Parca vrajite, primele cinci viori incep sa verse dulceata din corzi si sa invaluie sala intr-o emotie colectiva. Apoi, ca si cum asta nu a fost de ajuns, la un semn facut de el, au inceput sa se tanguie oboaiele. Ti se ridica parul de pe maini si iti aduceai aminte de toate datoriile, atat era de frumos.
Este incredibil cum toate instrumentele orchestrei suna laolalta sub duioasa indrumare a acestui bat magic pe care el il manuieste cu atata gratie. Si cand te gandesti ca totul a inceput ca o joaca. De fapt ca un repros.
Avea doar sase anisori in seara in care mama i-a zis sa-si dea ghetutele cu crema. Dar tentatia televizorului a fost mai puternica decat dorinta de a-i face pe plac lui Mos Nicolae. Poate ca alti copii au gasit a doua zi bomboane, napolitane si ciocolatele. El a gasit o nuia.
Statea infipta in gheata dreapta, intr-un mod stingher si totodata demn. Parca te uitai la o vaza murdara in care se lafaia ceva ce a fost candva o floare, din care a ramas doar batul. Norma morala ar fi zis ca asta era momentul in care pustanul ar fi trebuit sa se caiasca, sa planga in pumni si sa promita ca pe viitor isi va face ghetele curate luna.
Stiti ce e o zbanga? Nici eu nu stiu, dar asta este expresia, l-a durut la zbanga. Era un copil mult prea viu si optimist ca sa se resemneze. A vazut in aceasta nuia nimic altceva decat o jucarie foarte interesanta. Pe care a rupt-o in numeroase lupte imaginare, in care el era ba muschetar, ba Zorro, ba Stefan cel Mare, dar tot de atatea ori a lipit-o cu scoci. Toata scoala il stia pe ciudatul si zurliul elev cu ghetele vesnic murdare si nelipsitul bat cu care numara zabrelele gardului din fier forjat.
Intr-o zi adolescentina, ascultand o oarecare melodie la radio, a inceput sa miste nuielusa in ritmul muzicii. Va dati seama cat de mirati au fost parintii cand le-a fost prezentata dorinta lui de a canta la bat. Pentru ca normal ar fi fost sa-l dea la pian, la vioara, la orice, numai nu la asta.
Anii au trecut si batul a mai capatat cateva mansoane de scoci. Copilul de altadata a devenit dirijor de orchestra. Pentru ca a refuzat sa vada partea rea, punitiva, a cadoului lui Mos Nicolae. A primit cu bucurie si demnitate tot ce viata i-a oferit. Simfonia se sfarseste. Orchestra tace si face loc noului val de aplauze furtunoase. De pe podiumul de dirijor, el tine in mana nuiaua si se inclina fericit, lasand la vedere niste pantofi negri de lac, prafuiti.