Ce v-a impresionat cel mai mult dintre cele spuse de Noam Chomsky?
M-a impresionat enorm ca vorbeste fara incetare – fie direct, fie printre randuri – despre sotia lui, Carol, care a murit in 2008. Acolo unde se refera la invatarea limbii de catre surdo-muti, adauga imediat: „Sotia mea a facut numeroase cercetari in directia asta“. M-am gandit ca e ca detectivul Columbo, care si el vorbea tot timpul despre sotia lui, dar n-o vedeam niciodata. Acest lucru mi s-a parut trist si uman. Pe urma, cand l-am intrebat ce il face fericit, a spus la inceput: „Nimic“, dar cred ca avea nevoie sa se gandeasca la intrebare. Imi mai place momentul cand povesteste despre prima sa amintire. L-am intrebat atunci daca a mai povestit cuiva acest lucru si, cand a spus: „Nu, nu m-a mai intrebat nimeni“, am fost foarte mandru, dar e posibil sa fi discutat cu sotia lui. La fel de mandru am fost cand mi-a povestit despre fundamentele gramaticii generative si despre cum a ajuns la teoriile sale.
Cum l-ati cunoscut pe Noam Chomsky? Ce gen de relatie ati avut? Pareti diferiti si totusi asemanatori.
Nu are nimic fistichiu in genul mustatii lui Einstein. E un om foarte normal. L-am cunoscut cand am fost invitat la MIT (n.r.: Massachusetts Institute of Technology) ca artist in rezidenta, ocazie cu care am cunoscut multi profesori si studenti care mi-au povestit despre proiectele lor. Unii dintre ei imi vazusera filmele si le apreciasera din punct de vedere stiintific. Cand am auzit ca Noam Chomsky preda si el, mi-am exprimat dorinta de a-l cunoaste. Habar n-avea cine eram. Asa ca am vorbit putin, desi imi vine destul de greu sa ma exprim in cuvinte. De la bun inceput am fost foarte impresionat si intrigat de el. Secretara lui a fost, de fapt, cel mai bun avocat al meu, pentru ca ii placeau mult filmele mele, vazuse si cateva videoclipuri, asa ca a insistat pe langa el sa fiu primit din nou.
A dorit sa-i explicati conceptul filmului inainte de a accepta sa fie filmat?
Nu, de fapt am facut un clip folosind aceeasi tehnica de animatie, spunandu-i ca ar minunat daca am putea discuta despre gramatica generativa, iar eu sa folosesc aceasta tehnica pentru a o ilustra. A vazut clipul si a spus: „Ok, hai sa-i dam drumul“.
Cat de bine ii stiati opera inainte de a-l cunoaste?
Il citisem. La inceput m-a interesat prin activismul lui si prin convingerile lui politice, pe urma am realizat ca era, de fapt, si un important om de stiinta care innoise lingvistica anilor ’50. E rar ca cineva sa atinga maximul in ambele directii. In general, marii savanti sunt destul de oarecare in materie de politica, iar oamenii politici nu prea sunt si oameni de stiinta.
In film spuneti ca sunteti un timid si ca Noam Chomsky v-a timorat la inceput. Pana unde se extinde timiditatea dumneavoastra?
Pot da interviuri, dar daca trebuie, de pilda, sa dau un premiu, ma simt aiurea. Ar trebui sa port si costum, si nu cred ca mi se potriveste. Cu Noam Chomsky a fost alt fel de timiditate.
Filmul e foarte bine structurat. A fost asa de la inceput sau nu ati avut ceva precis in minte?
Nu sunt jurnalist, dar cred ca jurnalistii buni sunt cei care nu citesc toate intrebarile de pe foaie. E bine sa te duci pregatit la interviu si sa ai o idee de inceput, dar nu cred ca trebuie sa ai idee si despre cum o sa se termine interviul. E frustrant cand jurnalistul vine cu intrebarile gata pregatite astfel incat, indiferent ce-i spui, el te intreaba numai ce urmeaza pe lista. (Rade.) Am fost constient ca o sa pic prost, dar am preferat ca, daca ceva m-ar fi pus intr-o situatie ridicola, mai bine sa arat decat sa ascund. Un interviu te poate bantui. Te duci acasa si te intrebi: „Oare de ce i-oi fi pronuntat numele gresit? Dar daca am spus ceva prostesc?“. Ca sa ma scutur de aceasta presiune, ma grabeam sa o impartasesc prietenilor.
Noam Chomsky a vazut filmul?
In general nu se uita la filme, dar pe acesta l-a vazut. A fost foarte incantat, ceea ce a facut-o pe secretara lui sa pluseze: „Hai sa mai facem unul!“. As putea face un film despre anarhie pentru ca Chomsky e un anarhist si un libertarian foarte de stanga care are multe de spus despre cum ar trebui sa functioneze societatea. Dar ar trebui sa fiu bine pregatit. M-am gandit recent ca are o opinie interesanta despre cum ar fi putut fi evitat al Doilea Razboi Mondial. Oamenii spun, de obicei, ca americanii nu au venit mai repede sa puna capat fascismului, dar el crede ca ar fi trebuit actionat cand fascismul era in ascensiune, pe cale diplomatica, inainte ca milioane de oameni sa fie ucisi. Ne-ar ajuta sa ne gandim la asta ca sa ne dam seama ce ar trebui sa facem azi.
Mai exact, ce a spus Chomsky despre film?
A spus ca e foarte sensibil si ca am stofa de cercetator. I-a placut foarte mult felul in care a fost realizat.
Ati fost mereu de acord cu el in privinta chestiunilor stiintifice sau v-ati concentrat pe ideea ca trebuie doar sa ilustrati ce spune?
Desi el nu incearca sa-si impuna punctul de vedere, poate ca am fost influentat de el, dar de multe ori cand il citeam sau il ascultam vorbind, descopeream ca ideile lui se potriveau cu ce credeam. De pilda, face o sumedenie de referiri la creativitate si la faptul ca fiecare om trebuie sa aiba acces la ea. Nu ma refer la arta, ci la creativitate ca mod de exprimare a sinelui si de implinire a propriului potential. Multi oameni nu practica o meserie care sa-i ajute sa-si dezvolte creativitatea si sa devina impacati cu ei insisi. Am in Franta acest proiect numit Home Movie Factory pe care l-am construit si prin care le oferim oamenilor un mic platou de filmare. Oricine poate veni, chiar daca n-a avut contact cu cinemaul, si isi poate filma propria poveste. Intotdeauna am avut convingerea ca orice om e creativ. Toti copiii sunt creativi, dar, crescand, sunt fortati sa-si piarda creativitatea pentru ca altfel li se spune ca nu s-au maturizat.
Dumneavoastra cum va pastrati creativitatea?
Am noroc pentru ca in meseria mea e nevoie de creativitate. Daca va disparea, o sa ma trezesc pe drumuri. Uneori, dupa cate un film, ma simt destul de secatuit si atunci fac un videoclip, iar flacara se reaprinde. Norocul meu a fost ca m-am nascut intr-o familie nu bogata, dar suficient de bine situata cat sa nu fiu nevoit sa merg in fabrica si sa-mi sacrific ambitiile.
Cand lucrezi pentru The Green Hornet(n.r.: Viespea verde), la Hollywood, e usor sa ramai creativ?
Hollywood-ul e mai rigid, dar chiar si acolo exista o zona unde poti fi creativ. E complicat pentru ca poti fi creativ pe felia ta, si asta sa nu influenteze intreg filmul. Ca filmul sa reuseasca trebuie sa gasesti o idee creativa generala, ceea ce nu a fost posibil cu The Green Hornet.
Puteti numi cateva filme ale caror efecte speciale v-au placut foarte mult?
Mi-a placut, de pilda, Starship Trooper (n.r.: Infanteria stelara, 1997). Cred ca Paul Verhoeven a folosit in mod foarte interesant efectele speciale, incepand cu cele optice, ca in Robocop (a avut un animator pe nume Phil Tippett care a facut toata animatia cadru cu cadru), pana la animatia digitala in CGI, cu toate insectele alea interesante. Cand am vazut filmul, am avut convingerea ca nu mai vazusem ceva asemanator. La fel a fost cu Omul invizibil.
Acum, dupa intalnirea cu Noam Chomsky, mai exista si alti oameni pe care v-ar placea sa ii cunoasteti?
Tot felul de oameni, de la artisti la fotbalisti. De ce nu? Intotdeauna am fost impresionat de oamenii unici in domeniul lor, cum ar fi Bjork. Mi-ar fi placut sa-i cunosc pe Michael Jackson sau pe Richard Feynman. Recunosc ca acum e greu sa gasesc pe cineva mai tare ca Chomsky, e mult prea puternic in mintea mea. De asta cred ca am si dorit sa il intervievez, pentru ca am avut senzatia ca are ceva singular de spus lumii, ceva ce poate schimba perceptia lumii. Daca i-as fi putut cunoaste pe Duke Ellington sau pe Charlie Parker… Si bunicul meu a fost un fel de inventator. A murit cand am devenit eu regizor. Imi lipseste. Am avut o matusa care a fost invatatoare la tara timp de 40 de ani si care avea multe povesti ce meritau pastrate, asa ca am facut despre ea un documentar (n.r.: The Thorn in the Heart, 2009). Sunt multi oameni care merita cunoscuti, nu trebuie sa fie toti niste celebritati.
Faptul ca tot timpul experimentati lucruri noi poate sa insemne ca aveti nevoie de ceva care sa va dea energie?
Da, poate de aceea filmele mele nu au atata succes si nici eu nu mi-l doresc prea tare. Cred ca, daca as face un mare hit, as fi tentat pe urma sa-l tot imit. Ma rog, se poate spune ca The Eternal Sunshine of a Spotless Mind (n.r.: Stralucirea eterna a mintii neprihanite, 2004) a fost hitul meu, dar mi-ar fi jena daca l-as relua in diverse variante. Imi vine cate o idee si vreau sa vad cum ar arata pusa in practica. Asta e principiul meu: cand fac un nou film, vreau sa fie ceva diferit de ce am mai facut.
In ce domeniu va simtiti mai liber sa experimentati: in videoclipuri, in filme de fictiune sau in reclame?
Cred ca in videoclipuri am cea mai mare libertate, dar si in filmul cu Noam Chomsky pot spune ca am avut libertate deplina si ca am folosit moduri foarte personale de a ma exprima. Dar e posibil ca acesta sa fi fost cel mai liber proiect al meu.
Nu e si Moon Indigo (2013) foarte personal?
Ba da, dar am fost pus la incercare de faima cartii lui Boris Vian si de tot impactul pe care l-a avut asupra generatiilor tinere, asa ca am fost putin coplesit de sarcina pe care o aveam. Insa trebuie sa recunosc ca atunci cand am filmat, am reusit sa las la o parte aceasta presiune si sa fac tot ce mi-am propus. Am facut o versiune mai scurta fata de ce imi propusesem initial pentru ca am simtit nevoia sa ma tin cat mai aproape de carte. Am considerat ca si pentru cei care nu au citit cartea ar fi mai simplu sa se concentreze numai pe personajul principal.
Ati mai facut videoclipuri?
Da, tocmai am facut unul pentru Metronomy (n.r.: Love Letters). Sunt multumit de el, pentru ca e un concept la care reflectam de cativa ani si care a mers foarte bine. Exista un concept care functioneaza foarte bine in videoclipuri – cadrele lungi, dar, uneori, cand incerci sa le introduci si in filme, nu mai merge. In cinema e alt limbaj.
Va plac jocurile video?
Nu am jucat nici macar o data, dar imi place sa le urmaresc pentru ca limbajul lor evolueaza in mod constant, iar acum a ajuns foarte aproape de viata reala. Obisnuiam sa joc pinball, dar e foarte frustrant, pierzi timpul aiurea…
Cat de important e pentru dumneavoastra sa combinati tehnici diferite?
Uneori imi spun ca poate nu ar trebui sa le combin asa mult pentru ca pot intra in contradictie una cu alta. Pe de alta parte, mi se pare interesant sa le explorez. Imi place foarte mult animatia abstracta, chiar de dinainte de a deveni regizor imi placeau Oskar Fischinger, Norman McLaren sau Len Lye. Toti acesti oameni au facut animatie abstracta inaintea epocii drogurilor psihedelice. Daca te uiti la ce facea Oskar Fischinger in anii ’30, vezi ca folosea tipare geometrice, si fiecare sunet ilustra o forma. Era incredibil si asta se intampla cu mult inaintea computerelor, cand totul se facea de mana.
Deci preferati tehnologia sau abordarea artizanala?
Imi place tehnologia atunci cand te ajuta sa obtii ceva nevazut pana acum, nu cand imita tehnica artizanala. Cand am regizat videoclipul lui Rolling Stones Like a Rolling Stone, am folosit un multiple camera effect si un fel de morphing, incercand sa ajung la ceva ce nu se mai facuse. Asta a fost acum 20 de ani, dar tot era pe digital si folosea mai multe tehnologii. Daca ma gandesc acum la ce as mai putea face, m-as gandi la niste imagini care sa te faca sa exclami: „Wow!“.
Ce puteti spune despre folosirea limbii vorbite in filmele dumneavoastra?
E adevarat ca poti spune o poveste si fara dialog, dar cand oamenii folosesc dialogurile, ei se exprima pe sine. Mai ales cand scrii, trebuie sa ai in vedere faptul ca fiecare personaj trebuie sa se defineasca prin limbajul vorbit. De limbaj tine si gasirea vocii fiecarei personalitati, iar cand lucrezi cu actorii trebuie sa le dai niste cuvinte ca sa te asiguri ca sunt convingatori, si atunci trebuie sa lucrezi pentru a obtine un efect cat mai bun tinandu-i aproape de scenariu, dupa care poti lua scenariul si poti incepe improvizatia. Toate aceste lucruri sunt legate de limbaj.
Exista in filmul cu Noam Chomsky o secventa in care vorbiti despre cum fumati un joint, iar animatia devine ea insasi foarte halucinogena. A fost ceva intentionat? De asta ati fumat jointul?
In anii ’60 oamenii luau droguri halucinogene si aveau niste viziuni ca atunci cand iti tii degetele apasate pe ochii inchisi. In acest fel poti ajunge sa vezi o sumedenie de culori si de forme. Dar nu e nevoie sa iei droguri pentru asta. Cred ca drogurile te fac mai constient de ceea ce vezi. Personal nu sunt un mare amator de droguri, dar trebuie sa recunosc ca am revazut filmul fumand marijuana. (Rade.)