– Fragment –
Gerul Fartanestiului imi infunda urechile. Un freamat strabate randurile de pasageri care au sarit din tren si creste intr-un val de scandari: „Bo-lo-zan! Bo-lo-zan! Bo-lo-zan!“. Valul ma loveste si strig pentru ca datorita acestui om traiesc: „Bo-lo-zan! Bo-lo-zan!“. Scandarile tasnesc ca niste rachete nevazute, impinse de rasuflarile noastre. Strigam pentru ca ii suntem recunoscatori: „Bo-lo-zan! Bo-lo-zan!“. Si dintr-o data izbucnesc uralele. Spotul unui reflector il descopera pe Bolozan pe capota unei baculante MAN, oprita chiar langa tren. El tine in mana un microfon portabil, parca ar fi un star de muzica rock, cam trecut si buhait, dar fanii se imbulzesc in jurul basculantei. Bolozan ne saluta cu o mana.
— Buna seara, oameni buni! A sosit clipa! Sunteti pregatiti?
Un cor nebun ii raspunde afirmativ. Bolozan ridica pumnul drept, victorie!, dar ii lipseste degetul mare ca sa-l tina ridicat, ca semnul victoriei sa fie complet.
— Oameni buni! Vodca Polar nu mai ofera premiul de un milion de euro! Repet, vodca Polar nu mai ofera un milion de euro! Nu pentru ca n-ar avea acest premiu, dar vietile voastre sunt mult mai pretioase decat doua capace de vodca inscrise la tombola!
Oamenii ii raspund cu urale. Se aud niste fluieraturi, dar e mai important ce spune Bolozan:
— Toti sunteti castigatori! Toti meritati un premiu! Acestea sunt premiile voastre! Uitati-va la cer! Hai, priviti cerul! Priviti cerul, va rog! Ce vedeti pe cer?
Cerul Fartanestiului e negru ca smoala, dar Bolozan ne arata cerul:
— Diamantele! Cerul vostru straluceste pentru ca e plin de diamante!
— Vrem diamante! Vrem diamante! Di-a-man-te! Di-a-man-te! strigam imbatati de stralucirea cerului.
— Iar acolo sunt ingerii! Ingerii vostri! ne arata Bolozan cu bratul intins o directie si toti ne ridicam pe varfurile picioarelor si ne sucim capetele.
O perdea de lumina se aprinde dincolo de halta, de parca in Fartanesti ar fi un stadion pregatit pentru finala Campionatului mondial de fotbal. Nu mai am timp sa caut lumina, pentru ca sunt impins din spate, iar cei din fata au inceput deja sa alerge spre lumina. Sunt imbrancit si imbrancesc pe cine-mi sta in cale, depasesc si sunt intrecut de alti oameni mai sprinteni, strig si nu aud nici un strigat, alerg pentru ca vreau sa ajung la ingeri! Trecem pe langa halta prapadita si o luam pe un drum inghetat de tara. Ma impiedic, dar ma ridic. Si alti alergatori se impiedica. Femeile tipa si barbatii injura. Lumina prinde contur in mijlocul campului.
— Blocul! Blocul meu! striga o femeie.
Alte voci emotionate recunosc blocul. Ma opresc ca sa recunosc lumina. E un bloc, bai, tata! Oamenii fug spre bloc si striga cu durere. E blocul acela din capatul falezei Dunarii! Blocul care a fost inghitit de pamant. Blocul otelarului cu trei copii, blocul vanzatoarei de la butic, mama lui Maricica si Lucica! Blocul pe care l-ai construit tu, mestere! In apropierea blocului, zaresc cateva basculante MAN si o macara. Bolozan a demontat blocul, l-a furat in basculante si l-a adus la Fartanesti! Pornesc din nou sa alerg si langa blocul stralucitor, descoper o alta cladire, mai scunda, dar la fel de stralucitoare, nu-ti vine sa crezi ce scrie pe cladire, bai, tata! UZINA MECANICA… Asta scrie! Si oamenii dau navala pe poarta uzinei. In stanga blocului straluceste Alimentara, care a fost transformata in supermarketul Billa. Pe toate le-a furat Bolozan si le-a adus in Fartanesti! Imi sterg mucii cu maneca paltonului.
Ma opresc istovit. As vrea sa intru in aceste cladiri furate de Bolozan, sa-i vad pe copiii otelarului, sa-i cunosc pe muncitorii Uzinei Mecanice, sa-i incurajez pe pensionarii care se asaza in Alimentara la cozile pentru lapte si carne… Un cor de strigate se aude din mijlocul luminilor. O iau la goana si constat ca oamenii din fata s-au oprit si zbiara, dau bezmetici din maini, parca vor sa sparga luminile si din revolta lor inteleg ca blocul nu este bloc, si nici Uzina Mecanica nu este o uzina, iar Alimentara e doar o lumina colorata… Sunt holograme, niste imense holograme! Bolozan ne-a daruit ceea ce iubeam mai mult: trecutul in care ne simteam nemuritori! Oamenii se retrag din lumini, unii le privesc extaziati, altii injura si ameninta pentru ca au fost mintiti.
— Uite ingerii! striga o voce din apropiere.
— Ingerii! se cruceste un barbat.
Ne holbam la ingerii care coboara din cer. Au aripi, sunt ingeri! Pe undeva trebuie sa fie si ingerul meu pazitor, pe care trebuie sa-l recunosc, sa-l chem si sa-l imbratisez. Pentru ca eu am trait fara sa ma gandesc la ingerul meu pazitor si fara sa-l rog sa ma apere de toate relele acestei lumi. Ce facea ingerul meu pazitor cand te loveam si-ti dadeam borsul pe nas, bai, tata? Sangera. Dar cand o ascultam pe mama povestindu-si viata grea langa tine? Ingerul meu isi lega aripile de tevile de apa si de gaze din bucatarie. Cand plangeam pe holurile spitalului, asteptand ca Olga sa iasa din operatie, ce facea ingerul meu pazitor? Plangea, dar nu-i simteam lacrimile care imi udau crestetul. Cand o iubeam pe Simona, ingerul meu pazitor imi pazea visele. Cand am lovit-o, s-a ascuns. Cand Miruna s-a nascut, ingerul meu pazitor a tresarit. Cand scriam zeci si zeci de articole in revista, ca sa-mi castig leafa de ziarist, ingerul meu pazitor ma atingea cu aripile si-mi dadea incredere. Uite, acum vreau sa-mi imbratisez ingerul, care coboara din cer odata cu alti ingeri…
Oamenii se reped asupra primului inger care a cazut pe pamant. Se inghiontesc, se lovesc si se injura ca sa-l prinda. Si alti ingeri coboara incet, sunt o multime de ingeri, tot campul Fartanestiului e plin de ingeri, bai, tata!
Deodata, luminile hologramelor se sting si ramanem in bezna. Oameni si ingeri! Orbecaim ca sa-i prindem. Unii au apucat chiar doi sau trei ingeri…
— Sunt papusi! se aude o voce infierbantata.
— Ursuleti de carpa! constata o femeie gatuita de furie.
— Sunt bani! anunta un barbat.
— Bani, fratilor! Sunt bagati euro in ursii astia!
Un barbat imi cere o bricheta. Aprind bricheta si luminez un urs care seamana cu Pufy, numai ca are burta despicata. In burta ursului sunt bani. Sunt euro! Sunt multe bancnote de cate o suta de euro. Un teanc gros… Barbatul apuca teancul de bani, arunca papusa si fuge sa apuce alt urs. O silueta il doboara pe barbat, ii pune la pamant, il loveste si-i ia banii, apoi dispare. Il recunosc pe unul dintre chelneri, imbracat in pufoaica. Si altii chelneri dau navala si-i ataca pe oameni, furandu-le papusile si banii. Sunt ca niste diavoli. Flacara brichetei se stinge. Agitatia se transforma intr-o bataie intre oameni si diavoli pentru acesti ursuleti legati fiecare de o mica parasuta.
AUTORUL
Petre Barbu este ziarist. A debutat editorial cu volumul de nuvele Tricoul portocaliu fara numar de concurs, Editura Cartea Romaneasca, 1993.
A publicat romanele Dumnezeu binecuvanteaza America, 1995, Ultima tresarire a submarinului legionar, 1998, Blazare, 2005, volumul Teatru, 2003. Cartea de schite si nuvele Pana la capatul liniei, Editura Cartea Romaneasca, 2012.
In 2003, a obtinut premiul „Cea mai buna piesa romaneasca a anului“ – UNITER cu piesa de teatru Tatal nostru care esti in supermarket.
Patru schite din volumul Pana la capatul liniei – „Gerul iubirii“, „Rolul vietii mele“, „La o crasma din Fundeni“ si „Vai, sarmanul tata!“ – au fost montate intr-un spectacol radiofonic realizat de regizorul Attila Vizauer (Radiodifuziunea Romana, 2013). Productia Vai, sarmanul tata! a primit premiul al II-lea la sectiunea „Teatru scurt“ a Festivalului International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova (Bucuresti, 2013).
CARTEA
Marea petrecere este un roman de dragoste. Este povestea initierii in iubire ca o falsa incercare de salvare a sufletului. Este o ratacire in labirintul vietii, o carte in care moartea este un bun pretext pentru a invata lectia iubirii, pentru ca disparitia fiintelor iubite ne impinge sa traim viata cu si mai mare pasiune. Pentru a umple golul. Pentru a intarzia (intr-o amagire!) propriile suferinte si apropierea sfarsitului.
Marea petrecere este si povestea esecului existential al unei familii din Romania legata nu prin iubire, ci prin suferinta generata de o boala fara speranta, fara scapare, dar si povestea esecului unei societati, ravasita de minciuna si coruptie, roasa de un cancer pe care oamenii il accepta resemnati, ei insisi contaminati de aceeasi boala. Asa incat, aproape nimeni nu mai stie cine este pacientul care trebuie salvat: omul sau societatea?