Daca exista la ora actuala in Europa o editura care raspandeste cultura muzicala cu program si consecventa, ea este Buchet-Chastel, prin colectia ei „Musique“. A fost, de altfel, singura care a afisat la Frankfurt un intreg raft de carti avand ca subiect muzica, de la jazz la cea clasica. In ultimii doi ani in colectie au aparut excelenta sinteza a lui Alain Lompech, Les grands pianistes du XXe siècle, cea a lui Christian Merlin, Les grands chefs d’orchestre du XXe siècle, si – aviz amatorilor muzicii de balet – sinteza lui Gérard Mannoni, Les grands danseurs du XXe siècle. Intre noutatile acestui an notabila este si o biografie a lui Chopin, de Dominique Jameaux, fondator in 1971 al revistei „Musique en jeu“ (Chopin ou la fureur de soi, Paris: Libella, 2014, 357 pp.).
Scurtele eseuri biografice elaborate de Molkhou sunt organizate – asemenea primului volum aparut in 2012 (v. „Suplimentul de cultura“ nr. 332) – in functie de anul nasterii violonistilor. Anul 1948 este cel al lui Boris Belkin, Kyung-wha-Chung si Pinchas Zukerman. O generatie stralucitoare, din care mai fac parte si cei nascuti la un an distanta, Augustin Dumay si Pierre Amoyal. La capatul opus se afla seria celor nascuti incepand din 1980, Sarah Chang („Un fenomen“), Julia Fischer (1983), Serghei Khachatryan (1985). Interpretari revelatoare pentru arta lor – in total 35 de nume – sunt adunate pe un CD ce insoteste volumul.
Ultimele ceva mai mult de o suta de pagini formeaza un capitol aparte, cu fise biografice succinte, ordonate alfabetic si reunite sub titlul Alti mari violonisti ai aceleeasi generatii. Intre ei si singurul violonist roman al acestui dictionar ad-hoc: Silvia Marcovici…
Jean-Michel Molkhou atrage atentia in nota sa introductiva ca volumul pune in lumina proportia considerabila pe care o au astazi femeile violoniste si ca „dominatia ampla a artistilor de origine rusa sau din Europa centrala s-a redus, lasand sa apara artisti veniti din Extremul Orient“. Si, apreciere relevanta, „mondializarea, favorizata in mod special de difuzarea la scara planetara a inregistrarilor, a antrenat cu ea un soi de «gumaj» al scolilor si, deci, al stilurilor, in raport cu ilustrii lor predecesori“.
O noutate, in raport cu primul volum, o constituie inserarea in eseurile biografice a unor extrase din interviurile realizate de autor de-a lungul anilor. Nu te poti decat bucura citind, de exemplu, raspunsul lui Frank Peter Zimmermann la intrebarea „elevul caruia dintre marii pedagogi ai trecutului v-ar fi placut sa fiti?“: „Am o mare admiratie pentru Leopold Auer si pentru Carl Flesch, dar mi-ar fi placut sa studiez cu George Enescu. Cred ca el ar fi putut sa dea putin mai multa libertate «spiritului meu german» organizat “.
Remarcabila este si prefata volumului, un scurt eseu autobiografic, semnat de Gidon Kremer. Marele violonist afirma, intre altele, „intreaga mea atitudine fata de muzica a fost – si ramane – legata de «diferitele» tipuri de sonoritate pe care le-am auzit si care m-au inspirat. […] Am incercat intotdeauna sa slujesc partiturile; ele sunt cele care m-au condus la cautarea unor solutii. Intai si inainte de toate, am vrut sa fiu loial compozitorilor si acesta a ramas dintotdeauna, pana astazi, obiectivul meu“.
Gidon Kremer priveste critic lumea de astazi: „exista zeci de violonisti care isi controleaza in mod stralucit aparitiile. Suntem adesea fermecati de nivelul inalt al performantelor, de increderea in sine, de tehnica fara falie si de aparentul lor «glamour». Si totusi: ceea ce am auzit mai rar este acea personalitate a vocii, care ii facea atat de speciali si usor de identificat pe marii maestri de altadata (si nu numai pe violonisti!). Am spus adesea ca «erau necesare doar douazeci de secunde pentru a identifica o adevarata personalitate printre compozitori sau interpreti». Din nefericire, astazi, prea multi interpreti au acelasi sunet…“.
Comentariile suplimentare sunt de prisos. Poate doar de relevat din volumul lui Molkhou un pasaj cu spusele violonistului Boris Belkin: „Vibrato-ul este la fel de personal ca si scrisul cuiva. Prin el se identifica un instrumentist al corzilor… KGB-ul ar fi putut depista violonistii subversivi pur si simplu catalogand felul lor de vibrato!…“.
Jean-Michel Molkhou, Les grands violonistes du XXe siècle Tome II 1948-1985. Paris : Buchet • Chastel, 2014. 475 pp. CD inclus