FILIT, reteta perfecta a succesului
Cristian Teodorescu
Anul trecut, FILIT parea un experiment reusit. Atat de reusit, incat ma temeam ca nu va exista si o a doua editie, tocmai din cauza succesului pe care l-a avut cea dintai. Sa faci un mare festival international de literatura la noi inseamna sa invingi greutatile organizarii, dar mai ales geloziile si tentativele celor care vor sa-ti bage bete in roate. Cand Dan Lungu mi-a spus, in penultima seara a primei editii a festivalului, ca organizatorii s-au si apucat de cea de-a doua am crezut ca n-am auzit bine. Vineri, Dan Lungu m-a anuntat ca au inceput pregatirile pentru anul viitor. Intr-o perioada in care te miri cand trenurile nu intarzie si mai toate cele sunt facute in pripa, siguranta tacticoasa a iesenilor mi s-a parut extraordinara, cu talentul lor de a face posibilul probabil si probabilul certitudine. M-au cucerit ordinea fireasca, bine asezata si eleganta ospitalitate a gazdelor din zilele festivalului, dar mai ales rezonanta de vioara pentru maestri a orasului, care si-a onorat cum se cuvine vechiul rol, de capitala culturala a Romaniei, si pe cel, tot mai sigur, de Capitala Culturala Europeana. La Conferinta de pace de la Versailles de dupa Primul Razboi Mondial, la intrebarea „Ce-i cu Romania asta si ce vrea ea?“, Bratianu a pus pe masa, ca argument, colectia revistei „Convorbiri literare“. FILIT a devenit, dupa doar doua editii, o noua carte de vizita, si pentru Iasi, si pentru Romania. Asta gratie catorva scriitori ieseni care au pus la cale acest festival in care grandoarea, firescul si umorul se intalnesc in cel mai fericit dozaj posibil.
Un ziarist la Iasi
Andrei Craciun
Un poet ma opreste in casa festivalului. Imi strange mana dreapta. Ii strang si eu mana dreapta poetului. Imi priveste legitimatia. Legitimatia mea atarna, la fel ca toate celelalte, de un snur verde. Pe legitimatie scrie ca sunt un reprezentant al presei. Poetul se mira sa afle ca sunt asa la Iasi. Ma banuia scriitor. Ma intreaba de ce imi sta scris ziarist si nu altminteri. Ii raspund ca e calitatea la care tin cel mai mult.
Ne lansam apoi intr-o discutie in care sustin lipsa oricarei ierarhii intre autorii de texte – nu ii cred pe romancieri superiori nuvelistilor si nici pe nuvelisti superiori poetilor si nici pe poeti superiori ziaristilor. Intre noi e un pahar de plastic. In paharul de plastic e cafea. Il informez ca, si in aceste conditii de deplina democratie intre oamenii care scriu, simt realitatea mai aproape decat fictiunea. Si de aceea. Poetul ma aproba cand si cand, uneori ma combate, imi place dialogul nostru, imi place cum gandeste poetul. La sfarsit, pastrez increderea ca m-a inteles.
E bine sa fii ziarist la un festival de literatura si traduceri. Scriitorii te primesc totusi in lumea lor, iti ingaduie sa le stai alaturi la masa si la atelierele unde lucreaza dupa program, chiar si pana la ivirea zorilor. Poti sa ii vezi comitand miscari de dans, latino, cum doar la Havana ai mai vazut, poti sa vezi autori intrecandu-se in flotari sau in traditionalul skandenberg. Poti sa vezi chiar si scriitori imperturbabili, aidoma calugarilor budisti, scriind in timp ce fratii lor alearga, alearga, alearga, intr-un maraton al ficatului si al mintii, printre sticle goale si utopii. Poti sa auzi tasnind in noapte versuri care nu stii daca vor cunoaste vreodata volumul.
Cand esti ziarist, ii spuneam poetului, cel mai frumos e ca poti sa treci nonsalant prin toate culisele. Stai in societatea editorilor, a traducatorilor, a scriitorilor, a oficialitatilor, dar si in cea a voluntarilor, a celorlalti ziaristi, a corectorilor. Fiind reporter, n-am evitat-o nici pe aceea a boschetarilor. Si ce povesti cunosc toti – toti! – acesti oameni!
Iasiul cauta sa ajunga capitala culturala europeana peste sapte ani. Mi se pare formidabil. Dar trebuie ca e si o greseala pe undeva: Iasiul este deja cu mult mai mult. Iasiul este un oras in care inimile circula libere pe strazi, imbratisandu-se, si nu exista comitet si nici comisie care sa poata nega realitatea aceasta.
Maratonul literar de la Iasi
Eli Badica
Incep cu o marturisire: n-am participat, niciodata in viata mea, la un maraton. Nici cu alergatul, in general, nu stau prea bine. In gimnaziu, nu mi-era teama ca voi fi „ascultata“ la o materie sau alta, dar ma ingrozeam cand trebuia sa dau proba de alergat – si asta pentru ca scoteam mereu cel mai mare timp. Acum insa, dupa cel de-al doilea an de FILIT, simt ca am participat la cel mai mare maraton din tara. Cel mai mare si cel mai fain maraton. Literar, desigur. Si asta pentru ca, zilnic, am alergat la zeci de evenimente, aflate in diferite zone ale Iasiului. Anul acesta a fost si mai crunt (folosesc acest adjectiv cu sens pozitiv): existau momente in care trebuia sa aleg intre patru, cinci, sase evenimente care aveau loc simultan. Macar de-ar fi fost asta tot! Imaginati-va cum ar fi sa asisti la o intalnire la Galeriile „Pod-Pogor“, sa zicem, de la 12 la 14, iar de la 14 sa vrei sa ajungi la Ateneul Tatarasi, iar de la 16 la Casa FILIT, aflat in fata Palatului Culturii. Cred ca incepeti sa va faceti o idee. Cireasa de pe tort: sa nu cunosti Iasiul si sa te ghidezi dupa harta.
Si, totusi, toate acestea sa le faci din inertie, cu bucuria si dorinta de a gusta literatura contemporana in toate formele ei. Iar cand ajungi la linia de final a maratonului, sa fii incantat ca l-ai parcurs, dar trist ca s-a incheiat. Sa nu cunosti in continuare Iasiul decat daca spatiul respectiv a fost folosit pentru un eveniment FILIT. Sa vibrezi de acum incolo si mai mult la nume precum David Lodge, Herta Müller, Guillermo Arriaga, Mircea Cartarescu, Norman Manea, Matei Visniec etc., etc., pentru ca stii ca i-ai vazut si ascultat la FILIT. Sa citesti fiecare cotidian FILIT cu nerabdare, in fiecare dimineata ieseana, la cafea, si sa te mandresti cu profesionalismul si calitatea fiecarui articol de parca ar fi al tau e mare lucru intr-o comunitate atat de scindata. Sa te minunezi de organizarea fara de cusur a unui festival cu peste trei sute de oaspeti, tocmai pentru ca acesta a fost posibil in Romania. Sa ai argumente in maneca gratie FILIT de fiecare data cand cineva se lamenteaza ca, in tarisoara aceasta mica, literatura nu are public – interesul liceenilor ieseni pentru literatura si, implicit, pentru scriitori este doar aperitivul pentru o astfel de discutie. Sa cunosti agenti si manageri culturali, traducatori de aici si de pretutindeni, autori din optsprezece tari, jurnalisti romani si straini, nu e de ici, de colo. Sa te intorci acasa si sa vorbesti cu prietenii tai, pana dimineata, despre intalnirile cu literatura si maratonul tau literar este minunat. Pe scurt, toate acestea si inca multe altele care n-au incaput aici se intampla la Iasi si este ceva de neratat. Abia astept maratonul de anul viitor!
Cinci zile iesite din cotidian
Razvan Chiruta
Sunt unul dintre participantii privilegiati la FILIT. Festivalul nu a fost pentru mine doar un eveniment cultural iesit din comun, au fost cinci zile de jurnalism facut ca in vremurile bune ale presei scrise romanesti. Entuziasmul din centrul media, cu oamenii sai care erau tot mai obositi de la o zi la alta, dar care munceau ca si cum oboseala e un concept ce nu exista, si placerea de a scrie repede si bine pentru o publicatie care a doua zi dimineata era cautata cu interes de scriitori au reprezentant pentru mine ingredientele unor trairi tot mai rare in meseria de jurnalist.
Si a mai existat un avantaj. Deoarece am scris pentru ziarul care a insotit FILIT, eu i-am ascultat in direct pe scriitorii care au venit la Iasi, le-am inregistrat vorbele, apoi i-am ascultat din nou in casti si, la final, am scris despre ce au vorbit. Acest „circuit“ mi-a permis sa simt mult mai intens ce s-a intamplat la ceea ce sper sa devina cel mai important festival de literatura din Romania.
Inevitabil au fost si greseli, iar cea mai importanta, pe care o sa mi-o reprosez o mie de ani de acum incolo, este cea ca, in graba, am scris „Vasile Alexandri“ chiar in primul articol realizat pentru cotidianul FILIT. M-am scuzat apoi, in capul meu, ca l-am scris la ora 1 noaptea, dar orice consolare nu mai poate repara aceasta eroare colosala.
Dar mult mai multe au fost momentele faine.
Mi-a placut cum a citit David Lodge din propria carte, mi-a placut caldura care a emanat din intalnirea cu Herta Müller, din a treia seara FILIT, mi-au placut sinceritatea lui Mircea Cartarescu si glumele sale si mi-a placut Norman Manea in a doua parte a ultimei seri din festival, cand scriitorul, initial retinut, s-a deschis in fata spectatorilor.
Apoi, aceste cinci zile in care pur si simplu am iesit din cotidian mi-au oferit atata energie incat nu am mai tinut cont, la intoarcerea spre Bucuresti, de regulile de circulatie. Cand te afli in aceeasi incapere cu atat de multi scriitori de valoare, am spus-o deja, o restrictie de viteza de 50 km/ora in localitate ti se pare un aspect nesemnificativ al vietii. Iar agentul rutier, cu procesul verbal care te aduce cu picioarele pe pamant, nu mi-a putut lua decat carnetul, nu si bucuria de a participa la cea de a doua editie a FILIT.
P.S.: Iar daca a doua zi dupa festival Mircea Cartarescu mi-a acceptat al doilea „friend request“ pe Facebook, dupa ce prima solicitare statuse in uitare mai bine de un an, pot spune ca si pentru mine FILIT a fost un succes, nu doar pentru Iasi. ?
Atat de aproape si atat de departe
Florin Iorga
Pentru mine, la fel ca pentru toti cei implicati si anul acesta, FILIT-ul a fost, dar n-a prea fost. Adica, sigur a fost pentru ca, muncind la el, chiar n-ai cum sa nu-l sesizezi. Si n-a cam foarte fost pentru ca, tocmai lucrand, nu am reusit sa ajung decat la intalnirea cu Mircea Cartarescu si sa fac o vizita scurta la cort. Nefericirea asta mi s-a intamplat dupa ce anul trecut, la finalul primei editii, mi-am jurat ca la urmatoarea nu ma mai implic. Pe bune, chiar este frustrant sa ratezi atatea ocazii de a asculta pe viu autori de calibru si sa nu te intalnesti cu prieteni veniti din tara special pentru ei! Mi-am promis atunci ca imi voi lua anul acesta trei zile de concediu, ca sa ma pot duce la orice eveniment vreau si sa ma intalnesc cu oricine vreau, pe toata durata festivalului.
Ei bine, nu s-a intamplat asa. Pana la urma, mi-am luat patru zile de concediu, in care am muncit ca apucatul, alaturi de niste oameni minunati, la ziarul festivalului, dupa ce pierdusem anterior destule nopti pentru catalog, la care am lucrat cu alti oameni minunati. Cu siguranta, si din cauza lor nu am putut sta pe margine. Dar sa spun adevarul pana la capat: lucrand pentru un FILIT cu un asemenea staif si cu o astfel de anvergura, m-am simtit important. De fapt, cred ca mi-am hranit binisor orgoliul, va trebui sa fiu atent sa nu devina obez.
Insa si mai mult ma ingrijoreaza perspectiva ca nici in 2015 nu voi sta deoparte. Ma tem ca FILIT-ul mi-a intrat in sange si ca e posibil sa nu mai scap. Nu ca ar fi o boala grava, zic. Apare periodic si te lasa extenuat dupa ce trece, dar viu. Se poate trai cu asta. Dubios este detaliul ca m-as putea vindeca totusi, insa ezit. O fi masochism? Probabil ca da, pentru ca ma doare, da’-mi place. Si imi place in pofida faptului ca, dupa numai doua editii, acest festival a devenit un pom laudat, la care la anul vor veni cu totii cu sacul, deci va trebui ca munca sa fie si mai munca. Aaa… Da, e masochism!
Ce mi-a placut la FILIT
Daniel Cristea-Enache
Intamplarea face ca, in ultima perioada, am calatorit foarte mult, in locuri destul de indepartate unele de altele (Putna, Tg. Mures, Göteborg, Iasi, Cluj), astfel ca impresiile, desi nu se invalmasesc (agenda cu notite e mereu la indemana), nu au acelasi fundal. Cand calatoresti, nu ai nici timp sa te plictisesti…
Sentimentul dominant, la FILIT, a fost ca, printr-un fel de transplantare, normalitatea festivalurilor occidentale a capatat drept de cetate intr-un oras romanesc. Mai toti erau cu zambetul pe buze, relaxati, fara obisnuitele incrancenari si retorisme de bodega impotriva lui Cartarescu si Patapievici; mai toti aveau o agenda clara si un program pe care erau obligati sa-l respecte; mai toti comunicau cu cititoarele si cititorii lor, fie acestia la fata locului, fie departe, dar activi pe Facebook. Mai toti faceau si postau poze – astfel ca, pentru cateva zile, pisicile au fost detronate pe Facebook de catre participantii la FILIT…
Mi-a placut mult des-centrarea festivalului, faptul ca publicul putea opta pentru un eveniment sau altul, aflat „la concurenta“. In felul acesta, s-a putut stabili o ierarhie a interesului public, destul de diferita de reprezentarile unora sau altora asupra propriei notorietati. De prea multe ori am asistat, in „cariera“ mea, la evenimente construite piramidal, cu ore intregi pierdute ascultand vorbitori logoreici si plicticosi pentru a nu-l rata pe cel realmente interesant, plasat strategic la sfarsit. Aici, structura piramidala a fost inlocuita cu una, „postmoderna“, in care fiecare punct putea fi un centru.
Norocul meu ca am fost prezent in cinci asemenea puncte (dezbaterea organizata la BCU de „Timpul“ si moderata de Daniel Sandru, intalnirea de la Colegiul National cu liceenii, alaturi de Radu Aldulescu si Vasile Ernu, lansarile lui Emil Brumaru si Norman Manea de la Targ, cu Doris Mironescu numitorul comun, seara FILIT cu Mircea Cartarescu si Cezar Paul-Badescu) – iar adevarul factual si simplu de formulat e ca toate aceste evenimente au fost facute posibile de FILIT.
Un pas necesar pentru Iasi
Ioan Stoleru
Festivalul International de Literatura si Traducere e ceva ce trebuia sa se intample la Iasi de mult timp. Asa cum Clujul are Festivalul International de Film Transilvania, Sibiul, Festivalul International de Teatru si Bucurestiul, Festivalul „George Enescu“, nu exista loc mai potrivit pentru un eveniment literar de anvergura decat la Iasi. Si era chiar jenant pentru un oras care aspira la titlul de Capitala Culturala Europeana sa avem un festival al berii, dar nu si unul al literaturii, cu care de altfel ne laudam ca ar face parte din insasi fibra orasului. N-am nimic cu berea, dar trebuie sarbatorita si literatura cumva, si cum altfel mai bine decat printr-o intalnire de cateva zile intre scriitori si public, cu discutii si dezbateri, cu poeti care recita si cu mese rotunde intre specialisti. Serile FILIT au demonstrat ca o intalnire cu un scriitor nu trebuie sa fie un eveniment exclusivist, intr-o sala cu 20 de oameni care in cea mai mare parte deja se cunosc intre ei. La fel ca muzica si teatrul, literatura poate produce spectacol, unul de bun gust si rafinament, asa cum s-a vazut in aceste cinci zile pe scena Teatrului National din Iasi. Fie ca am ras la glumele lui Guillermo Arriaga, l-am ascultat pe David Lodge vorbind despre nuantele limbii si cat de greu e uneori sa le traduci sau i-am urmarit pe Norman Manea si Edward Hirsch amintindu-si de primele contacte cu literatura, aceste evenimente au aratat ca si o intalnire cu un scriitor poate umple o sala de 750 de locuri.
Mi-ar fi placut ca FILIT sa se petreaca si pe vremea studentiei mele, pentru ca e unul dintre evenimentele care reusesc sa mai anime orasul asta aproape mort. Si-ar fi bine sa devina traditie si sa se mai petreaca multi ani de-acum incolo. E unul dintre pasii, inca multi, pe care trebuie sa-i faca Iasiul pentru a nu mai fi doar un simplu oras de tranzit pentru atatia tineri care vin aici sa faca facultatea, apoi pleaca la Bucuresti sau in afara.
Placerea de a intalni literatura
Jovi Ene
Se spune ca, undeva, in serile petrecute pe la festivalurile internationale, terminate tarziu in noapte la o tigara si un pahar de bere, trei prieteni – Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici si Florin Lazarescu – s-au intrebat „Cum ar fi daca am realiza ceva asemanator si la Iasi? Cum ar fi daca ar veni scriitori din toata lumea? Ce-ar fi daca…?“. Rezultatul: FILIT.
Adevarul e ca, daca este sa vorbesti despre lucruri frumoase, despre intamplari minunate, cu greu iti poti gasi cuvintele. Daca traiesti cumva in mijlocul literaturii sau te hranesti zilnic din seva acesteia, FILIT este locul in care trebuie sa te afli in fiecare toamna, la Iasi. Ba, mai mult, FILIT nu este neaparat un loc, ci o fiinta vie care traieste si respira, prin intermediul „cuvantului“. Doar aici poti discuta la o masa cu Catalin Dorian Florescu, cel care uraste festivalurile si se ascunde mereu in spatele unor paravane transparente, dar care in acelasi timp apreciaza evenimentul lui preferat din Romania; poti savura un pahar de vin langa Radu Aldulescu, care iti marturiseste cat de greu, dar cat de frumos este sa traiesti (din) literatura; vei vana autografe de la Fabio Stassi sau Giorgi Gospodinov, constient ca este posibil sa-i intalnesti doar o data in viata; vei admira zambetul si prezenta implicata a lui Sahar Delijani si pe savurosul Matei Visniec, tinand discursuri memorabile despre Romania sau despre Radauti; vei avea ocazia sa stai tintuit in superbul teatru din urbe, pentru a-i savura pe excentricul Guillermo Arriaga, pe genialul Mircea Cartarescu, pe seriosii Herta Müller si Norman Manea, pe remarcabilul „actor“ David Lodge. Si, mai presus de toate, vei avea ocazia sa intalnesti prieteni, oameni care au aceleasi pasiuni ca ale tale, fie ca ei sunt voluntari, scriitori, bloggeri, jurnalisti sau organizatori. La FILIT.
Trecand peste organizarea aproape ireprosabila, trebuie sa stiti ca, in urma FILIT-ului, in mod sigur, vei fi contrariat de sentimentele contradictorii care te incearca: o fericire profunda, pentru ca ai facut parte din aceasta lume, care a devenit lumea ta pentru cateva zile; o tristete distanta, pentru ca mai e prea mult timp pana la urmatoarea editie; o dorinta devenita promisiune, de a citi mai mult si mai ales literatura romana contemporana, pentru ca… FILIT 2015.
P.S.: Alex, ne-ai lipsit!
FILIT, in Top 3-ul evenimentelor de gen din Europa
Radu Vancu
Inca din prima zi de FILIT, de cand m-a preluat Vlad Gheorghiu de la gara, am fost absorbit intr-un vortex din care nu m-am mai dezmeticit decat atunci cand am coborat din tren la intoarcerea in Sibiu. (Si cand am intrat intr-un sevraj post-FILIT sadea!) Dupa cum am mai spus deja, daca am numarat bine, am fost pana acum la festivaluri, lecturi, sindrofii in saisprezece tari. Ei bine, nici unul n-a fost comparabil cu FILIT-ul. Nici ca numar de evenimente, nici ca anvergura a invitatilor, nici ca tais al organizarii.
As tine sa subliniez aici ca, dat fiind numarul enorm de evenimente, dintre care multe se desfasurau in paralel, e limpede ca nu exista un om care sa fi vazut FILIT-ul in integralitatea lui. Tot ce am vazut noi, invitati & spectatori deopotriva, a fost cate un decupaj personal prin FILIT-ul acesta polidimensional. In ce ma priveste, am incercat sa decupez cat mai multe dimensiuni din universul asta abnorm gandit de Dan Lungu, Corina Bernic, Florin Lazarescu & Lucian Dan Teodorovici; asa incat am tot alergat, de dimineata pana seara, dintr-o parte a Iasiului in alta, vrand sa vad cat mai mult dintr-o lume pe care oricum n-o puteam epuiza.
Si sunt gelos pana la icter pe mintea celor patru scriitori insirati mai sus – fiindca numai in mintea lor, si in a echipei care i-a ajutat, universul FILIT exista simultan in toate dimensiunile lui. Trebuie sa fie acolo, in creierele lor privilegiate (dar si hiperexploatate!), atata frumusete, incat e aproape imoral sa n-o invidiezi.
Calitativ vorbind, e evident in Top 3-ul evenimentelor de gen din Europa. Daca politicul nu-i va pune piedici & va deveni o traditie, atunci FILIT va ajunge foarte repede una dintre referintele majore in lumea literara europeana.
Chapeau, asadar, Corina Bernic, Dan Lungu, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici & toti voluntarii care au construit bucatica dupa bucatica, precum un gigantic & inepuizabil joc Lego, un astfel de eveniment. O astfel de Frumusete.