Editorul volumului este Iulia Popovici, critic de teatru foarte la curent cu starea practicilor artistice din zona fostului perimetru comunist, stare constatata direct, chiar la fata locului, prin participari la festivaluri, reuniuni de tot soiul si proiecte. Pasionata de noul teatru, Iulia Popovici este ea insasi autoarea unui volum despre teatrul independent din Romania, Un teatru la marginea drumului (Cartea Romaneasca, 2008). Volumul actual este nu doar binevenit, ci necesar, fiind primul care priveste artele spectacolului din Europa de Est intr-un context comun, oferind o perspectiva comparativa a ceea ce s-a petrecut in aceste spatii culturale din punctul de vedere al noului estetic in intervalul 2000-2014. Privirea regionala este asigurata de un grup de teatrologi si jurnalisti din tarile respective, care, prin studii, articole si interviuri, incearca sa ofere o imagine cat mai completa a ceea ce s-a petrecut mai interesant in planul noilor practici artistice. Proiectul acestui volum nu a fost unul de cercetare aplicata, cu o grila prestabilita, ci unul de carte cu contributori, lasand fiecaruia libertatea de a opta pentru o perspectiva ori alta de scanare a situatiei estetice actuale. De aceea, zice si editorul in „O introducere“, „unele abordari sunt istorice, altele sistemic-teoretice, iar cele mai multe combina ambele directii“. Diversitatea stilistica face foarte bine. Fiecare text analitic e exemplificat prin cate un interviu cu una dintre figurile exemplare ale noilor valuri de artisti, pentru a „aduce o concretete si sa exemplifice toate aceste elemente diverse si oarecum abstracte ce fac parte din definitia termenului de «practica»: preocuparile artistice, metodele de lucru, contextul specific al creatiei artistice“. Unsprezece spatii nationale si culturale (Bulgaria, Cehia, Croatia, Republica Moldova, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Ucraina) sunt cartografiate de Kalina Stefanova, Jan Jirik, Natasa Govedic, Suzana Marjanic, Larisa Turea, Iulia Popovici, Witold Mrozek, Maciej Nowak, Oana Stoica, Kristina Matvienko, Ioana Malau, Jan Simko, Daria F. Feherova, Rok Vevar, Amelia Kraigher, Andrea Tompa, Judit Csaki, Victor Sobiianskyi si Joanna Krakowska.
Pagini de istorie rosie comune au dus totusi, firesc, la diferente artistice majore. In anumite tari puse acum sub lupa, lucrurile au stat mai bine inca din perioada comunista. In Polonia, Ungaria, fosta Iugoslavie, Cehia avangarda a avut continuitate avantajata de vecinatati geografice si spirituale, regimuri politice mai ingaduitoare, creatori mai indrazneti. Unii au fost mai predispusi la rezistenta prin cultura, la innoire, mai bransati la spiritul vremii.
Cartea aceasta are o multime de calitati, iar aparitia trebuie salutata. Pe langa bogatia de informatii in privinta tendintelor, curentelor, artistilor, formulelor institutionale etc., paginile ei permit si evaluarea locului pe care teatrul romanesc il are in Europa de Est. Din punct de vedere institutional, cel putin, pare cel mai mult ramas in siajul fostului sistem. La 25 de ani de la transformarea regimului politic in Romania, sistemul etatist e in continuare majoritar. Schimbarile structurale sunt inca asteptate, iar independentii nu se bucura de sprijin asa cum ar fi normal. Rezistenta la innoire e mare in tara noastra, mai mare decat prin alte parti ale Europei de Est. Inertia e foarte puternica; cu putine exceptii, teatrele de stat reproduc aceleasi scheme artistice. Exista problema schimbului de generatii, a dialogului intre generatii, a finantarii in functie de rezultate, a accesului la resursele necesare creatiei, a criteriilor de performanta estetica, de evaluare.
Cum e prin alte parti? Nici pe la altii nu s-a renuntat la sistemul de stat, nu e cazul. Dar autoritatile locale prageze, de exemplu, ofera un grant pe doi ani care sprijina functionarea unei companii teatrale, a unui grup independent, dandu-le oportunitatea de exprimare. Exista apoi sprijinul pentru incepatori, un soi de „prima casa“ acordat pe baza de licitatie de proiecte teatrale.
Care ar fi, intr-o sumara trecere in revista, noile practici la care se face referire in antologie? Cateva dintre ele, caci peisajul actual e extrem de diversificat, iar schimbarile au adesea o viteza uimitoare. Nu repetitie, ca in teatrul traditional, ci pregatirea spectacolului, un soi de draft al spectacolului care se finalizeaza in reprezentatia propriu-zisa. Se lucreaza nu exersand, ci din placere, experimentand, incercand variante. Autocratia regizorului e diminuata, raporturile de putere artistica se ajusteaza, in favoarea colaborarii creative. In privinta jocului actoricesc, e urmarit gradul lui zero, adica o naturalete care are spor de verosimilitate. Proiecte site specific, teatru cross over, teatru documentar, autoreferentialitate, un public teatralizat. Un teatru postspectacular intr-o lume in care vorbim atat de des despre „teatre de razboi“, „spectacolul strazii“, „circul mediatic“, „actorii politici“, „mastile publice“.
„Aproape 25 de ani de practica a democratiei si de performare a noilor identitati in societati postcomuniste, neoliberale, bazate pe piata libera, postmoderne, neoconservatoare, postdemocratice au aratat cat de iluzorii si inselatoare au fost conceptele despre libertate pretuite sub regimul comunist, dar si cat de provocatoare si minunata poate fi noua agenda. Teatrul si artele performative implicate in noul sistem de inter-relatii socio-economice nu le-au raspuns prin noi practici artistice, ci mai curand prin noi strategii de adaptare sau confruntare. (…) Cartea poate fi tratata ca (…) un salt inainte in conceptualizarea practicilor performative din Estul Europei, in noi contexte si cu alte puncte de plecare. Mai bine de doua decenii dupa caderea comunismului, eticheta globala de «tari postcomuniste» ar trebui rupta si inlocuita cu una noua sau cu nici una“, scrie Joanna Krakowska in „Postfata“ cartii. O concluzie perfecta.