In subconstientul acestora, unde actiunea filmelor se plaseaza in mod ideal in America, iar personajele vorbesc engleza americana, debutantul in lungmetraj Razvan Savescu si scenarista Oana Ioachim plaseaza niste romani care vorbesc romana cu accent de Bucuresti. Sau, in fine, de Targoviste, pentru ca eroii sunt actori la Teatrul din Targoviste si pleaca intr-un turneu Caragiale pentru romanii de peste Ocean. Ca in Caragiale, filmul ia in balon eternele si fascinantele moravuri ale romanilor, nu doar ale actorilor romani – desi se pare ca multe intamplari reale din turneele protagonistilor au intrat in scenariu. Actorii nu ajung in America numai cu sarmalele-n bagaj (le si mananca sub ochii politistilor de pe aeroport, nu-i pacat sa le arunce?), dar, odata ajunsi in New York, tot la un restaurant romanesc trag. Mirajul Americii actioneaza asupra lor prin proprietarul acestui restaurant Bucharest (restaurant real, se pare) care face si impresariat artistic, organizand suse pentru comunitatile de romani. Lasandu-si balta liderul, pe regizorul si directorul teatrului (interpretat de Mihai Calin), care are intalnire cu amanta sa, care, intamplator, e consulul Romaniei la NY (Oana Ioachim), actorii (Gheorghe Ifrim, Tania Popa, Adrian Vancica, Ion Sapdaru, Oana Blaj) decid sa o stearga romaneste impreuna cu noul impresar (Alexandru Bindea). Aparitia neasteptata a regizorului le da planul peste cap, dar regizorul accepta sa plece cu ei cu conditia sa se intoarca la timp pentru spectacolul antamat de consulul indragostit.
Exista un sentiment de asteptare pe care filmul il creeaza de la bun inceput, cand ii prezinta pe eroi, unul cate unul – abia astepti sa se urce in avion si sa ajunga odata in America, mai ales ca nu poti banui ce se va intampla. Dar pe urma ei ajung, se vad cu consulul, se plimba prin oras, danseaza cu negrii in Central Park, isi fac poze, descopera restaurantul, pleaca in turneu cu autobuzul galben si incet-incet prea multe nu se mai intampla, desi din cand in cand te trezesti razand, iar momentele muzicale iti transmit energia lor, chiar daca sunt insirate pe un fir narativ tot mai subtire de la o scena la alta. Aparitia unei americance bogate, admiratoare a artistilor (interpretata de actrita croata Mira Furlan), promite niste situatii inedite venite din ciocnirea dintre pragmatismul romanilor infometati si inocenta americancei (sau o fi vreo perversa?), dar din pacate scenariul nu speculeaza suficient momentul. La fel se intampla si in alte ocazii pe care le bifeaza fara a le aprofunda, rezolvandu-se prin solutii de comedie bufa (de pilda, bataile).
Pentru un film extrem de ieftin turnat in New York ba cu aprobare, ba fara, si intr-un ritm sustinut (ca sa se prinda avionul de intors), aceasta productie Libra Film bate ce s-a mai facut in materie de comedie voluntara (altfel, comedia involuntara e un gen consacrat la noi, vezi recentele Kyra Kyralina si Brancusi… din eternitate). Atuul sau principal e confruntarea cu America, lucru care partial mai echilibreaza ochiurile scenariului. Exuberanta actorilor la intalnirea cu America se transmite personajelor; si unii, si ceilalti au jucat in multe scene pentru publicul american strans in spatele aparatului de filmat. Adrenalina lui „If I can make it there, I can make it anywhere“ si sentimentul de echipa al interpretilor (si al intregii „delegatii romanesti“) insufla energie povestii altfel prea putin dezvoltate fata de cat putea duce. Cu totul, cred ca am ras vreo 25-30% din film. Sunt scene de un umor rau care mi-au placut, de pilda Gheorghe Ifrim recitand Ruga pentru parinti in biserica romaneasca din Queens, unde ceilalti actori stau cu lumanari aprinse in maini, amintind de „montajele“ literar-muzicale de pe vremea lui Ceausescu. Filmul are o malitiozitate nefardata si fata de diaspora romaneasca de peste Ocean, nu doar fata de actori – si foarte bine ca are, desi nu i-ar fi stricat mai multa. Razvan Savescu a spus la conferinta de presa ca producatorul Tudor Giurgiu a dorit un final deschis, „ca in The Hangover“, care sa le dea posibilitatea, daca filmul va fi un succes, sa faca si partea a doua. Se pare ca deja „Tudor a vorbit in America de Sud“, desi nici Spania n-ar fi fost de lepadat, astfel incat am putea avea o serie de comedii rele despre romanii din strainatate si despre cum se poarta romanul atunci cand trece granita. Daca se va intampla acest lucru, viitoarele povesti vor avea nevoie de mai multa consistenta si de mai mult umor. Deocamdata America, venim! e un film simpatic si care arata bine, dar nu e comedia pe care o asteptam de 2050 de ani.
America, venim!, de Razvan Savescu. Cu: Mihai Calin, Gheorghe Ifrim, Adrian Vancica, Tania Popa, Ion Sapdaru, Oana Blaj, Alexandru Bindea, Oana Ioachim, Mira Furlan, Stefan Giurgiu