Imi amintesc cu mare placere de campania din 2004 a Editurii Polirom, Voteaza literatura tanara. Ei bine, „Suplimentul de cultura“ s-a pliat excelent pe acea campanie, desavarsind-o cu uneltele jurnalisticii: interviuri cu autorii, stiri si ample relatari de la lansari, fragmente din carti, cronici literare. Si asta nu ocazional, ci numar de numar. Aici as situa meritul principal al „Suplimentului de cultura“: puterea de a transforma o carte si un autor roman in fapt de presa. La 10 ani de la acea campanie, se poate spune ca pariul cu literatura romana este castigat, atat de Editura Polirom, cat si de „Suplimentul de cultura“. Personal, mi-as dori ca exemplul oferit de „Suplimentul de cultura“ sa fie urmat si de alte institutii de presa. Prea rar, prea putin, deseori neelocvent, avem scriitori romani invitati in ziare, la radio sau la televiziune. Sigur ca sunt si exceptii fericite. Dar, intr-o lume saturata de ciorovaielile politice, ar fi necesar sa se auda si alte voci in dezbaterea publica romaneasca. Scriitorii nostri, care scriu si despre istoria tumefiata a Romaniei, dar si despre tranzitia apasatoare, ar putea fi interlocutori exemplari in dezbateri despre adevarul acestor ani. E nevoie ca vocea lor sa fie auzita, sa fie inteleasa. Paradoxul este ca, deseori, cei din alte tari – editori, public, jurnalisti –, avand la indemana traducerile, nu putine, din literatura romana, vad filonul de adevar in scrierile scriitorilor romani. Si-i cheama la targurile de carte, ii pun fata in fata cu scriitori europeni, tocmai pentru a inlesni un dialog necesar lumii acesteia. Noi, cu ai nostri, ne rezumam sa facem doar emisiuni „specializate“. Poate ca tipul de interviuri practicat de „Suplimentul de cultura“ cu autori romani s-ar putea vedea si „pe sticla“, in programe „generaliste“. De ce n-ar fi un scriitor roman mult mai interesant decat un om politic?