiri, scrisori si fragmente de jurnal. Impreuna creeaza un roman captivant si cutremurator ce se intinde de-a lungul unui veac, penduland neincetat intre trei generatii diferite. Bunicul, tatal si fiul, indepartati unul de celalalt, ajung mereu in puncte comune, iar vietile le sunt legate pentru totdeauna. Cei trei sunt afectati de ororile ce au patat intregul mapamond in secolul XX si, desi fiecare supravietuieste in felul lui, niciunul dintre ei nu revine cu adevarat la vechea lui viata. De la lagarele naziste la gulagul sovietic, din epoca de aur in zilele noastre, in Harald si luna verde o multitudine de cioburi oglindesc fata fascinanta si in acelasi timp hidoasa a lumii in care traim.