— Ce mai mimam, intra in vorba Carmen, cam fara noima, dar cu tilc.
— Ce-am mai putea mima, intr-adevar, zise Vasile Elisav (cu gindul la sepulcrul lui Baudelaire), dupa "el vuel del Albatroz en tierra"?
— Sau dupa "lebada murinda", relua Nora.
— Numai ca intrebarea mea, clarifica problema Carmen, nu se referea deloc la faptul ca n-ar mai fi subiecte de mimat.
— Subiecte sau obiecte, o facu Nora pe desteapta, spre hazul fin al celorlalti convivi.
Numai ca domnul Elisav Vasile era de partea domnisoarei Nora Aron prin definitie (din nu se stie ce motiv: afinitate electiva, agilitate selectiva, abilitate efectiva?), astfel incit intra, pe negindite, intr-o indelunga disertatie asupra mimesisului la Aristotel.
— A mimesisului sau, mai bine zis, a mimesei, se corija Vasile, intrucit vocabulul acesta este de genul feminin, ca si, in germana, Weltanschauung…
— Noi va credeam ceva mai… zvelt-in-sa, se obraznici Nora Aron. Cit despre acceptiile mimesei, ele-s interzise-n timpul mesei!
— Ce mimam atunci, intreba Carmen.
— Mimam mincatul ca atare, propuse cu subinteles Vasile, caci, in afara de serviciul de cafea si de scrumierele sine-qua-non, masa era cu totul goala.
— Mincatul ca atare, zise Carmen, ar fi un simplu mestecat din falci.
— Asa e, nu te contrazic, recunoscu, nu fara fair-play, domnul profesor Elisav. E „scrisnetul dintilor”, adica stridor dentium, continua profesorul pe ginduri, indicindu-le, apoi, studentelor perplexe, cu o precizie de robot, sursa citatului: Matei, 24, 51.
De cind Literele, facultatea lor, functiona in cadrul aceleiasi universitati, si nu sub alt acoperis, cu Facultatea de Teologie, Aron si Carpen avusesera prilejul ca, stind pe sali, de vorba, cu viitorul cler in negru si imberb, sa mai prinda cite una-alta din dificilul sau jargon. Astfel ca-si cam dadura seama la ce se referea Vasile, domnul profesor doctor Elisav, — fapt de natura s-o cam duca pe Aron Nora in ispita („in”, ar fi completat intiiul, „tentationem”), care se auzi rostind aproape autoritar: Didi Balmez, 205!
— E vorba de pagina, zise Vasile, cu gindul la 205, nu de capitol sau verset.
— Amin, se prosti Nora, in timp ce prietena ei, Carmen, il lamurea pe Elisav ca stridor-ului evanghelic i-au luat loc stridiile pane.
— Termenul ultim, eu l-am… depanat, adauga, nu fara ifos, Carmen, caci, in Vulgata culinara la care se refera Nora, e-ul e scris fara accent aigu.
— Oricum, daca le-am acorda cu huitres, nu se putu abtine dom profesor, ne-ar mai trebui inca un e, neaccentuat acesta, plus un s: panees, huitres panees.
— Verdictul ortografic pronuntat, nu ne ramine, zise Nora, decit sa ne-nfruptam din ele, dupa ce le vom fi pregatit in trei.
Incepu gazda, bineinteles (a ei fiind initiativa), care goli de stridii un cosulet, pe masa. Carmen le opari numaidecit, riscind ca apa-n clocot sa-i arda degetele lungi si fine. Surprinzator de perspicace, al treilea le scoase carnea dintre valve. Nora le usca intr-un servet. Carmen le dadu prin ou batut, dupa ce sparse trei sau patru, unul fiind pe punctul sa cada pe covor, iar ea facindu-l, finalmente, sa i se scurga lent in poala. Profesorul adauga pesmetul. Norei ii reveni, in fine, o operatie foarte simpla: anume presararea de sare si piper. Carmen se dispensa apoi, discret, de rolul ce-i revenea ei, lasindu-i domnului profesor onoarea de a aseza, in cite-o valva, fiecare stridie. Tot el adauga, in fine, in fiecare valva, cite-un mic cub de unt. Dupa care, Nora le puse in cuptor, pina se rumenira bine-bine. Le consumara, cum se spune azi, direct din valve.
(Continuarea in numarul urmator)