In aer plutea ceva atat de sarbatoresc si de intremator, incat simteam ca as putea rasturna muntii. Acum, revazand acea zi ca pe un film, imi dau seama ca starea de bine, energia de nestavilit, intreaga euforie imi veneau si din faptul ca eram inconjurata de foarte multi oameni tineri, destepti foc si talentati cat nu cuprinde. Vorbeau frenetic despre carti si reviste, despre cum i s-ar putea redeschide publicului apetitul pentru literatura vie, pentru arta nebatranicioasa. Si despre cum se hotarasera sa le serveasca acestor cititori o portie in plus de cultura printr-o noua revista, care voia sa fie altfel.
E drept, mai aveam un motiv de bucurie. Pentru prima oara o revista (in afara „Orizontului“ meu de pe Bega) ma invita sa tin o rubrica de 4.000 de semne despre ce orice misuna prin cuhnii si prin capul meu de bucatareasa. Nici nu v-ar veni sa credeti, draga Silviu Lupescu, draga George Onofrei, ce sansa mi-ati dat! Pentru ca m-ati lasat sa zburd liber, mi-am dat masura fanteziei si in pagina 10, si in viata de zi cu zi, printre oale, in fata aragazului Zanussi. Nu doar ca mi-am descatusat pana, dar am prins curaj si prin cratite, ca un castigator la „Master Chef“. Din tot ce-am servit pret de doi ani in „Ars coquinaria“ a iesit o cartulie, Ultimul sufleu la Paris. 69 de retete culinare, care s-a vandut binisor pentru ca titlul promitea multe.
Dar aventura mea la „Supliment“ nu s-a incheiat acolo. Am gasit pentru o alta rubrica un nume ca din telenovele, Secretul Adrianei, si, pret de cativa ani, in doar 3.500 de semne, am tot povestit cum iti pot face viata frumoasa si senina micile bucurii zilnice pe langa care trecem prea usor, uneori fara sa le bagam de seama. Daca ati sti ce noua sansa mi-ati dat! In deplina libertate, dar inghiontita cumva de talentul si fantezia vecinilor din celelalte pagini, n-am vrut sa pierd pasul si ritmul, mi-am lepadat toate corsetele si mi-am dat drumul. Din toata aceasta truda au iesit la iveala doua carti, unde cred ca m-am jucat de-a proza. Una a aparut mai demult, Prozac. 101 pastile pentru bucurie, si cealalta sta sa apara zilele astea: Prozac 2. 100 de pastile impotriva tristetii.
Deci, ce vreau sa spun de fapt la ceas aniversar? Ca, odata cu „Suplimentul…“, m-am nascut pentru a doua oara si eu. Si asta s-a intamplat, iubiti coechipieri, deoarece mi-ati dat, prin paginile voastre, nu doar o portie de cultura altfel, ci si o portie de viata. Langa voi, printre voi, impreuna cu voi, m-am simtit mereu tanara, plina de curaj, neingradita, gata de orice nebuneala. Altfel. Asa ca sa cresteti (si mai) mari, voiosi si sanatosi!