Pentru un cinefil nu-i tortura mai mare decat sa vada pana la capat un film care nu e film, ci un fel de reality show de ghetou, cu actori foarte prosti. Cu exceptia Claudiei Pavel alias Cream, care ar avea o scuza pentru ca nu e actrita – dar care „joaca“ atat de isteric incat isteria ei ti se transmite sub forma unei nelinisti surde –, restul distributiei e formata din actori profesionisti de un nivel sub-amatoristic. De fapt, jocul lor e la inaltimea replicilor. „Pune osul la treaba si gaseste-mi un client. Pana atunci, mumu!“, ii striga Matilde Ionesco, asasinul platit, agentului care nu-i gaseste de lucru pentru ca Romania e plina de „magari sexisti“, la fel ca psihologul la care se duce in terapie pentru ca nu poate omori. Psihologul e la fel de profesionist ca ea: „Atunci cand omori pe cineva, faci mizerie si gospodinelor nu le prea place mizeria“, ii explica el cam cum sta treaba d.p.d.v. psihologic. (Nu e gluma, filmul a facut parte din selectia Festivalului de Film si Psihanaliza.) Data viitoare cand revine la sedinta, Matilde ii spune unui copil care se joaca afara: „Te bag si pe tine, si pe tati cu capul sub masina si va fac terci“. (Pe urma ne dam seama ca e copilul psihologului.) Lumea e nervoasa fara motiv si plina de frustrari in acest film, ca soferii din Bucuresti. „Ba, tu-ti bati joc de mine?“, i se adreseaza agentul lui Matilde, care e suparata ca i-a adus un Smart in locul unei masini de fite. „Te plesnesc!“, ii arunca ea peste portiera. Ca sa fie folosita si engleza pe care Cream o vorbeste in State, unde locuieste acum, in film apare si un client strain, care si el o calca pe nervi. „Do you think I’m stupid?!“, il intreaba retoric. Filmul se vrea o parodie de thriller, dar e o parodie a parodiei, adica ceva inutil. Astfel de filme vedeam acum cativa ani, cand mai faceam preselectie la festivaluri, veneau de la facultatile independente de film. Poate ca acum nu se mai fac asa, dar atunci – ca si acum in filmul lui Kiki Vasilescu – aveai senzatia ca cineva i-a pus unui om de pe strada o camera de filmat in brate si i-a zis: „Fa si tu un film!“.
Terapie pentru crimabate orice Barna sau Nichitus – desi, trebuie sa spun, n-am vazut toate filmele romanesti proaste din ultimii ani. De fapt, nici nu stiu ce e de scris despre filmul asta. Ar fi prea putin sa zici ca n-are poveste, n-are regie, imagine sau interpretari. E facut din convingerea ca, daca ai o camera si filmezi cu ea niste dialoguri pe care le-ai scris si pe care le-ai repetat cu niste interpreti, automat vei obtine un film. Nu e nici macar un film prost, e dincolo de cinema, e dintr-o zona in care nu exista decat ambitia – laudabila, in fond – a unui om care, desi nu e regizor, si-a propus sa-si realizeze visul pe cheltuiala proprie si a reusit. La modul ideal, atata timp cat filmul nu e facut din banii statului, e problema lui daca e ratat, daca e sau nu cinema, si conteaza mai putin daca ne place sau nu. Autorul l-a facut in primul rand pentru sine, si cu asta basta. Dar piata de film de la noi nu e ca piata de carte, ce e rau nu se cerne atat de usor. Daca s-ar face si la noi – ca in Polonia – 40 de filme pe an, rateurile s-ar da la fund mult mai repede.
Ce reuseste insa Terapie pentru crima e sa mute borna, termenul de comparatie. Pe langa el, Nu sunt faimos… dar sunt aroman e aproape un film profesionist, iar filmele lui Adrian Popovici, Dan Pita si Andrei Gheorghe amintite la inceput par cu mult mai bune decat sunt de fapt. Propun, daca tot se organizeaza atatea festivaluri, ca de la anul sa se faca, la Ludus, Atel sau Mosna, Festivalul Comediei Involuntare Romanesti, spre care sa aflueze toate aceste productii finantate de CNC sau independente. Cine zice ca la noi nu se mai poate rade la cinema?
P.S.: Desi copiii sunt brutalizati verbal, iar un copil e rapit fara motiv din parc (cu batista cu cloroform si dus in tufisuri) intr-unul din antrenamentele „de dificultate medie“ ale eroinei, comisia de rating de la CNC permite ca acest Terapie pentru crima sa fie vazut de spectatorii de peste 12 ani. Ce poate intelege un copil din acest film? Dincolo de parodia insesizabila pentru el si pentru oricine, poate crede ca asta e cinemaul – asa cum, daca mami ti-a gatit cu rantas cand erai mic, n-o sa te convinga nimeni mai tarziu ca e nesanatos.
Terapie pentru crima, de Kiki Vasilescu. Cu: Claudia Pavel (Cream), Catalin Ciurdar, Vlad Corbeanu, Robert Radoveanu, George Constantinescu