Asa se face ca de sase ani n-am mai citit nici o carte de Salman Rushdie – stiu, sunt un incult si cer sa fiu pus la stalpul infamiei de insasi Monica Barladeanu. Un prieten mi-a daruit insa de curand cinci carti, printre care si Surasul Jaguarului. Cred ca ii evocasem recent pasiunea mea pentru America – America aceea care nu e de Nord, mai exact.
Si iata-ma incepand aceste randuri scrise despre Nicaragua, despre miscarea de stanga care a reusit sa castige tara asta enorma in care sunt putini oameni si e multa jungla. Salman Rushdie m-a incantat! Sunt ziarist, iar cartea aceasta nu este una de fictiune. Este – sa convenim asupra acestui termen – o relatare. Foloseste indelung mijloacele jurnalismului, mai ales, in detaliu, observatia.
Salman Rushdie are ochi de reporter si fraza scurta, vie, care poate sa deschida si sa inchida lumi, care stie sa doara si sa taca. Salman Rushdie avea treizeci si noua de ani cand a scris-o si deja forta de a intelege fara semnificative erori ce e pe lumea asta.
Poate ca nici nu stiti unde e Nicaragua pe harta, poate ca nici nu va pasa, poate ca v-ati saturat de tematica asta a decolonizarii Americii Latine. Poate ca, politic, detestati stanga, desi stanga romaneasca, la care poate ca va raportati, este doar o caricatura. Salman Rushdie se trezeste intr-o calatorie voita in tara aceasta ciudata, intre puseele de razboi civil, atacata de nord-americani, intr-o disproportie biblica a fortelor. In tara asta in care cei mai multi dintre conducatorii de atunci (cum si de acum!) erau poeti. Si ce minunata e calatoria lui in Nicaragua, ce adevarate, ce actuale sunt problemele pe care le ridica despre demnitate, despre curaj, despre cenzura, despre presa, despre propaganda.
Un intelept constata ca daca am aduce pe pamant un om care a trait acum doua mii de ani, n-ar intelege nimic din tehnologia in care ne-am izolat. Dar ia sa-i vorbim noi despre coruptie, despre natura umana, despre rau si despre eroi! Ne-ar intelege pana si nuantele. Inteleptul nu gresea.
Surasul Jaguaruluieste o carte in care sunt depozitate cateva chestiuni fundamentale despre om in istorie si asta nu mai are nici o legatura cu Nicaragua si tocmai de aceea pot sa vin pana si eu si sa o citesc dupa atatea decenii, fara sa gresesc.
Surasul Jaguaruluieste o carte mare, fara sa aiba volum, este o carte care poate sa lase dincolo de ultima pagina cateva semne de intrebare. Sunt si unele imagini de mare literatura aici, desi cartea e adevarata pana la sange. Istoria unei moase din Nicaragua sau istoria strazii facute din caramizi, caci dictatorul avea fabrica de caramizi, sau istoria femeii care purta aur in dispretul austeritatii sau…
Nicaragua e atat de indepartata! Poate nu voi ajunge niciodata sa pasesc acolo. Dar daca nu va fi asa? Daca munca mea de reporter fara frontiere ma va duce acolo? N-am ajuns eu acasa la Salvador Allende? N-am ajuns eu in periferia Beijingului? N-am ajuns eu in Transnistria? N-am dansat eu asta-vara cu o milionara trecuta de prima tinerete din Guatemala, o doamna miniona imbogatita in industria romului? Ba da.
Ei bine, daca voi ajunge in Nicaragua, atunci voi fi stiind ceva, ceva important, despre tara aceasta care ne este mai vecina decat credeti. Acesta este miracolul scrisului, sa te calatoreasca, sa te fascineze, sa iti lase ganduri care nu mai trec, iar Salman Rushdie are forta sa il infaptuiasca. Ma tin inca departe de Versetele satanice si de Copiii din miez de noapte, dar nu pentru mult, nu pentru mult. In curand, ii voi face dreptate acestui scriitor, traindu-mi ultimele consecinte ale pacatului de a-i fi gresit pe cand eram prea tanar.