Am revazut cateva din articolele despre felul de a da viata muzicii de catre Sergiu Celibidache, dupa ce un prieten american mi-a semnalat seria noua de inregistrari live de concerte cu Orchestra RadioTeleviziunii Franceze (ORTF) aparute pe disc in Japonia, la casa Altus. O casa de discuri specializata pe arhive live ale marilor maestri si care, in anii trecuti, s-a remarcat prin editarea unor concerte cu orchestrele germane conduse de dirijorul roman.
Sergiu Celibidache a fost prim-dirijor invitat al ORTF o perioada scurta, intre 1973 si 1975. O orchestra pe care a parasit-o – asa cum rezuma bine lucrurile un critic in astazi defuncta revista „Répertoire“ – „in urma unei serii de conflicte cu muzicienii, putini inclinati, cum se petrec adesea lucrurile in Franta, sa accepte profunzimea innoitoare a conceptiilor sale si exigentele de inalta perfectiune, pe care unii indraznesc sa le califice drept capricii tiranice. Vor ramane mult timp in memorie aceste momente de recreere de neuitat, cu atmosfera lor de imponderabilitate senzuala (Ravel), de sarm hipnotic (Valsurile lui Strauss), de jubilare interioara, toate tinzand spre perfectiunea ideii sonore si iradiere spirituala“.
Astazi denumita Orchestra Nationala a Frantei (ONF), dupa o succesiune de denumiri de la fondarea ei in 1934 de catre ministrul telecomunicatiilor timpului, sub bagheta Désiré Emile Inghelbrecht pana in 1943, formatiunea simfonica a cunoscut momente de varf si mai putin bune, condusa de mari dirijori ca Manuel Rosenthal (intre 1944-1947) si Roger Desormière (1947-1951). Sergiu Celibidache o prelua in 1973 de la Jean Martinon, care o condusese timp de cinci ani, lasand in urma o serie de realizari remarcabile. Lui Celibidache aveau sa-i succeada nume cu rezonanta, dar nici pe departe de calitatea sa, ca Lorin Maazel, Jeffrey Tate, Charles Dutoit.
Multe dintre inregistrarile aparute acum legal, prin cooperarea dintre compania Altus si arhivele INA (Institutul National al Audiovizualului) de la Paris, au fost cunoscute colectionarilor si celor care l-au urmarit pe Celibidache, atat gratie unor discuri semi-pirat, cat si transmisiunilor postului de radio France Musique in superba sa emisiune consacrata arhivelor si purtand titlul sugestiv „Les greniers de la mémoire“ („Hambarele memoriei“). Ultima emisiune consacrata lui Celibidache dateaza – daca nu ma insel – din 2012, realizata de Karine Le Bail si in ea au fost retransmise, intre altele, Simfonia a 8-a de Schubert, Ravel, Ma Mère l’Oye, cele doua Suite Romeo si Julieta ale lui Prokofiev si piese din concerte desfasurate la Lille si Besançon.
Seria de CD-uri Altus (si pentru perfectionisti SACD-uri) are in ea cateva geme, cu solisti dragi lui Celibidache, ca Benedetti Michelangeli (Imperialul bethovenian), Martha Argerich (Concertul de pian de Schumann) si Pierre Fournier (Concertul pentru violoncel si orchestra de Dvorak). Simfoniile a 6-a, a 7-a si a 9-a de Beethoven, a 3-a si a 4-a de Brahms, Requiemul lui Mozart, un disc cu piesele lui Ravel, Simfonia a 5-a, a 8-a si Dansurile germane de Schubert, Simfonia a 2-a de Schumann, cuplata cu Nr. 102 de Haydn, sunt toate in aceasta colectie oficiala de inregistrari radio, ce vine sa le completeze pe cele cunoscute deja, din Italia, de la Stuttgart, Stockholm (in curs de aparitie sub eticheta Weitblick) si, evident, München. Aviz amatorilor si celor care il iubesc pe Celibidache.