Au trecut mai bine de zece ani de cand am stat cu George in nu mai stiu ce cafenea si mi-a explicat planul pentru „Suplimentul“. Plan intocmit cu Alex si altii. M-am implicat si eu, mai putin. Am facut prima „fata“ a „Suplimentului“ si logo-ul. (Nu va obositi! Orice mi-ati spune, stiu deja!)
Pe urma am vrut sa ma trag pe margine. Ti-ai gasit! Ma obliga sa scriu saptamanal pentru ei!
Zece ani la „Suplimentul de cultura“ (adica „SdC“) – cate zece ani, de la fiecare: de la George, de la Anca, de la acel Florin, de celalalt Florin, de la Lucian, de la Alex, de la toti ceilalti. Cand tragi linie si aduni vezi ca investitia a meritat.
Pe urma, zece ani sunt o performanta daca te gandesti la taifunul care jumuleste presa scrisa de un deceniu incoace. Catarat pe insula lui mica, in ochiul furtunii, SdC nu numai ca a rezistat, dar a reusit sa bifeze si cateva puncte din planul ala initial. Si alte cateva care nu erau prevazute.
Dar ce e fain la aniversarea asta e ca mai sunt o groaza de chestii de facut in continuare. Lumea s-a schimbat, presa s-a schimbat, sunt atat de multe lucruri de spus, in forme noi sau care abia asteapta sa fie descoperite! Fiindca zece ani reprezinta totusi o baza a naibii de solida pe care sa poti construi in continuare. Si fiindca, va spun eu, presa scrisa nici nu se preda, nici nu moare asa usor. Asa ca, daca imi permit sa spun „maine“ in redactia SdC, asta nu echivaleaza cu un fluierat in biserica.
Acum, deh, stiu: Dumnezeu are cai nebanuite, iar karma e karma. Orice este posibil. Dar parca ma vad intr-o dimineata la cafea, dupa alta emisiune la radio, si parca il aud pe George: „Ghici ce aniversam anul asta!“. Stiu ce am sa ii raspund.