La fel s-a intamplat si joi, 4 decembrie, cand a avut loc lansarea in limba romana a cartii sale Culorile randunicii, un roman care respecta pana la ultima virgula crezul lui Marius Daniel Popescu, ca totul in jur este literatura. Un crez asupra caruia a insistat si la evenimentul desfasurat in cadrul Festivalului International de Literatura Bucuresti (FILB).
Marius Daniel Popescu este cu siguranta un scriitor atipic. Sustine ca un om poate trai fericit fara sa citeasca o carte in viata lui, afirma ca de prea multe ori cuvintele sunt nocive – cu cuvinte au fost scrise manifeste care au dus la crime, de exemplu –, asa incat lansarea cartii sale nu putea fi una obisnuita. Dar nu faptul ca s-a desfasurat intr-o cafenea, la subsolul librariei Carturesti, e elementul neobisnuit, astfel de lansari au mai fost. Ci ca, pe tot parcursul discutiilor, chelnerii din cafenea nu s-au oprit din treaba, iar clientii neinteresati de Marius Daniel Popescu – iata, sunt si dintre acestia – au continuat sa comande si sa vorbeasca. Asa incat dialogul moderat de Vlad Stoicescu si Andrei Craciun despre literatura, despre viata de scriitor in Elvetia ori despre inceputurile de poet in Romania s-a facut printre ciocniri de sticle, printre rasnit de cafea, printre aburii care ieseau sub mare presiune din espressor. Dar pe romancier acest lucru nu doar ca nu l-a deranjat, ci s-a incapatanat sa vorbeasca fara microfon. „Se aude si asa“, a strigat autorul si, intr-adevar, s-a auzit.
Un alt aspect inedit, dar nu ultimul, dupa cum se va vedea: cititorul care i-a pus cele mai multe intrebari lui Marius Daniel Popescu a fost o doamna care, in ciuda faptului ca ne aflam intr-un subsol cu lumina difuza, purta pe nas, imperial, o pereche de ochelari negri de soare, capul fiindu-i acoperit de o caciula de iarna tot neagra si, probabil, foarte calduroasa. „Totul este literatura, chiar si cel mai mic gest al unui anonim“, credinta scriitorului, s-a aplicat inclusiv in timpul lansarii cartii lui.
De altfel, autorul romanului Culorile randunicii a vorbit celor din fata sa mai mult despre viata lui decat despre carte. Nu-i nimic, asa au putut afla ca scriitorul a emigrat in Elvetia deoarece s-a indragostit fulgerator de o elvetianca, desi nu stia nici o boaba de franceza. „Intai a invatat ea limba romana si asa am comunicat. Eu am invatat franceza in Elvetia, din ziare, de la televizor, din societate. Am exersat foarte mult, luam dictionarul si cautam un cuvant. Apoi, pe o foaie A4, il scriam in toate formele gramaticale, pana terminam pagina. Apoi, luam alt cuvant. Am invatat franceza cuvant cu cuvant“, a povestit acesta. Metoda a fost eficienta deoarece, dupa numai un an de astfel de exercitii, Marius Daniel Popescu s-a simtit pregatit sa isi scrie opera direct in franceza. A facut acest lucru natural, a marturisit scriitorul, nu a realizat prea mult cum s-a intamplat. De altfel, si Culorile randunicii, parte dintr-o trilogie inca in lucru, a fost publicata initial, in 2012, in franceza.
„Nu aveti nevoie sa cititi carti ca sa fiti fericiti, o spun asta tuturor“, a fost declaratia care ar fi socat un ziarist de tabloid, daca ar fi fost prezent in acel moment la Carturesti. „Nu aveti nevoie sa cunoasteti literatura, ca sa fiti fericiti. O spun si nu glumesc. Percep fericirea la multe persoane care nu citesc si incerc eu sa ma inspir si sa iau fericirea aia si sa o inteleg“, a afirmat Marius Daniel Popescu. Apoi a explicat ca nu afirma ca nu e bine sa citesti, „niciodata nu voi spune asta“, ci doar ca oamenii nu trebuie sa fie obligati sa citeasca. „Nu sunt impotriva literaturii. Si eu vreau sa imi vand prostiile mele literare. Dar fiecare are dreptul sa isi aleaga drumul sau. Nu vreau sa le spunem noi copiilor ce e interesant. Viata iti ofera multe si trebuie sa o descoperi singur. Eu frecventez medii umane diferite, din multe tari, si percep fericirea lor“, a destainuit autorul.
La final, un alt fapt atipic. Ambasada Elvetiei la Bucuresti a organizat o receptie pentru Marius Daniel Popescu, „desi nu sunt cetatean elvetian“. „O receptie la ambasada pentru un sofer de autobuz“, a glumit scriitorul, care, am observat, poarta tot timpul la piept pasaportul romanesc, chiar si la lansari de carte.