Cand a aparut in 2004 „Suplimentul de cultura“, jurnalismul cultural era intr-una dintre cele mai faste perioade ale sale. Piata publicistica se bucura de o abundenta de reviste de profil, iar nici un ziar central (de la cele cu tiraje ametitoare pana la cele de „sacosa“) nu isi permitea sa dea drumul la tiparnita fara sa cuprinda macar o pagina culturala. Adeseori chiar doua. Un supliment cultural la nivelul lui 2004 nu era vazut nici pe departe drept vreo excentricitate. Din acest motiv, la aparitia sa, „Suplimentul de cultura“ a trebuit sa faca aproape un bungee jumping editorial si sa duca negocieri puternice pentru a constitui o echipa forte de colaboratori. Erau vremuri in care iti disputai cu revistele „concurente“ reporterii de actualitate, autorii de rubrici permanente, specialistii din diverse domenii. Nu de putine ori apareau nervii atunci cand „concurenta“ iti sufla de sub nas semnatura ravnita. Vremuri in care era de neconceput sa nu ai un reporter acreditat la principalele institutii administrativ-culturale (Ministerul Culturii, Institutul Cultural Roman etc.).
Tabloului descris mai sus, in mod evident, ii lipseste happy-end-ul, cunoastem prea bine ceea ce s-a petrecut cu presa scrisa in ultimii ani – o prabusire a tirajelor si o concediere in masa a redactorilor de la cultura si de la pagina de externe. Jurnalismul cultural s-a mutat pe online in buna masura, dar a suferit transformari uriase generate de cerintele noului mediu de comunicare. La aparitia „Suplimentului de cultura“, „html-ul“ era inca rege, iar a avea editie electronica – un lucru de lauda.
Intr-un anume sens, „Suplimentul de cultura“ a fost putin inaintea vremurilor sale acum 10 ani, fiind primit in anumite cercuri cu mari rezerve dat fiind tonul sau adeseori foarte jucaus, alert, lipsit de orice prejudecati culturale si extras total dintr-o zona provinciala. Dupa 10 ani cred ca ne putem lauda cu asta fara sa trebuiasca mimata vreo falsa modestie. Observam ca un ton relaxat, apropiat de cititor a devenit, mai ales in epoca social media, regula, iar nu exceptia.
As mai spune ca intr-un peisaj media dominat de haos, de imprevizibil 10 ani inseamna deja longevitate pentru o publicatie. Pe drept cuvant, „Suplimentul de cultura“ a fost invidiat pentru climatul stabil in care si-a desfasurat activitatea redactionala. Asa este, Editura Polirom a asigurat o stabilitate financiara revistei care chiar e demna de invidie – in epoca taierilor bruste de buget, a reorganizarilor de tot felul. Chiar si in plina criza financiara, cu o piata de carte in prabusire, nu s-a pus nici o clipa problema afectarii revistei. La fel, pariul asumat de „Ziarul de Iasi“, care a asigurat „Suplimentului“ o logistica ramasa unica in Romania (cate cotidiene centrale, bunaoara, mai editeaza macar un ghid TV, ce sa mai vorbim de un saptamanal cultural?), si-a vazut culese destul de repede roadele.
Mica echipa a „Suplimentului“ a cunoscut mai multe plecari si sosiri de-a lungul timpului. Istoria sa e legata insa strans de activitatea celor doi „SGR-isti“ – Victor Jalba si Florin Iorga – si de Ana-Maria Onisei, primul redactor al revistei. Din 2006 Anca Baraboi a preluat sarcini redactionale pana la nivelul de a deveni „vioara intai“ a revistei, cum se intampla in prezent. In mod evident, „nucleul dur“ de la inceput trebuie pomenit, fara de care proiectul ar fi fost imposibil: Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu si Emilia Chiscop (colegiul de redactie impreuna cu care a fost creionat proiectul revistei si ulterior implementat).
Asemenea tuturor proiectelor esentiale si durabile ale Editurii Polirom, „Suplimentul de cultura“ nu ar fi existat de la bun inceput fara Silviu Lupescu, care a avut incredere ca o asemenea revista poate aparea si se poate impune pe piata revistelor culturale. Cu o libertate acordata calculat la inceput, apoi totala, echipa „Suplimentului de cultura“ a urmat un parcurs firesc – fara sa insemne ca primele luni au fost tocmai usoare.
Sigur ca majoritatea „confesiunilor“ din acest numar special al revistei tin de legatura sufleteasca a multora dintre noi cu revista pe care o cititi in fiecare sambata de atatia ani. O data la 10 ani cred ca va putem „permite“ dumneavoastra, cititorilor, sa aruncati un ochi in „bucataria“ noastra.
La Multi Ani, „Suplimentul de cultura“!