Iremediabil indragostit de Romania, Paul Bailey a facut numeroase vizite tarii noastre – chiar acum, intre 22 si 24 octombrie, s-a aflat la Festivalul International de Literatura de la Timisoara. Dupa volumele Kitty si Virgil si Unchiul Rudolf, Bailey spune ca Baiatul printului este ultima lui carte cu subiect romanesc. Daca e asa – desi mie mi-e greu sa cred in declaratiile acestea cu iz absolut ale scriitorilor –, atunci si-a incheiat „trilogia“ despre Romania (mult spus, totusi) perfect.
Dinu Grigorescu, un tanar de nouasprezece ani, ajunge in Paris in 1927, la inceputul lunii mai, trimis de tatal sau, un renumit si instarit avocat din Bucuresti, pentru a-si petrece o vacanta de vara in minunata capitala europeana. Se crede ca schimbarea locului ii va diminua (sau, cel putin, il va face sa uite temporar) suferinta dupa moartea subita si inexplicabila a mamei. Acesta spera, de altfel, sa duca o viata boema in cercurile Parisului si are aspiratii de scriitor – isi doreste sa scrie un roman. Dinu este, totodata, naratorul care, patruzeci de ani mai tarziu, cu o cariera universitara si una in critica literara, indrazneste sa-si relateze experientele din tinerete pe hartie, iar manuscrisul, numit „memorii“, este lasat prin testament „lui Ciprian Vaduva, alt fiu fara tata“.
La inceputul volumului, Dinu este introdus in societatea pariziana, cu toate delicatesele ei, de catre varul sau, Eduard. Dupa acomodare, dintr-un puseu la betie, personajul nostru merge la un bordel faimos din Paris, condus de Albert Le Cuziat, care ofera, in schimbul a o suta de franci, placeri de toate soiurile barbatilor casatoriti sau nu, care tanjesc dupa amor cu alti tineri. Fac o mica paranteza si va spun ca scenele la bordel, precum si discutiile dintre monsieur Albert si madame Laurette (matroana stabilimentului cu specific feminin) sunt, de departe, momentele pe care le-am savurat cel mai mult din tot volumul. Au atatea nuante, atatea straturi, incat este un deliciu literar pentru orice cititor.
In fine, gratie impulsului de moment, Dinu il intalneste pe Honore (pseudonimul de prostituat al lui Razvan Popescu, un alt roman, cu douazeci de ani mai in varsta ca naratorul), cel de care se va indragosti. De altfel, Razvan ii va raspunde cu aceeasi moneda tanarului si, dupa doar doua partide de sex in bordelul lui Le Cuziat, renunta la slujba sa. Dragostea celor doi este absoluta, trece dincolo de pasiune, trup, placeri carnale – desi isi exploreaza trupurile constant, cu aceeasi ardoare ca la inceput. Cu toate acestea, nu va imaginati nimic pervers, Bailey nu descrie nici un episod de sex, nu pune lupa pe trupurile lor, pe sexele lor, nu intra in detalii, suspenda cumva personajele in momentele respective, printr-o fraza scurta si de efect: „Era timpul sa facem dragoste (…)“ (p. 48). Locul de amor si desmierdare este apartamentul pe care Razvan il detine in capitala Frantei, obtinut prin generozitatea binefacatorului sau, un print, tot de nationalitate romana. Sunt discreti atunci cand perinda strazile pariziene, incercand sa nu trezeasca suspiciuni. Sigur ca se vor desparti, temporar, dupa ce vara va trece, iar Dinu va trebui sa se intoarca la Bucuresti. Pana acolo insa, e cale lunga.
Poate ca v-ati dat seama, in acest punct, de unde vine titlul romanului lui Paul Bailey si cine este, de fapt, baiatul printului. Desi printul ramane nenumit in volum, noi, ca cititori, il vom identifica, gratie parghiilor lasate in text de scriitorul britanic, ca fiind Bibescu. Razvan Popescu se nascuse intr-o familie umila, de tarani, fara a-si cunoaste tatal. Printul il observa intr-o zi, i se face mila si drag de el, asa ca-l adopta. Ii ofera o educatie aleasa, impreuna cu o viata lipsita de griji si plina de dorinte implinite. Baiatul printului va ramane insa cu trauma ca acest om, care i-a dat o sansa in viata, va decide, depresiv, sa se sinucida. Sfasietor si induiosator episodul in care Razvan se confeseaza iubitului sau – ganditi-va ca este un om care nu si-a cunoscut primul tata, iar pe cel de-al doilea l-a pierdut.
Itele se leaga si se dezleaga, ies la suprafata o serie de detalii inedite despre celebrul Marcel Proust – Le Cuziat, de exemplu, marturiseste, la un moment dat, ca Proust l-a ajutat cu deschiderea bordelului pentru homosexuali, atat material, dandu-i mobila mamei sale, cat si moral – care murise cu doar cinci ani inainte ca Dinu sa aterizeze in Paris. Iar povestitorul nostru devine obsedat de opera acestuia – atat de prins de lectura volumelor In cautarea timpului pierdut si atat de consumat de dragostea sa, incat nu scrie nici macar un rand din romanul pe care voia sa-l imagineze acolo.
Septembrie, si tanarul „explorator“ se intoarce la Bucuresti. Tatal lui s-a recasatorit fara sa-i spuna, iar relatia lui Dinu cu Amalia, mama sa vitrega, este foarte importanta de urmarit, cumva in paralel cu visele acestuia cu mama sa moarta. Un tavalug inainte si inapoi, presarat de furia avocatului la auzul orientarii sexuale a fiului sau, care, revenit pe meleagurile natale, renunta la visul sau „de a fi poet sau romancier, l-am dat deoparte cand m-am intors la Bucuresti, dupa vara noastra minunata. Sunt un carturar serios, cu studenti care depind de cunostintele mele“ (p. 137). Dramele se vor succeda, in timp, dar prefer sa va las sa le descoperiti, pe cont propriu, in ultimele pagini din cea de-a doua parte a romanului si in cea de-a treia.
Una peste alta, cea mai recenta carte a lui Paul Bailey, Baiatul printului, este dincolo de gay si depresie (subiecte care, desigur, vi se va parea ca se inscriu in trend-ul contemporan; va veti schimba opinia, ele au existat dintotdeauna). Conversatii despre arta, literatura (romana!), moarte, pierdere.
Personal, cred ca este un elogiu adus iubirii, in toate formele ei, cu toate mizeriile atrase de aceasta si consecintele (suferintele) aferente. Un puzzle in interbelic excelent construit, foarte bine documentat si stapanit. Nu pot decat sa o recomand cu caldura.
Paul Bailey, Baiatul printului, traducere din limba engleza de Marius Chivu, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2014