In acvariu (de Tudor Cristian Jurgiu) a fost desemnat anul trecut Cel mai bun scurtmetraj, Pozitia copilului (Calin Peter Netzer) si Cea mai fericita fata din lume (Radu Jude) au luat Mentiune Speciala (in ani diferiti, fireste), iar Jude a luat cu Toata lumea din familia noastra si trofeul pentru lungmetraj. Plus alte premii. Intr-un an a fost Ada Solomon in juriu, iar acum Alice Bardan (e din Botosani, dar locuieste de vreo 10 ani la Los Angeles, unde are un doctorat in studii de cinema la University of Southern California), a facut parte din juriul de documentar. Asa cum s-a aflat deja, Kowalski, al doilea film al criticului Andrei Cretulescu, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj de catre juriul format din César Charlone (directorul de imagine al lui Fernando Meirelles), ?edomir Kolar (producatorul lui Danis Tanovi?) si cineastul bulgar Konstantin Bojanov, iar Waiting for August, reusitul documentar al Teodorei Ana Mihai (coproductie Belgia/Romania), a participat in competitia documentarelor.
Zagreb FF nu e cel mai mare festival de film din Croatia (cel din Pula are vreo 60 de ani in spate), dar, desfasurandu-se in capitala, unde e bataia pestelui, are alta greutate. Sediul lui HAVC (Croatian Audiovisual Centre) e la 15 minute de mers pe jos, aici sunt studentii si uniunile de creatie, aici cele mai tari sali si carciumi. Principalul loc de desfasurare al festivalului e Kino Europa, un cinematograf vechi si frumos renovat.
Deci a 12-a editie a festivalului a programat intre 19 si 26 octombrie peste 100 de filme in 12 sectiuni, dintre care una noua, dedicata filmelor realizate de cineasti care au trecut deja prin festival. Romania a fost invitata speciala a sectiunii „My First Film“, selectionerul acesteia, criticul Nenad Polimac, marturisind ca i-a fost greu sa aleaga doar cinci titluri: California Dreamin’ (nesfarsit), Furia, Marfa si banii, Occident si Eu cand vreau sa fluier, fluier. César Charlone, Cedomir Kolar si danezul Jørgen Leth au sustinut masterclass-uri, o retrospectiva Derek Jarman s-a desfasurat dupa ora 11 noaptea, iar ateliere pentru copii, workshop-ul „My First Script“, o sectiune de filme despre Primul Razboi Mondial (cu filme chiar de pe atunci) au completat programul. Evenimentul cel mai eclatant al festivalului a fost premiera europeana a lui Itsi Bitsi, de Ole Christian Madsen, prima coproductie danezo-croata, la care au participat M.S. Regina Danemarcei, Margrethe a II-a, si A.S. Henrik, Printul Consort. Sala plina de la Kino Europa a fost avertizata inainte de aparitia reginei sa se ridice cand aceasta urma sa intre in sala, sa se aseze dupa ce se aseza ea si, daca cineva voia la pipi, sa astepte ca invitatii sa iasa. Din fericire, cuplul regal a stat doar la scurtmetrajul danezo-islandez Seven Boats (de Hlynur Pálmason), prezentat inaintea lui Itsi Bitsi. Cuplul era in vizita de stat, iar festivalul a fost o coincidenta fericita, pentru ca relatiile danezo-croate sunt pe cai mari, lungmetrajul de debut al Hanei Jusi? devenind recent primul film semnat de un croat care a primit finantare de la Institutul Danez de Film.
Romania vs. Croatia
Romania are numai de invatat de la Croatia. Imaginati-va ca Itsi Bitsi a fost filmat in proportie de 85% in Croatia, in conditiile in care filmul, povestea reala a unui militant pacifist danez care devine in anii ’60 liderul variantei daneze a trupei The Steppenwolf, e un roadmovie. Deci 17 din cele 19 tari prin care trece eroul (mai putin Danemarca si Suedia) au fost reprezentate, de fapt, de Croatia (Franta, Grecia, Pakistan, Nepal, India etc). Diversitatea geografica a Croatiei vine la pachet cu faptul ca e o tara mica si compacta si, mai ales, cu facilitatile fiscale pe care le ofera din 2012, permitand productiilor straine sa recupereze 20% din cheltuielile facute aici. Numarul productiilor straine care beneficiaza de aceasta schema initiata de HAVC a crescut de la an la an, cel mai sonor exemplu fiind serialul Urzeala tronurilor, care are deja trei sezoane filmate si in Croatia. Marele dezavantaj al Croatiei e cel care face ca Romania (care n-are facilitati fiscale) sa fie atractiva: Croatia nu are inca un mare studio (desi sunt discutii sa se construiasca).
Una dintre cele mai placute vizite le-am avut la HAVC, care are numai 15 angajati (majoritatea tineri) si care a reusit sa creeze un sistem de finantare eficient, fiind (din cate am inteles) si una dintre putinele institutii de stat cu adevarat transparente. Acum, pe scurt, despre filmele pe care le-am vazut la Zagreb. Kowalski e foarte bun in prima jumatate, dupa care treneaza putin si isi revine la final, dar inca nu il creditez pe Andrei Cretulescu 100%. Stiu, a semnat scenariu+regie, dar s-a si inconjurat numai de profesionisti: Catalin Cristutiu, Andrei Butica, Alexandra Alma Ungureanu plus interpretii Andi Vasluianu, Dorian Boguta, Serban Pavlu, Rodica Lazar. Actorii sunt fara cusur, iar filmul arata foarte bine (regizorul Cretulescu a inteles ce nu i-ar placea criticului Cretulescu sa vada). N-am apucat sa vad celelalte scurtmetraje, dar pot spune fara nici o intentie ca, tinand cont de faptul ca juriul a avut doar trei membri, loteria era si mai mare ca la cinci membri.
In premiatul Waiting for August, aproape ca le vezi maturilor numai picioarele, ca in desenele animate cu Tom si Jerry pentru ca cele 88 de minute sunt plasate aproape numai in lumea copiilor, adica cea a Georgianei (15 ani) si a celor sase frati de care are grija, mama muncind in Italia. In alta directie fata de refrenul Tu stii ce face copilul tau?, filmul aprofundeaza problema cu mai multa intelegere: copiii se descurca cum pot, mama incearca sa fie cat mai prezenta prin telefon si Skype, iar la final, cand revine in Romania, afli ca, de fapt, nici nu mai are de lucru in Italia, deci situatia intregii familii e mult mai dificila decat credeai. Estetica filmului e si ea delicata si discreta.
Festivalul s-a incheiat cu filmul care a luat Leul de Aur la Venetia, A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, de Roy Andersson, pe care l-am vazut cu nervi pentru ca si in Croatia spectatorii simt nevoia sa-si verifice ceasul din 10 in 10 minute sau trebuie sa dea mesaje in timpul proiectiei. Filmat superb de doi unguri in compozitii picturale, A Pigeon… are momente uluitoare, intercalate printre momente asa si-asa. Am iesit din sala cu retina impregnata cu imaginea aparatului suprarealist cu trompete in care soldatii colonisti au inghesuit sclavi si pe care au inceput sa-l roteasca deasupra focului pana cand alama a inceput sa cante. „I’m happy to hear you’re doing fine“ e tot ce spun personajele la mobil in aceasta insiruire de tablouri in care trecutul irumpe in tesatura prezentului, provocand dezordine comic-absurda. Ceea ce va dorim si dumneavoastra.