Durerea ne cheama la lucrurile acestei lumi
de Sherman Alexie
Aerul diminetii e napadit de ingeri…– Richard Wilbur
Ochii se deschid spre un telefon albastru
In baia acestui hotel de cinci stele.
Ma intreb pe cine ar trebui sa sun? Un instalator,
Proctolog, urolog sau preot?
Cine e cel mai mult printre noi si merita cel mai mult
primul apel? Il aleg pe tata pentru ca
E uluit de telefoanele din baie.
Formez numarul de-acasa. Raspunde mama. „Hei, mama“,
Spun, „Pot sa vorbesc cu tata?“ Ea pufneste
Si atunci imi amintesc ca tatal meu
E mort de mai bine de un an. „Cacat, mama,“
Spun. „Am uitat ca e mort. Imi pare rau –
Cum de-am uitat?“ „E-n regula“, spune ea.
„I-am facut o cana de cafea instant
Azi dimineata si am lasat-o pe masa –
La fel ca-n ultimii, cat, douazeci si sapte de ani –
Si nu mi-am dat seama de greseala
Decat dupa-amiaza.“ Mama rade
La ingerii care asteapta sa facem o pauza
In timpul zilelor noastre cele mai obisnuite
Si sa preaslavim uitarea
Inainte sa ne plesneasca peste suflete cu aripile lor reci.
Ingerii aceia ne apasa si ne tulbura.
Mizeriile acelea de ingeri ne calaresc ca pe porci.
Ingerii aceia, cazand mereu, ne prind in cursa
Si ne tarasc, prada si inchinare, in tarana.