In definitiv de ce sa mergi sa votezi? Toti sunt o apa si-un pamant, la fel de corupti, la fel de smecheri blablabla. Ce rost mai are sa ne deranjam sa iesim din casa si tura asta? Nu schimbam nimic, ii inlocuim pe unii cu altii. Si-atat.
Cu greu am scris randurile de mai sus, insa asa gandesc multi dintre semenii nostri. Logica asta convine de minune celor care vor pe mai departe sa se infrupte. Noi sa fim obositi, demoralizati si fara de speranta, iar ei sa fure nestingheriti in continuare. Imi povestea cineva implicat in campanie ca s-a dus intre oameni, iar unii intrebau: „Voi ce ne dati, ca ailalti au venit macar cu ceva?“.
Democratia ne da dreptul de a vota liber. Chiar si cu hotii, daca atata ne duce capul. Iar pentru „pacostea“ de a merge la urne, unii au murit in decembrie 1989. Ca sunt smecheri cei pe care ii alegem e deja alta poveste. Dar nu e doar vina coruptilor ca nu sunt izgoniti din politica. Nu vor pleca niciodata de bunavoie. Ba mai mult, rad probabil si ei ca reusesc sa prosteasca alegatorii din patru in patru ani.
Cand vezi baroni locali, despre care toata lumea spune ca-s corupti, ca sunt realesi cu 50-60 la suta, ceva nu-i in regula. Nu cumva e o complicitate intre baronul cu pricina si mare parte din comunitatea respectiva? Evident ca da, si inca una pe fata. Complicitate de sus pana jos. Stim ca fura, da’ ne pica si noua ceva. Plus lozinca aia pacatoasa „Dom’le, a mai facut cate ceva si pentru noi. Las’ ca-i bun omul“. Directorul de institutie din aria de acoperire a baronului e interesat ca protectorul sau sa castige. Daca seful sau politic pierde, se duce si el la vale, adica isi poate pierde functia. Mergand mai departe, cel care se multumeste sa traiasca din ajutoare sociale, tichete de Paste sau de Craciun sau sa prinda o portie de sarmale la nu stiu ce hram al localitatii e la randu-i multumit ca nu-l intreaba nimeni de sanatate. El e bucuros ca si la anul va avea parte de aceeasi atentie. Ce mare scofala ca in targul sau ar aparea un investitor? E tot aia, specializarea lui ramane „incasator pleasca“.
Cand aceste doua categorii (clientela de partid plus asistatii) fac masa critica, atunci sansa schimbarii e minima. De asta personaje precum Oprisan, Vanghelie, Nichita sau Mazare sunt invincibili.
Mergeti in orasele pe care acestia le conduc si veti constata ca oamenii activi, care muncesc pe branci toata saptamana, nu doar ca nu-i agreeaza, ci ii urasc pe baroni. Pentru ca nici o persoana cinstita, care munceste o luna intreaga pentru 1.500 de lei, nu va suporta matrapazlacuri. Dar nimeni nu-i clinteste pe boierii politici din functii. Nu-i ciudat?
De ce se intampla toate astea? Complicitatea de care pomeneam anterior nu ar fi suficienta daca oamenii activi, seriosi, care isi vad de treaba ar iesi masiv la vot. Daca aceasta categorie ar spune la un moment dat „Gata, pana aici“, la nivel politic s-ar produce un adevarat cutremur. Nu neaparat ar disparea coruptii, dar macar s-ar imputina. Cand un primar sau sef de CJ are dosar penal pentru licitatii trucate, iar trei luni mai tarziu e reales fara probleme in functie, zau daca omul politic aratat cu degetul in piata mare are vreo vina.
Pe 2 si 16 noiembrie nu alegem primarul sau deputatul de colegiu, ci presedintele Romaniei. E vorba de soarta tarii pe urmatorii cinci ani, daca nu chiar zece. Nu e totuna daca la Cotroceni ajunge o paiata, un om manevrabil, un personaj care ar face pe placul baronilor sau daca va fi ales un om care sa nu fie atat de legat de structuri.
Daca alegem sa stam acasa, rezultatul e previzibil. Daca jumatatea de Romanie cu capul pe umeri se va trezi din letargie, atunci mai exista o sansa. Cand 20.000 de asistati social dintr-o comunitate voteaza, nu e totuna daca de partea cealalta vin la vot 15.000 sau 125.000 de oameni.
Cand stai si doar te plangi ca nimic nu-ti merge, sansa de a te ridica e minima. Daca insa strangi din dinti si mergi mai departe, atunci poti spera ca la capatul drumului sa gasesti ceea ce cauti. Asa ca haideti la vot, ca se poate!