In 2006 am castigat un premiu literar la Targul de Carte de la Frankfurt, oferit de o fundatie culturala austriaca, sponsorizat generos de o mare banca austriaca. Apoi a intrat pe fir domul Wieser, editor austriac, care a ingrosat frumos factura servita bancii, scotandu-mi o carte in editie bilingva (romano-germana), groasa cat Biblia, cu coperti cartonate (dintr-un roman de 250 de pagini).
La lansarea de la Viena, organizata de asociatie, unde erau peste 100 de oameni in sala, editura nu a trimis cartea. Oamenii de la editura au tot amanat cateva saptamani – venim maine – si, cu un sfert de ora inainte de lansare, au dat un telefon si au spus ca a murit bunica celui care trebuia sa vina cu cartile.
Apoi editorul nu m-a informat niciodata – cum au facut absolut toti ceilalti editori straini ai mei – despre cine si ce a scris despre carte, despre situatia vanzarilor. Nimic. Absolut nimic. Intre timp, am trecut de mai multe ori prin Viena, am stat acolo aproape doua luni, am avut lecturi publice, am dat interviuri si de doua pagini in ziare prestigioase, la teveuri si posturi de radio de-acolo. Niciodata editorul nu si-a manifestat curiozitatea sa ma cunoasca, sa dea un semn de viata.
La inceputul anului, un critic literar, inteleg, renumit in Austria, Cornelius Hell, a venit special la Iasi sa ma cunoasca si sa ma intervieveze. Prilej cu care am aflat ca imi apare o a doua editie a romanului. Fara nici un contract cu mine, fara nici un semn. Pur si simplu.
Prin august, o echipa de filmare s-a deplasat la Iasi si a facut un documentar despre mine si oras, care va intra pe 4 posturi TV din Austria si Croatia. Regizorul Radovan Grahovac mi-a reconfirmat ca-mi apare o noua editie a romanului. Am si gasit coperta pe net. Am scris editurii, am cerut explicatii si am primit doar un scurt raspuns, in bataie de joc: sa le dau un cont in care sa-mi depuna niste bani. Am refuzat, evident, si le-am spus ca vreau sa avem un contract negociat de ambele parti. De-atunci, tacere.
Tot prin august, am fost intrebat de o doamna vieneza daca sunt dispus sa vin la un festival de la Viena, in jur de 13 noiembrie, pentru niste evenimente cu a doua editie a romanului meu. Am acceptat si cu gandul ca macar o sa-l vad pe domnul Wieser fata in fata. Apoi, cu FILIT-ul, am uitat de discutie, am banuit ca nu se mai face, n-am mai primit nici o informatie. Acum trei saptamani, imi arata un prieten site-ul festivalului de la Viena, unde sunt trecut cu trei evenimente in doua zile, frumos programate si anuntate public fara sa ma intrebe nimeni nimic. Ii scriu doamnei de la Viena si o intreb ce se intampla. Daca mai sunt invitat, de ce nu-mi spune si mie nimeni cum vin, daca vin?
Acum doua saptamani, primesc de la doamna direct un bilet de avion: sa pierd aproape o zi pe drum, prin Bucuresti, trezindu-ma la 3 dimineata, cu o conexiune asa scurta incat e imposibil sa prind urmatoarea cursa si sa am si un eveniment mai pe seara. Apoi a doua zi, alte doua, apoi a treia zi sa-mi iau talpasita acasa. Tot prin Bucuresti, desi exista zbor direct Iasi-Viena. I-am spus ca sorry, nu se poate. Nu se poate sa primesc bilet fara sa fiu intrebat daca e ok, nu prea se poate sa prind conexiunea, nu se poate sa am un eveniment in ziua in care ma trezesc la 3 dimineata, sa am 3 evenimente in 24 de ore, sa vorbesc despre o carte scoasa fara contract, sa vin si sa plec prin Bucuresti cand exista zbor direct din Iasi. Doamna de la Viena mi-a raspuns uluitor: „multumesc ca vii la festival“. I-am scris din nou I DO NOT COME!, ca nu se poate. Dar ea a insistat ca se poate, in conditiile in care si o doamna din Dealul Vaii ar fi inteles ca si de ce nu.