Daca as fi vorbit, as fi spus ca: pe Jón Kalman Stefánsson nici macar nu-l cheama Stefánsson, ca acesta nu este un nume de familie, caci islandezii nu poseda asa ceva, ci doar patronimice. Jón Kalman este carevasazica fiul unui anume Stefan, despre care nu cunosc detalii.
As fi spus ca: aceasta carte este tradusa dupa o traducere in franceza. Nu stiu cum suna limba islandeza, nu am harul consoanelor dezlantuite, dar traducerea din franceza a Magdei Raduta a reusit sa pastreze intacta magia textuala a poeziei care abia camufleaza aceasta proza.
As fi spus ca: primul om care mi-a vorbit despre Jón Kalman Stefánsson a fost scriitorul Catalin Dorian Florescu, in cursul unui interviu desfasurat in sala de mese a unui hotel de lux din Iasi. Ca reporter, aleg sa imi apropii intervievatul intrebandu-l despre preferintele sale. Pe scriitori ii intreb de carti. Catalin Dorian Florescu mi-a vorbit despre Jón Kalman Stefánsson cu atata entuziasm incat spranceana-mi stanga, preferata mea, s-a ridicat de la sine.
As fi spus ca: exista carti bune si carti proaste. Primele sunt de doua feluri: cele care se pot povesti, rezuma intr-o propozitie, care se pot transmite cu usurinta, care sunt predispuse la mitizare, si cele care nu se pot povesti pentru ca sunt perfecte, sunt rotunde, au scandaloasa armonie a unei luni pline. Cartea Intre cer si pamant nu se poate povesti. Nu e nimic de povestit aici. Daca v-as spune ca e vorba despre un pescar care moare in vremea unei furtuni, pentru ca uita o haina si ca o uita pentru ca e devorat interior de un poem si ca Baiatul, prietenul sau nenumit, e martorul acestei morti in larg si ca Baiatul se intoarce, traversand un iad, ca sa inapoieze cartea de poeme proprietarului de drept si… Sa ne limitam la a preciza ca e o carte cum nu s-a mai scris alta, ca frumusetea limbajului folosit e brutala, e orbitoare, e nesfarsita, acel nesfarsit la care uneori poetii ajung, chiar cand se intampla sa scrie romane.
As fi spus ca: Intre cer si pamant deschide o trilogie si ca, de cand am citit-o, n-am mai dormit noptile, gandindu-ma ce ar putea urma in aceasta istorie cu barbati care isi poarta barbile ca pe suflete, oameni care ar prefera sa fie amputati decat sa li se ingradeasca aceste barbi-suflete.
As fi spus ca: totusi cunosc semnificatia unui cuvant din limba islandeza. Un prieten care a vizitat candva Reykjavikk-ul mi-a adus la cunostinta ca Laxness, daca mai stiti cine a fost Halldór Laxness in literatura, inseamna, in orice traducere, „Peninsula somnului“. As fi spus ca nici un scriitor din nici o limba n-a avut norocul unei denumiri mai juste. As fi amintit ca Halldór Laxness, asa cum mi-a mentionat prietenul meu, constatase inca din Oameni independenti ca: „Islanda a fost colonizata chiar din inceputuri de barbati liberi, care au vrut mai degraba sa traiasca si sa moara insingurati“. In nici o alta tara nu exista mai multi barbati liberi care sa fie poeti.
As fi spus ca: Reykjavikk-ul este de multa vreme orasul in care locuiesc visele mele, inca de cand Bobby Fischer, omul a carui nebunie libera am iubit-o cel mai mult, s-a dus acolo ca sa moara insingurat.
As fi spus ca: in nici o alta carte nu s-a mai dat asa vestea unei morti, ca in nici o alta carte nu s-a mai scris asa despre lumina, mare si cer.
As mai fi spus ca: sunt putine cartile in care se intalneste intelepciunea de a fi ridicate asa cantece de slava cartilor, singurele intamplari pentru care merita sa traiesti si sa mori.
As mai fi spus ca: in Intre cer si pamant exista sate si capitani orbi si corabiile lor fantastice, ca exista femei care isi desfac, pana la finalul fericit, picioarele si sufletul, intocmai ca in viata.
Apoi, tacut, as fi plecat.