De fiecare data cind imi este tradusa o carte, am aceeasi senzatie de neliniste pe care o ai atunci cind inoti in ape tulburi. Va functiona imersiunea in noua limba? Pot anticipa adincimea, volumul si textura unor "ape“ precum engleza, franceza sau germana mai bine decit pe ale altora. Astfel, imi pot "imbraca“ anticipatia in consecinta: cu slipul si lotiunea de plaja in unele cazuri, echipament complet de scafandru, in altele. Cit despre romana, sint complet ignorant. Habar nu am la ce ma pot astepta de la limba voastra.
Cum ar putea arata textul meu tradus in romaneste? Ar semana cu o pasare exotica purtind labe de scafandru? Sau cu o sirena, zbatindu-se pe uscat? Ma tem ca nu am citit prea multa literatura romana. Asta daca nu punem la socoteala „nepotrivirile“ pe care le aveti, voi insiva, in anumite cazuri: ma gindesc la Celan care a scris in germana, Cioran care a scris in franceza sau oameni ca Herta Muller si Oskar Pastior, ambii vorbitori de germana din Transilvania. Pot numara pe degete scriitorii romani care imi sint familiari. Dintre colegii contemporani am citit Cartarescu si Manea si admir onirismul detaliat al primului si judecatile sarcastice ale celuilalt. Dar nu stiu cum suna ei in original. Orice literatura care a dat numerosi scriitori valorosi nu e si ea legata, cu certitudine, de nivelul de discernamint al cititorului si de capacitatea publicului de a alege?
Ce pozitie considerati ca ocupa thriller-ul in literatura contemporana? Ati incadra cartea dumneavoastra in acest gen literar?
Cartea mea nu e un thriller in adevaratul sens al cuvintului. Cititorul care se asteapta sa gaseasca aici asemanari cu Mankell sau Paretsky va fi dezamagit. Nu ma intereseaza citusi de putin specificul genului, ci mai degraba literatura totala. Pentru mine, o carte merita sa fie citita atunci cind poate fi si recitita. In fond, asta inseamna ca textul nu trebuie sa se rezume numai la un deznodamint. Trebuie sa fie mai mult intr-o poveste decit ceea ce se poate percepe la prima vedere. In opinia mea, scriitorul de thriller te face sa dai pagina dupa pagina, caci intriga ia amploare prin tortura si crima. Odata ce aceasta batalie a inteligentelor se sfirseste – scriitorul incercind sa-l pacaleasca pe cititor, cititorul sa adune indicii pentru a putea anticipa miscarea urmatoare –, ceea ce ramine e prea putin valoros ca sa merite sa te reintorci. Presupun ca un alt mod de a privi lucrurile ar fi sa spunem ca un thriller cere intotdeauna o crima.
Imi place sa rezolv probleme, dar pe cele de o natura diferita, care trebuie sa-mi angajeze intreaga fiinta, nu doar acel instinct care isi trage satisfactia demna de mila din a retine numele unui criminal in serie. Cu toate acestea, ca gen literar, thriller-ul este interesant pentru ca reprezinta forma pe care tind sa o ia interactiunile dintre adevar si deceptie, siretenie si revelatie. In sfirsit, cum ar putea fi reprezentata mai bine ultima decit printr-o tema ca travestirea, cum este cazul romanului Adevarul despre Sascha Knisch?
De unde interesul pentru thriller? Ce curiozitati a stirnit in rindul cititorilor Adevarul despre Sascha Knisch?
Ce mi-a stirnit interesul pentru acest gen literar a fost tocmai imensa sa popularitate in perioada in care se desfasoara actiunea romanului meu: anii 1920, urbani si marcati de obsesia media.
In miinile unui maestru ca Walter Serner, a devenit o maniera ascunsa de a tulbura mintile, oricum nu tocmai inocente, ale cititorilor. Presupun ca atractia ar fi putut fi fatala. Cel putin, niciodata n-am mai primit atit de multe intrebari indraznete cum mi s-a intimplat cu acest roman. Datorita orientarii sexuale a eroului, toata lumea parea ca vrea sa stie daca autorul este el insusi un travestit. Ei bine, daca aveti curajul sa va incredeti intr-un autor care a facut tot ce i-a stat in putere ca sa perverteasca intelegerea adevarului, raspunsul este: imi pare rau sa va dezamagesc, dar nu sint un travestit. Excluzind un scurt episod, cu colantii de la lectiile de balet, cind aveam sase ani, nu-mi amintesc sa fi avut vreo legatura cu travestirea de gradul intii. Dar nu la fel stau lucrurile in ceea ce priveste travestirea de gradul doi: cu parinti din tari diferite si, locuind la rindu-mi intr-o a treia, am resimtit limbile diferite ca pe o forma de imbracaminte a gindurilor. Daca ma gindesc bine, senzatia pe care o aveam, copil fiind, atunci cind realizam ca exista mai multe cai de a exprima acelasi lucru era absolut incintatoare. Frumusetea inselatoare si abundenta ascunsa a cuvintelor ma faceau sa tremur. Presupun ca de asta imi place sa iau genul ad-litteram: drept ceva ce ar trebui sa-ti infioare simturile. Nu acesta e scopul ascuns al literaturii: sa stirneasca fiori pe sira spinarii?
La recomandarea lui Norman Manea
Suedez cu parinti de origine greaca si austriaca, scriitorul Aris Fioretos a trecut in literatura contemporana – cu romane, eseuri, povestiri si poeme in proza si o traducere-experiment din suedeza in engleza a propriului Adevarul despre Sascha Knisch – drept „unul dintre cei mai talentati scriitori ai Europei“ („The New Yorker“). Despre aparitia Adevarului… in romaneste s-a spus ca e una „eveniment“, cu atit mai mult cu cit Norman Manea recomanda acest thriller inteligent. Pe buna dreptate, cartea are prospetime, o constructie de invidiat, un subiect „erotico-dilematic“ picant si tensiona(n)t. La limita investigatiei politiste si psihologice, Adevarul despre Sascha Knisch (Editura Polirom, 2006, traducere din limba engleza de Gabriella Eftimie) este povestea unui travestit; un roman pentru publicul larg, insa unul de-o inteligenta si calitate savuroase. Nu cade in pacatul facilului, „utilizeaza“ suficient context si aventura stilistica incit sa se tina la distanta de ceea ce am fi tentati sa numim – raportindu-ne la intriga – o banala povestioara cu iz de ancheta criminalistica. Pe scurt, o lectura delicioasa, „indecenta“ si incitanta.