Apar si dispar festivaluri – despre Festivalul de teatru idis „Avram Goldfaden“, o initiativa unica in felul ei, ati mai auzit ceva? –, investitiile straine isi iau campii gonite de o legislatie care se modifica si ea haotic, dupa cum bate vantul si o cer interesele „alesilor“. Se inchid librarii si pana si teii, chiar si ei – o traditie a Iasului – dispar unul cate unul, retezati de escadronul fierastraielor comandat de cine stie ce venetic. Intr-un asemenea context „furtunos“, faptul ca „Suplimentul de cultura“ s-a incapatanat sa apara saptamana de saptamana vreme de zece ani este, daca nu o performanta, macar o rara avis in peisajul mediatic cultural autohton.
Privind lucrurile din interior, pot spune fara teama de a gresi ca a existat o conjunctura de factori care a favorizat o astfel de mai putin obisnuita continuitate. Primul ar fi echipa: o echipa de jurnalisti culturali si de colaboratori entuziasti care nu s-au lasat cuprinsi de lehamitea si plictisul care ne caracterizeaza, si nu chiar de azi, de ieri. O echipa profesionista aflata sub imboldul, hulit de multi, al „lucrului bine facut“. Un alt factor decisiv a fost colaborarea excelenta dintre „Ziarul de Iasi“ si Editura Polirom, doua institutii care au asigurat logistica si fondurile necesare aparitiei si difuzarii revistei, considerand-o un dar facut orasului si locuitorilor lui. Si, desigur, un rol important l-a avut orientarea revistei, asa cum a fost ea conceputa de cel care a fost de la inceput si continua sa fie „mentorul“ publicatiei – George Onofrei: o revista de informare destinata unui public larg, care sa evidentieze evenimentele importante din viata noastra cultural-artistica si sa mentina treaz interesul pentru actul de creatie si respectul pentru realizatorii lui. A fost un pariu temerar daca ne gandim ca unii au strambat din nas, convinsi fiind ca reteta presei culturale nu poate fi decat cea incetatenita, cu recenzii si critici de specialitate docte, impanate cu concepte, neologisme, formulari gratioase si citate care sa situeze mai presus de orice indoiala lecturile semnatarului. Asta in vreme ce altii acorda presei culturale o importanta zero taiat in patru, care nu ar egala-o nici macar pe aceea a unui goagal ceva mai rasarit. Cat despre suplimentele de cultura ale cotidienelor nationale, aproape ca nu e cazul sa mai amintesc.
Fiind un moment aniversar, nu am sa raspund aici asa-ziselor acuze de lipsa de patriotism local care s-au facut auzite dintr-o directie sau alta. „Suplimentul de cultura“ nu si-a dorit sa fie o publicatie provinciala. Cantonarea geografica sau, mai rau, aservirea fata de un grup local de interese sunt cele mai mari capcane in care poate cadea o publicatie. Un oras care vrea sa fie „capitala europeana a culturii“ – si FILIT e un bun argument ca poate – ar trebui sa stie cum sa ocoleasca astfel de pericole, cum sa dialogheze cu tara, cum sa isi promoveze valorile fara sa devina prada vanitatilor locale. Daca Iasul o si face sau nu, e o alta discutie. Deocamdata, publicatiile iesene care chiar conteaza pe plan national (unele finantate si din bugetul local) abia daca pot fi numarate pe degetele de la o mana. Ceea ce, avand in vedere traditia de care facem atata caz, e cam putin. Pe cat i-a stat in puteri, „Suplimentul de cultura“ a punctat, uneori pe spatii tipografice ample, multe dintre evenimentele culturale si artistice, chiar daca s-au desfasurat la Bucuresti, Sibiu, Timisoara, Cluj-Napoca sau altundeva.
Nu sunt un adept al schimbarilor de dragul schimbarii. „Suplimentul de cultura“ trebuie sa continue pe drumul pe care a pornit. Echipa redactionala actuala este cea care stie cel mai bine ce are de facut pentru ca peste alti zece ani sa poata sa se prezinte din nou cu fruntea sus. M-ar bucura sa stiu ca si peste zece ani dumneavoastra, cititorii, veti fi nerabdatori sa gasiti in fiece sambata „Suplimentul de cultura“ in cutia postala sau la chioscul de ziare preferat. Ori ca veti accesa www.suplimentuldecultura.ro fie din curiozitate, fie din obisnuinta, fie si doar ca sa aflati ce s-a mai petrecut nou intr-un domeniu, cel cultural, un domeniu care pare astazi complet neglijat de niste politicieni indiferenti si obtuzi, daca nu chiar – multi dintre ei – ignoranti.