Mie nici acum nu-mi vine sa cred ca „Suplimentul de cultura“ are zece ani. De unde pana unde? Doar mai ieri vorbeam la telefon cu Luci Teodorovici, care ma invita sa scriu la ceea ce urma sa fie – si a ramas – singura publicatie culturala saptamanala din afara Bucurestiului. Nu stiam atunci la ce ma inham.
De zece ani scriu saptamanal in „Suplimentul de cultura“. E ceea ce as numi decada mea „Supliment“. In deceniul care a trecut am blestemat in multe randuri momentul cand se apropia termenul limita pentru predarea textului saptamanal, m-am framantat de zeci de ori cautand o tema sau rescriind cate un text care nu voia sa iasa – dar a meritat. Nu-ti dai seama cat de mult bine ii face unui scriitor colaborarea la un saptamanal pana nu o incerci pe propria piele. Scriind la „Supliment…“, mi-am pastrat controlul si disciplina invatate odinioara la „Monitorul de Iasi“, mi-am biciuit periodic imaginatia si mi-am impus o rutina creativa (care nu e ceva rau, ci dimpotriva). De cate ori vin in Iasi, ma intalnesc cu oameni care imi spun cat de mult le-a placut unul sau altul din textele mele recente din „Suplimentul de cultura“. Asa stiu ca scriu pentru cineva si ma gandesc de fiecare data si la oamenii aceia care isi gasesc timp sa citeasca reviste culturale. De fiecare data ma straduiesc sa nu ii dezamagesc. Asta inseamna pentru mine rutina creativa de la „Supliment“…
Si, daca tot e sa privesc in urma, vad ca saptamanalul iesean a lasat urme si mai profunde in scrisul meu. Asa si era menit sa fie, de vreme ce rubrica „Romanii e destepti“ si-a primit numele de la titlul volumului meu de eseuri omonim, care pe atunci era la fel de proaspat ca si revista, iar acum a ajuns la editia a treia. Aniversare la aniversare. Mai mult, texte aparute de-a lungul timpului in saptamanalul iesean si-au gasit locul in unele din volumele mele, in DEX-ul si sexul si in Numele mierlei. Daca n-ar fi fost „Suplimentul…“, poate ca nici nu le-as fi scris.
Acum pot spune deschis ca am fost convins inca de la inceput de longevitatea „Suplimentului de cultura“. O pot dovedi: primul text pe care l-am publicat in numarul 1, in 13 noiembrie 2004, era intitulat „Literatura tanara? A se slabi!“ si era postdatat „noiembrie 2024“. Visez la momentul cand o sa aniversam douazeci de ani de existenta a revistei (sau, daca vreti, a magazinului cultural), iar eu o sa il public a doua oara – de data asta la momentul potrivit, fara sa schimb nici o litera din el. Sunt curios cat de actual o sa fie atunci.