Directiva disemina in reteaua teatrala efectele unei OUG din 2013, parafata de prim-ministrul Victor Ponta, prin care 2014 era declarat Anul Constantin Brancoveanu, figura istorica de la a carui moarte s-au implinit 300 de ani. Sarcina trasata de Ministerul Culturii este un gest de imixtiune in programele artistice ale unor institutii a caror misiune este de creatie, si nu de propaganda. Ingerinta dirijista a MC in programele artistice ale Nationalelor din tara e ingrijoratoare. Ea arata o intelegere gresita a rosturilor administrative ale ordonatorului principal de credite, a politicilor culturale, si reinviind vremuri in care exista un model unic, „temele“ repertoriale veneau de la centru, iar teatrele aveau obligatia sa se conformeze. La 25 de ani de la caderea comunismului, incalcarea autonomiei institutionale si a libertatii de optiune e un gest de control, de desincronizare istorica in privinta raporturilor dintre putere si teatru.
Reactia teatrelor nationale arata ca nici ele, unele, nu au depasit criza de devenire institutionala, resimtindu-se inertial in siajul unor mode de trista amintire, care ar trebui sa ramana exclusiv in tratatele de istorie recenta. Reziduurile masinariei de propaganda comunista au subzistat in automatismele de care, iata, Romania inca nu s-a debarasat. Fosti arhitecti ai transformarii culturii intr-un domeniu controlat, ai folosirii ei ca eficient canal ideologic, precum Suzana Gidea ori Nicolae Ceausescu, ar putea fi mandri! In 2014, la primirea „directivei“ ministeriale, Nationalele din tara au tacut, s-au conformat si au realizat spectacole Brancoveanu!
Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, de pilda, a avut recent premiera cu Umbre-n lumina neamului, de Ovidiu Lazar, subintitulata Constantin Brancoveanu sau Despre cine suntem. O declaratie de intentii artistice, distribuita publicului ca flyer, este citita live de Ovidiu Lazar insusi din cabina de sunet ca intro in „spectacol“. Iata un fragment (majusculele ii apartin): „Fiecare Neam isi are o Lumina a Sa care ii deseneaza in Eternitate arcele inimii si boltile spiritului. O lumina, care, uneori, se intrupeaza intr-un OM providential ce remodeleaza Istoria si caile sale. Un astfel de OM a fost Constantin Brancoveanu. Fiecare Neam are umbrele sale care, de fapt, nu sunt altceva decat depozite secrete si definitive ale Memoriei colective. Acea Memorie colectiva redimensionata, uneori, de OAMENI providentiali ascunsi in umbrele propriilor ganduri. Un astfel de Om a fost Constantin Brancoveanu. Fiecare Neam isi are Credinta Sa implinita si desavarsita din cand in cand de OAMENI providentiali care isi pun destinul in mainile lui Dumnezeu si devin martiri. Adica Nemuritori. Un astfel de om a fost Constantin Brancoveanu. Ne propunem o clipa de Emotie si de Aducere Aminte. Ca sa ne amintim cine suntem. Hraniti de Trecut, impovarati de Prezent, iluminati de Viitor, trebuie sa nu uitam cine suntem“. Paragrafele par extrase din istoriografia nationalist-comunista, din stilistica ei triumfalista, glorificand excesiv trecutul unui popor. Un trecut rescris encomiastic de condeie colaborationiste, dupa anii ’50, plasandu-i pe domnitorii romani si faptele lor la fundamentul intregii istorii europene! Spectacolul iesean, din fericire scurt, este realizat exact in acest registru imnic, de adulatie plangacioasa. Are la baza versuri de Ioan Alexandru randuite intr-un fel de scenariu care incepe cu cronologia familiei Brancoveanu si a descendentilor, citita, cu ezitari, de actorul Petru Ciubotaru. Pe rand, actritele Livia Iorga, Roxana Mirza si Georgeta Burdujan intra in spatiul de joc si citesc de pe niste foi, de unde nu-si ridica privirea, versuri patriotarde in care e limpede ca nici ele nu cred. Pe care le-au tratat exact ca ceea ce sunt: o neplacuta sarcina de serviciu! Umbra unei cruci este proiectata din contrejour pe un ecran pe care ulterior sunt reluate in bucla vreo cateva imagini cu figura domnitorului. Pe jos, pietricele albe deseneaza un cerc in mijlocul caruia se afla o lumanare aprinsa, ambientul fiind mobilat cu cateva scaune. Sunete de toaca, batai de clopot, Balada lui Porumbescu cantata live de Ioan Ursulescu, totul incheiat, desigur, cu un „Aleluia“ muzical au reinviat o viziune datata istoric, intr-o retorica falsa, artificiala, de romanism ortodox. 50 de minute am asistat la un fel de prohod teatral pe tema Brancoveanu, la sala Studio a celui mai vechi teatru national din Romania! Si greu mi-a venit sa cred ca, la 25 de ani de la la renegarea comunismului prin revolta publica, artistii accepta sa faca asemenea compromisuri. De care ar trebui sa se jeneze.
Cum au rezolvat celelalte Nationale tema impusa de la centru? La Tg. Mures, s-a organizat un concurs de texte Dosarul Brancoveanu, textul castigator, o monodrama scrisa de Laurentiu Blaga si Adrian Iclenzan, fiind citit ca spectacol-lectura. La Cluj-Napoca, Stefana Pop Curseu a conceput scenariul Brancoveanu 300, prezentat ca spectacol-lectura la inceputul lui decembrie. La Teatrul National Bucuresti, istoricul Razvan Theodorescu a conferentiat „Un veac valah intre martiri si tradari“, iar un grup de actori a citit public piesa lui Gheorghe Truta, Cina cu soarele sus. Piesa profesorului de matematica din Lupeni reface ziua dinaintea plecarii in surghiun a familiei domnitorului. Acelasi text a fost prezentat ca spectacol-lectura si la Teatrul National „Marin Sorescu“ Craiova, in regia lui Mircea Cornisteanu.
Nu stiu ce public o fi fost in celelalte orase, dar la Iasi, la premiera, erau rataciti si cativa tineri. Umbre-n lumina neamului e o cale sigura de a-i indeparta de istoria nationala si de teatru!