Ii urmaresc de o vreme – fiindca n-am incotro, sunt in aceeasi turma – si ii vad cum intepenesc incet-incet in opinii devenite certitudini. Probabil ca e un lucru bun: nimic nu pare mai convingator decat un om sigur pe el si pe ideile lui. Chiar daca il contrazic toate realitatile din univers, chiar daca ele sunt azi complet diferite de cele de ieri… Le afirma cu aceeasi convingere neclintita si, da, probabil ca e un lucru bun. Dar e trist. Sau mi se pare mie trist.
Oamenii astia, colegii mei de generatie, deveniti manageri, scriitori, avocati, sefi de ziare, politicieni, directori de agentii sau de licee, lectori universitari, medici cu prestigiu, toti stiu deja totul despre orice. Toti pot sa dea sfaturi si sa traseze din cateva vorbe mestesugite adevarul despre lume, viata, Dumnezeu si univers. Ma si tem…
Cand aveam optsprezece, douazeci, douazeci si cinci de ani, discutam in contradictoriu de ni se zdruncinau maxilarele. Argumentam, ne contraziceam, ne dezlantuiam cu pasiune, ne aprobam cand si cand, ne inflacaram pentru o idee sau alta, ne sfadeam si ne impacam la aceleasi ore tarzii din noapte, cand se terminau berea, votca, tigarile si citatele din tot felul de intelepti si idioti mai consecventi in opinii decat noi.
Dar de-acum s-a ispravit. Acum stim. Osificata noastra siguranta ordoneaza lumea o data pentru totdeauna. Nu mai exista polemici, fiindca nu mai avem cum sa polemizam. Nu mai argumentam, fiindca nu mai avem argumente, ci doar certitudini. Ne adunam stingheri si stam impreuna, fiecare cu el insusi, fiecare cu convingerile lui, cu reperele lui, cu certitudinile lui. Lumea de acum cincisprezece-douazeci de ani era nesigura, fluida, nelamurita si contradictorie, dar simteam ca puteam face orice din ea. Acum avem fiecare o lume a noastra, rupta de celelalte, in care totul e definit clar si fara dubii. Sigur, nici nu mai putem sa dam semne de slabiciune, sa recunoastem ca am gresit, ca ne-am inselat. Asta se intampla odata, demult, cand aveam cas la gura. De-acum nu mai gresim, nu ne mai inselam.
In politica aveam odinioara idealuri. Acum avem tabere. Admiram si uram zgomotos. Acum aprobam si cartim la bericica. Cand vorbeam despre viitor, aveam vise. Acum avem proiecte si perspective. Cand ne apucam sa scriem, planuiam opere capitale, care sa zguduie lumea. Azi asteptam cronici bune si ne trudim sa ne promovam imaginea. Visam sa cucerim lumea, iar acum vrem s-o vizitam in concediu. Cand vorbeam despre viitor, il vedeam nemarginit, incert si chiar terifiant, dar plin de infinite posibilitati. Intre timp viitorul s-a apropiat si-l vedem, mic si frumos: masina, casa, cariera, functie, admiratia sau macarascultarea celor din jur. Credeam ca n-o sa facem niciodata compromisuri, dar apoi am vazut ca nu se poate altfel si am facut – insa doar compromisuri mici, mici de tot, fiindca noi nu facem niciodata compromisuri mari. Nimeni nu face asa ceva. Are fiecare demnitatea lui.
Asta e. Asta am devenit. Asta suntem. Suntem buni cetateni, buni familisti, oameni de incredere, stalpi ai societatii. Noi stim cum merg treburile, fiindca noi le facem sa mearga. Stim cum e lumea facuta. Da, e drept ca odinioara voiam s-o schimbam. Imi aduc aminte asa, vag… Ce necopti eram! Lumea e asa cum e. Ce trebuia schimbat s-a schimbat. Uitati-va la noi! Uitati-va ce facem! Si uitati-va si la tinerii de astazi, haotici, dezordonati, galagiosi si fara repere. Noi nu eram ca ei, altfel nu am fi ajuns unde am ajuns. Sigur, avem toata increderea in noua generatie, tinerii de azi sunt viitorul, dar vedem foarte bine ca le lipseste ceva, ceva important – ceva ce noi aveam. Am vrea din tot sufletul sa fie altfel, sa fie si ei ca noi, dar e greu. Doar noi stim cat e de greu, cat ne-a fost si noua de greu.
Da, in alte vremuri uram aceasta siguranta a varstnicilor, care ne puneau repede la locul nostru si luau decizii in numele nostru. Tin minte foarte bine asta. Numai ca de-acum noi luam deciziile, iar noi nu suntem in nici un caz ca ei. Noi nu gresim. Nici sa nu aud de asa ceva.
Inteleg acum de ce tinerii fac revolutiile. Pacat ca dupa aceea imbatranesc si ei…
(din volumul in pregatire Romanii e destepti, editie revizuita si adaugita)