Majoritatea oamenilor n-or sa moara niciodata pentru ca n-or sa se nasca niciodata. Oamenii potentiali care s-ar fi putut afla aici, in locul meu, dar care in fapt nu vor vedea niciodata lumina zilei, depasesc numarul firelor de nisip din Arabia. Aceste fantome nenascute includ cu siguranta poeti mai mari decat Keats, oameni de stiinta mai mari decat Newton. Stim acest lucru pentru ca setul de persoane posibile permise de ADN-ul nostru depaseste masiv setul persoanelor in viata. In pofida acestor conditii stupefiante, eu si cu tine suntem cei care, in banalitatea noastra, ne aflam aici. Noi, cei putini, privilegiatii, care am tras lozul cel mare in conditii atat de potrivnice, cum indraznim sa ne vaicarim din pricina intoarcerii noastre inevitabile la starea anterioara, din care marea majoritate nu s-a desprins niciodata?“ (pasajul de inceput din Unweaving the Rainbow, de Richard Dawkins. Dawkins a spus in mai multe randuri ca doreste ca acest pasaj sa fie citit la moartea lui. La fel au facut si alti cititori.) – Scuze, si asta trebuie noi sa luam drept model pentru ceea ce se cheama stil? intreaba Will Self, care tocmai a lansat cartea Shark. – Mie-mi place, raspunde Steven Pinker, care tocmai a lansat cartea The Sense of Style: The Thinking Person’s Guide to Writing in the 21st Century. Cei doi s-au intalnit la BBC 3, in cadrul Festivalului Free Thinking (http://www.bbc.co.uk/programmes/b04hysms), si au vorbit despre limbaj si stil. Desi destul de-acord in general, la pasajul din Dawkins s-au intepat putin. Pinker a zis ca nu se afla in pozitia de a face judecati literare, dar a ales acest pasaj si altele asemenea lui pentru ca stilul se deprinde citind mult, foarte mult, lucrand cu textul, si nu din manuale de stil. „Poate ca, din cauza ca mi-am petrecut o viata intreaga in universitate, standardele mele sunt mai coborate decat cele din lumea literara, pentru ca sunt inconjurat de texte proaste.“ Self se-amuza, Pinker incepe sa explice de ce crede ca pasajul lui Dawkins e unul bun: „Good prose begins with a bang“ etc. E un deliciu sa-i asculti pe cei doi vorbind, pe drumul de la Viitorului spre Romana, in timp ce tramvaiele zgaltie strada, iar soarele de toamna se ridica deasupra Bucurestiului.
